DEMNITATE SI ONOARE, FARA PLICURI IN SPITALE!

Am semnat aceasta petitie, fiindca sunt cadru didactic. Aidoma celor care au optat pentru un drum sau altul impinsi de vocatie si nu de parinti, eu am simtit intotdeauna ca locul meu e la catedra, menirea mea e sa invat pe altii ce si cum sa faca. Mi-am invatat studentii de 20 de ani ca orice ar face trebuie sa faca din suflet si cu suflet, sa-si puna amprenta asupra fiecarei actiuni, lucru. Ca nu exista profesii jenante, dar exista ipostaze rusinoase, iar petele de pe constiinta si pe obraz nu le spala toata apa Crisului, Somesului, Jiului, Dunarii. Odata ce ti s-a pus pe frunte o eticheta, odata ce-n trecut ai fapte reprobabile, foarte greu sau niciodata nu vor mai crede oamenii ca poti sa faci ceva bun, ca te-ai schimbat. Nu fiindca ar fi imposibil, ci pentru ca asa-s oamenii. Am semnat aceasta petitie, fiindca medicul, profesorul, juristul, teologul ar trebui sa fie oamenii care sa constituie modele, repere pentru semeni, etaloane de conduita, morala, cultura, sa fie demni, respectati si sa ofere celorlalti respect la randul lor. In acest moment, cu tristete, departe de a sta astfel lucrurile. Am semnat pentru ca sunt convins, stiu ca-n fiecare an la drept, la medicina, in facultatile de stat, ajung cei mai studiosi elevi, cei mai buni dintre cei mai buni. Ii vad cum intra in anul I, ii vad cum ajung in anul IV-VI, la master, doctorat. Copiii aceia au bucuria, mandria, entuziasmul pe fete numai in primii ani de facultate. In anii terminali, locul mandriei este luat de spaima, de nesiguranta, frustrare, neincredere. Nu toti cei care pasesc in universitatile de medicina si farmacie, in facultatile de elita ale universitatilor de prestigiu sunt baietii sau fetele "lu' mama sau lu' tata"... Sunt si din acestia, dar cel putin jumatate dintre acei tineri ajung acolo pentru ca merita, pentru ca si-au sacrificat adolescenta invatand. Sunt fosti premianti, olimpici, copii care au avut 8 ani de zile medii peste 9, adesea, peste 9,50, copii care au fost incarcati de activitati extrascolare, obligati de cei din jur sa participe la olimpiade, concursuri, sesiuni, fiindca ei erau mandria scolilor, familiilor. Copiii care au fost mandria scolilor si familiilor 12 ani devin tinerii despre care toata tara stie ca au intrat la medicina si drept atunci cand se intampla. Sunt an de an pline retelele de socializare de postari in care parintii impartasesc cu prietenii emotiile admiterilor, bucuria reusitei, in care acestor tineri deosebiti li se fac urari de succes in cariera, li se scrie sa ajunga oameni de isprava si in anul I toti cei intrati pe bune vor si au potentialul de a realiza lucruri foarte frumoase pentru aceasta tara. Tinerii aceia muncesc din greu 4 sau 6 ani, pe urma inca 2-4-6 sau cati sunt, fiindca in fiecare caz durata perfectionarii este diferita. Tinerii aceia muncesc, depun eforturi imense, fac sacrificii imense si, an de an, de munca si de sacrificiile lor statul si noi toti ne batem joc cand nu le oferim locuri de munca, cand ii repartizam prin instante, parchete, fara a le oferi si posibilitatea de a fi demni si corecti, de a fi cu adevarat independenti. An de an, noi aruncam ce are mai bun tanara generatie, in orice domeniu. Copiii, adolescentii, tinerii acestia pleaca peste hotare, fiindca noi nu le oferim in tara sansa de a se realiza, de a accede in functii publice, de a face performanta si de a trai decent la dansii acasa. Pleaca, fiindca altii ii promoveaza, ii respecta, ii apreciaza si e timpul ca aceste lucruri sa inceteze, e timpul ca statul sa le ofere recunoasterea si respectul muncii lor, sanse de a duce in tara lor o viata cinstita si una in care sa nu priveasca