Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea |
/ #42469 CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea2015-07-24 06:2501 July 2014Păruială pe cadavrul OLTCHIM-ului! (Înregistrări video incendiare!)
Detalii Publicat Tuesday, 01 July 2014 14:17 Administratorul special Bogdan Stănescu şi trei dintre administratorii judiciari de la Oltchim s-au întâlnit, astăzi, cu prefectul de Vâlcea şi cu sindicaliştii, în cadrul şedinţei extraordinare a Comisiei de Dialog Social. Oltchimul este în comă, legat la aparatul de oxigen, iar copiii îşi împart pumni şi se fac unii pe alţii ,,hoţi”, în gura mare! Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut, după participarea la şedinţa Comisiei de Dialog Social, unde combatanţii s-au aflat faţă în faţă. Pe de o parte sindicaliştii lui Mihai Diculoiu, pe de altă parte conducerea combinatului chimic şi administratorii judiciari şi cel special. Primul care a avut cuvântul a fost liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, care a îmbinat dubla postură, de lider de sindicat, cu declaraţiile cu substrat politic. Nici şeful său de confederaţie, Ionel Vâlcea, nu s-a lăsat mai prejos, acuzând clasa politică pentru situaţia în care a ajuns combinatul. ,,Incompetenţă”, ,,cârdăşie cu judecătorii”, ,,declaraţii mincinoase” au fost doar câteva dintre acuzele pe care sindicaliştii le-au adus administratorilor judiciari şi celui special. De cealaltă parte, atât conducerea combinatului, cât şi administratorul special, Bodgan Stănescu, au prezentat cifre care să le susţină afirmaţia că Oltchimul este pe drumul cel bun. A mişcorat cheltuielile, chiar dacă pentru asta a fost nevoie să disponibilizeze peste 900 de angajaţi, va deschide, în cu_rând o nouă secţie. Pentru că liderul Mihai Diculoiu îi făcea pe administratorii judiciari, la fiecare frază ,,mincinoşi”, puţin a lipsit ca întâlnirea să nu degenereze. Noroc cu calmul englezesc al prefectului de Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, pentru că altfel, şedinţa s-ar fi terminat cu o păruială în toată regula. Întâlnirea se va relua peste câteva zile, mai precis joi, 3 iulie. LINK-URI VIDEO: VIDEO 1 https://www.youtube.com/watch?v=F85NmgXpwSU ;VIDEO 2 https://www.youtube.com/watch?v=ADmwnT0Joxc ;VIDEO 3 https://www.youtube.com/watch?v=ci71g76kVOI ; VIDEO 4 https://www.youtube.com/watch?v=k05dmUXK6u8 ;VIDEO 5 https://www.youtube.com/watch?v=OFg-CqRTIUs ==== DISPONIBILIZATII OLTCHIM RAMNICU VALCEA 2013 AM CERUT LEGEA CU VALOAREA TOATA DIN ACTE SUMA INTREAGA CELE NOUA MILIOANE EURO SI IATA DOCUMENUL PETITIONAR 13 IUNIE 2014 REGISTRATURA 5429 OLTCHIMhttp://i.imgur.com/Bl8UCNl.png?1?5860... ; http://i.imgur.com/NAJaNVF.png?1?6272...
====
CONDUCEREA OLTCHIM IMPARTE PE PILE SALARIILE COMPENSATORII Control la sânge la Oltchim: nu s-au plătit salariile! http://www.viatavalcii.ro/index.php |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
83408 Creat: 2025-02-03
Reducerea taxelor CECCAR
1218 Creat: 2025-07-20
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
1974 Creat: 2025-08-01
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
91 Creat: 2025-08-11
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1370 Creat: 2025-07-30
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13277 Creat: 2025-06-04
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
94 Creat: 2025-08-07
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
386 Creat: 2025-08-07
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
128 Creat: 2025-08-07
Înființarea tribunalul poporului 7
504 Creat: 2025-08-06
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
126 Creat: 2025-07-26
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1011 Creat: 2025-08-01
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22255 Creat: 2025-05-26
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8352 Creat: 2023-03-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4812 Creat: 2025-06-14
Petiție pentru inițierea unei legi de condamnare a colonialismului și neo-colonialismului
12 Creat: 2025-08-10
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
59 Creat: 2025-08-08
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6356 Creat: 2024-11-02
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1375 Creat: 2025-07-22
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2807 Creat: 2025-07-09