Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. |
/ #40121 ASA A INCEPUT TOTUL CU MASA SI DANSUL LA OLTCHIM2015-06-17 18:4304 Octombrie 2012,Privatizarea eşuată a combinatului siderurgic de la Râmnicu Vâlcea a scos la iveală fragilitatea actualului sistem de privatizare din România, iar acest scandalul creat în jurul încercării lui Dan Diaconescu de a prelua gigantul industrial Oltchim a ajuns, ieri, şi în atenţia procu_rorilor.Înainte de a demisiona de la conducerea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, organizatorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, a anunţat public că îl va reclama la Parchet pe Dan Diaconescu, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce acesta ar fi indus în eroare statul şi publicul că are banii necesari cumpărării gigantului industrial. În timp ce Vulpescu a susţinut că patronul de la OTV ar fi folosit acte false pentru a-şi atrage capital de imagine, Diaconescu i-a replicat, anunţând că, la rândul său, va formula plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta, dar şi împotriva fostului şef al OPSPI, care ar fi refuzat să semneze contractul de cumpărare a Oltchimului, deşi el a arătat că are lichidităţi, scoţând din bancă mai mulţi saci cu bani. Ponta vrea investitor strategic la combinatGuvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie, a anunţat premierul Ponta. Investitorul strategic va trebui să îşi asume datoriile combinatului, păstrarea locu_rilor de muncă şi derularea negocierilor pentru Arpechim. Noul director a ieşit cu şliţul desfăcutIeri, în prima zi de muncă, Mihai Bălan, noul director al Combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, a sosit la birou la ora 9.00. Elegant, parfumat şi uşor obosit, s-a dus să discute cu muncitorii în faţa pavilionului administrativ. Cu şliţul desfăcut la pantaloni, şarmantul director vorbea cu patos despre cum va pune pe picioare fabrica şi cum angajaţii îşi vor încasa salariile restante în maximum două săptămâni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/![]() ========
ASA A INCEPUT TOTUL CU MASA SI DANSUL LA OLTCHIM, SERVIREA SI DEGUSTAREA DE BUNATATI SI TOTI FRIPTURISTII LA MASA BOGATA A ACESTUI COLOS INDUSTRIAL COMBINATUL CHIMIC RAMNICU VALCEA: A FOST O COMPLICITATE SINDICATE #30008 (TOATE INCLUS SI VINCEA ) SI STATUL ROMAN#30014 SUNT IN CULPA. CE VREMURI...., CE TIMPURI!!!! SA MANANCI BANII ALTORA SI SA NU FACI NIMIC, PAGUBA LA MAXIM, CE BETIA TA... SPECIALISTULE...!!!! HAI CA SUS PE MUNTE E BUN VINUL SI TE-AM VAZUT SI NOI CA ESTI ACOLO. MAGIC TIC TAC.... ACUM VINE IARNA (OARE A CATA IARNA PE BANII ALTORA FURATI) SI PARTIEEEEEEEE......HOTILOR!!!!!!!!!! BANII VIRATI C.A.R. DETURNATI SI SALARIILE PLATI COMPENSATORII, ATI FURAT. VOI ERATI SUS PE MUNTE CU BANII NOSTRI. HOTILOR!!!!!!!!!! UNDE NE SUNT BANII NOSTRIIIIIII??????
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE #34833(TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT ) SI STATUL ROMAN#30014 SUNT IN CULPA.
|
|
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
92283 Creat: 2025-02-03
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
1022 Creat: 2025-08-14
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2145 Creat: 2025-08-01
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1867 Creat: 2025-08-01
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
611 Creat: 2025-08-13
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
530 Creat: 2025-08-13
Înființarea tribunalul poporului 7
519 Creat: 2025-08-06
Reducerea taxelor CECCAR
1285 Creat: 2025-07-20
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
266 Creat: 2025-08-11
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
5118 Creat: 2024-12-18
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
250 Creat: 2025-08-07
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1431 Creat: 2025-07-30
Nu complexelor locative in Colonita!
163 Creat: 2025-08-14
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13332 Creat: 2025-06-04
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
400 Creat: 2025-08-07
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4878 Creat: 2025-06-14
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1457 Creat: 2025-07-22
Salvați Liceul Silvic “Transilvania” Năsăud
104 Creat: 2025-08-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
153 Creat: 2025-08-07
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
78 Creat: 2025-08-08