cu jind la ce-si permit manelistii, "oamenii cu viziune ca Victoras Micula". Tin sa ii raspund unei doamne care considera ca medicii au datoria sa ramana, fiindca "noi le-am platit studiile". Nu, Distinsa Doamna, nu! Noi nu am platit expres pentru studiile lor, noi am platit darile catre stat. Din banii dati de noi la stat, s-au platit foarte multe, dar statul i-a directionat, i-a gestionat si investit cum a crezut el, nu pentru un medic, 25 de mii sau 100 de mii de medici, ci pentru "n" lucruri, intre care si pentru institutiile de invatamant, in care intra si universitatile de medicina. Tinerii care le termina nu datoreaza statului absolut nimic, fiindca in Romania, cel putin teoretic, invatamantul public este gratuit si ei au avut meritul de a ocupa la facultati locurile subventionate de la bugetul de stat. Nu statul, parintii i-au intretinut in facultati, parintii le-au platit chiriile, facturile, hainele, mancarea, cursurile. Statul ii intretine doar pe elevii si cursantii institutiilor militare de invatamant, acelora le da cazare, masa, echipamente, solda si tinerii de la medicina, drept, politehnica, universitatile tehnice sau de arta jinduiesc adesea la ce le ofera statul celorlalti si ii invidiaza pentru locurile de munca. Doamna, sunt si eu parinte ca si Dumneavoastra si am si fata si baiat, de 20 de ani lucrez cu tinerii. Am fost parintele care, desi era tata, mergea regulat la toate sedentile cu parintii, parintele care ii stia pe colegii fiului sau fiicei, care se juca si cu ei cand erau mititei. Stiti ce am constatat eu cand am intrat in clasele copiiilor? Ca jumatate dintre elevi erau cu ochelari, obezi sau subnutriti, jumatate aveau probleme de postura, ca la 14-16 ani, fete sau baieti, copiii aceia se plangeau ca ii dureau capul, oasele. Urcand spre tinerii din amfiteatre, situatia mai trista. Tineri cu aspect batranicios, palizi, pastosi sau scheletici, cu retentie de apa, cu nevroze, cu ticuri. Tineri care fac infarcte la 20-30 de ani. Studentii mei sunt tineri, dar au aspect de batrani foarte multi. Mananca prost, pe fuga, au dintii stricati. Doamna. Asa arata copiii si tinerii de 8-10 sau multi dintre ei. Sa ne intrebam de ce? Sa cautam vinovati? Vinovat este statul care de 25 de ani si-a batut joc de toti, de viitorul lor si vinovati suntem noi, fiindca am uitat ca avem obligatii, am uitat ca societatea civila exista, are multe de spus. Fiindca am vazut copiii cocarjati de ghiozdane, dar nu i-am dus la medici, nu am protestat si am gasit scuze. Ca noi suntem mici, ca noi nu avem bani, ca noi nu putem. Dar altii cum pot, Doamna? Altii cum pot? Cu ce suntem noi mai nevolnici ca altii? Iar cand vorbim de medici, magistrati, profesori, e cazul sa aducem in discutie consumul fizic, psihic si emotional. Cum le evaluati? Toate acestea trebuie calculate si platite. Ca medicul sa faca tot ce poate el mai bine pentru pacienti, trebuie sa n-aiba griji si ganduri de carpeala, trebuie s-aiba cu ce sa faca, unde sa faca si sa fie responsabilizat. Odata cu salariul decent s-aiba si constiinta ca daca ucide, lasa infirmi, invalizi din culpa medicala, va face inchisoare, va plati din greu, ca daca ia mita, de asemenea. Cuvintele donatie, recompensa, onorariu trebuie uitate-n spitalele de stat. Trebuie sa ne iasa fumurile, smecheriile din cap la fiecare. Eu nu tin partea nimanui in ceea ce se intampla si mi se pare groaznic ca exista tabere, ca pacientii si medicii se improasca acum din belsug cu noroi. Nu se poate! E rusinos, e degradant pentru societate, pentru notiunea de om, de medic, de profesor ceea ce se intampla? Unii fara altii noi nu putem niciunii si suntem toti oameni, cu bune si cu rele, cu virtuti si pacate!