Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. |
/ #36915 MIHAI DICULOIU: „OLTCHIM are nevoie de o intervenţie politică"2015-04-30 13:04Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, este sceptic în ceea ce priveşte soarta Combinatului, în ciuda faptului că planul de reorganizare a fost aprobat. „Planul de reorganizare a fost aprobat parţial. Mai pe înţelesul tuturor, judecătorul sindic a zis hai să vedem dacă puteţi face ce aţi propus. Urmează o perioadă critică, în opinia mea. Administratorii judiciari insistă cu privatizarea Oltchim SPV deşi au mai încercat de cinci ori şi au eşuat, nu a venit nimeni la licitaţii. A doua opţiune şi singura viabilă în opinia mea este conversia creanţelor creditorilor garantaţi şi bugetari în acţiuni. Până la rezolvarea problemei, Oltchim trebuie să funcţioneze şi în planul de reorganizare sunt tot două variante, cu secţia de oxoalcooli, oprită din decembrie 2014 şi cu cea de oxialcooli dar şi cu cea de AF-DOF. Sunt variante fanteziste în opinia mea şi trebuie ca Guvernul să intervină rapid şi să schimbe administratorul judiciar. Altfel, din păcate, Oltchim se îndreaptă cu paşi mari spre faliment", a spus Diculoiu.
|
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
STOP eutanasierii câinilor din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
15082 Creat: 2025-05-26
Locuitorii din Dezmir cer respect: Apa nu este un lux!
492 Creat: 2025-06-17
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
2288 Creat: 2025-06-14
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
1598 Creat: 2025-02-25
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
5012 Creat: 2025-06-03
GRATIERE 2025
18236 Creat: 2025-02-03
Oradea spune: NU paradă Pride
5329 Creat: 2025-06-10
LIBERTATEA de EXPRIMARE
1479 Creat: 2025-06-04
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12044 Creat: 2025-06-04
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
13966 Creat: 2025-06-03
Deschideți clădirea destinată creșei în comuna Berceni pentru anul școlar 2025–2026!
28 Creat: 2025-06-17
Profesor in lanturi? Actiune pentru un drept constitutional! Recunoașterea națională a titlurilor universitare si mobilitatea - transferul cadrelor didactice din invatamantul superior!
65 Creat: 2025-06-15
Extinderea bursei tehnologice și pentru elevii liceelor tehnologice de 4 ani
23 Creat: 2025-06-16
Vrem anularea liberalizării pieței energiei! Opriți caruselul creșterii prețurilor și scumpirii traiului românilor!
36 Creat: 2025-06-16
Cerem audit extern, transparent și independent pentru toate fondurile europene gestionate de România
232 Creat: 2025-06-13
Dreptate pentru Andrei tânărul omorât la Berești fără pic de mila și remușcări 😭😭😭
440 Creat: 2025-06-13
„Vrem dreptul legal de a parca! Nu ne amendați dacă nu există locuri pentru dizabili!”
17 Creat: 2025-06-17
"Ateliere de vara" Cresa
17 Creat: 2025-06-17
STOP angajării în Administrația Publică, a persoanelor care cumulează pensia cu un salariu din bugetul de stat
127 Creat: 2025-06-08
Referendum pentru familia normala
13 Creat: 2025-06-17