Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #45629 Ministru al Economiei recunoaste "injusteţea salariilor" acordate disponibilizatiilor de la Oltchim!2015-12-03 07:53O nouă strategie pentru privatizarea Oltchim: angajarea unei bănci de investiţii care să găsească peţitori pentru combinatDaniel Ionașcu - jurnalist 02-12-2015 http://adevarulfinanciar.ro/articol/schimbare-de- Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă din anul 2013, va fi privatizat de către o bancă de investiţii, după ce Ministerul Economiei, care deţine pachetul majoritar de acţiuni, va schimba strategia privind societatea de stat. Selecţia băncii de investiţii va demara înainte de sfârşitul acestui an, iar aceasta va fi plătită printr-un „comision de succes“, în funcţie de suma finală cu care va fi vândut combinatul, a declarat, la Adevărul Live, Costin Borc, vicepremier şi ministru de resort.
Oficialul a afirmat că banca de investiţii va stabili dacă Oltchim va fi vândut la pachet cu platforma petrochimică de la Arpechim Piteşti, iar plata se va realiza în funcţie de suma obţinută. „Necazul astăzi este că avem o companie care este în insolvenţă şi oricine va spune: «domnule, dar cum să dăm bani să chemăm nişte bancheri de investiţii când noi n-avem bani». Haideţi să vedem să stabilim cu dumnealor un «success fee» fix la o sumă, nu ştiu dacă e 307 milioane de euro (din planul de reorganizare – n.r.), care astăzi putem să cădem de acord că ar fi care s-ar putea obţine din vânzarea Oltchim, şi apoi un procent în creştere între suma obţinută în final şi suma de bază“, a completat Costin Borc. Dilema profituluiOltchim a înregistrat un profit contabil de 2,31 miliarde de lei în primele nouă luni, dar acesta este rezultatul anulării unor datorii. Totuşi, compania obţine profit operaţional din activitatea kurentă a activelor care funcţionează, acesta ridicându-se la 10 milioane de lei, fiind cel mai bun rezultat de la deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit administratorilor. Totuşi, Borc vrea să fie sigur că acesta este sustenabil şi nu un rezultat conjunctural, astfel încât combinatul să poată să îşi susţină activitate şi să respecte condiţiile de mediu şi promisiunile din planul de redresare adoptat de instanţă.
Injusteţea salariilorOficialul a mai afirmat că este „injust“ ca angajaţii care au fost concediaţi de la Oltchim să îşi primească plăţile compensatorii abia la privatizarea combinatului. „Mie ca un manager venit din privat mi s-a părut o injusteţe foarte mare că nişte oameni au fost trimişi acasă într-un plan de restructurare şi că li s-au promis nişte salarii când se va vinde societatea. Mi se pare injust“, a punctat el. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrați Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret (Biblioteca Brașov)!
1315 Creat: 2025-05-13
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
60684 Creat: 2025-04-22
Petiție pentru reintroducerea reducerii de 90 % la transportul feroviar pentru românii de pretutindeni
667 Creat: 2025-05-12
Revenire asupra deciziei de anulare a inscrierilor în aplicația informatică a Programului Rabla pentru Tractoare
380 Creat: 2025-05-12
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
27076 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11842 Creat: 2025-02-13
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
12832 Creat: 2021-04-05
GRATIERE 2025
16214 Creat: 2025-02-03
Activitatea grădinițelor din orașul Ialoveni pe parcursul vacanței de vară
119 Creat: 2025-05-12
Vrem McDonald's In Turda!
931 Creat: 2025-05-04
Vrem o rută aeriană directă Bilbao – Cluj-Napoca/Cluj-Napoca - Bilbao
99 Creat: 2025-05-12
Pastrarea Verde a Canalului Matei Basarab- PETIȚIE PRIVIND CURĂȚAREA CANALULUI CC4 ȘI PROTEJAREA VEGETAȚIEI DIN OTOPENI
252 Creat: 2020-09-16
Redeschiderea zborurilor directe Elveția–Moldova (Basel/Zürich/Geneva ↔ Chișinău)
91 Creat: 2025-05-13
Stop jafului Aquavas Vaslui !!!
614 Creat: 2022-10-10
Sa ne lase mesele in fata la A1
86 Creat: 2025-05-07
Solicităm Primăriei Florești construirea unei platforme subterane de colectare a deșeurilor pe strada Șesul de sus nr 186
52 Creat: 2025-05-11
Apel pentru salvarea închisorii Piteşti
1682 Creat: 2022-10-08
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
528 Creat: 2025-04-16
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
575 Creat: 2024-06-28
Încadrarea în condiții speciale de muncă
817 Creat: 2025-02-20