Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #43659 DUDUIE ECONOMIA SUB GUVERNUL PONTA ... FABRICA PE BANDA RULANTA SOMERI!!!2015-09-23 07:18Protest pentru bani, cu nervi întinşi la maxim, în faţa RAAN
Iulian Gogonea, 23 September 2015 00:12 Circa 50 de angajaţi de la RAAN au protestat ieri-dimineaţă în faţa sediului RAAN din Drobeta Turnu Severin, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la zi. Începând cu data de 1 octombrie, 1.520 de salariaţi pleacă în şomaj, fără ca unitatea să le achite drepturile salariale la zi. Răbdarea angajaţilor a ajuns la limită, astfel că ieri-dimineaţă administratorul special al RAAN, Viorel Marian, a fost luat serios la rost pentru plata salariilor restante. Câteva minute mai târziu, când omul a ieşit din sediul regiei pentru a participa la o şedinţă la Primăria Turnu Severin pe problema termoficării oraşului, a fost însoţit chiar de comandantul adjunct al Jandarmeriei Mehedinţi. De altfel, tot pentru plata acestor salarii restante, un dispecer de la Combinatul de Apă Grea (suc_ursală RAAN), Mihaela Cozma, se află de 18 zile în greva foamei. Oamenii se tem că vor pleca de la 1 octombrie în şomaj şi nu îşi vor mai primi drepturile salariale cuvenite. De aproape cinci luni nu şi-au mai primit salariile şi se desc_urcă cu toţii foarte greu. „Ne-au dat preavizul trebuiau să vină cu drepturile la zi la angajaţi, să ne dea datoria. Vedem că domnul Ponta se ocupă de emigranţi, face corturi, să ne facă şi nouă”, a spus un protestatar. „Trăim pe datorie, asta facem. Am primit hârtiile, de la 1 octombrie suntem şomeri şi mă tem că o să plecăm fără bani, poate ne desc_urcăm cu şomajul”, a spus un alt angajat. „Avem bani de recuperat de aproape cinci luni, eu am de recuperat cu totul vreo 6.000 de lei. Trăim numai din împrumuturi, avem şi noi copii, avem datorii. Aşteptăm să vedem ce hotărăsc şefii. Se aude că pe banii pe care trebuia să ni-i dea nouă o să cumpere cărbune pentru oraş. Şi cu noi cum rămâne? În primul rând să dea banii la oameni, de aceea stăm pe aici, dar nimeni nu ne bagă în seamă”, s-a plâns un protestatar. „Pe lângă faptul că ne îmbolnăvesc psihic cu atâtea cerinţe, nu putem să ne întreţinem familia. Suntem în preaviz şi nu am primit niciun ban. Am auzit că banii pe care trebuia să-i primim noi au fost viraţi în altă parte pentru a cumpăra cărbune. De cinci luni nu am luat niciun ban. Îşi bat joc de noi ”, a spus un alt angajat.
|
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6939 Creat: 2025-08-14
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
440 Creat: 2025-08-19
Reamenajare loc joaca - TOMIS PLUS
78 Creat: 2025-08-21
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
72 Creat: 2025-08-20
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
263 Creat: 2025-08-17
SOLICITARI PRIM MINISTRULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI PRIVIND SIGURANTA CETATENILOR DIN ROMANIA PENTRU DREPTUL LA PATRIMONIU, LA VIATA SI SANATATE
31 Creat: 2025-08-21
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
37 Creat: 2025-08-19
Reducerea taxelor CECCAR
1617 Creat: 2025-07-20
Vrem siguranța in Rin Grand Residence
21 Creat: 2025-08-20
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2251 Creat: 2025-08-01
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
53 Creat: 2025-08-19
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
289 Creat: 2025-08-18
Nu complexelor locative in Colonita!
341 Creat: 2025-08-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4978 Creat: 2025-06-14
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
511 Creat: 2025-08-17
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
798 Creat: 2025-08-13
GRATIERE 2025
100338 Creat: 2025-02-03
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
68 Creat: 2025-08-18
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1481 Creat: 2025-07-30
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
191 Creat: 2025-08-18