#36070: - Cazul Oltchim: 33 de administratori în 10 ani. Vor răspunde penal? 

19 sep 2012

 continuare....

Cine sunt cei 33 care au semnat în ultimii 10 ani pentru situaţia de azi de la Oltchim

Câteva luni mai târziu, Petrom a închis însă rafinăria Arpechim, astfel că instalaţia de piroliză pe care Oltchim tocmai o cumpărase nu a mai avut de unde lua materie primă. Piroliza de la Arpechim foloseşte benzină nafta, rezultată din procesul de distilare a ţiţeiului, şi o serie de gaze industriale emise în procesul de rafinare, rezultând etilenă şi propilenă, care erau livrate către Oltchim prin conducte. Etilena nu poate fi transportată rutier sau feroviar din cauza pericolelor riscate.

Astfel, pentru a produce etilenă şi pro­pi­lenă, Oltchim are nevoie ca Arpechim să fun­cţio­neze, motiv pentru care o strategie de pri­va­ti­zare a Oltchim care nu include şi un anga­ja­ment ferm al statului în privinţa Arpechim este considerată neviabilă.

"Ca să producă etilenă, piroliza de la Arpe­chim are nevoie de benzină. Teoretic, Olt­chim ar putea cumpăra benzină şi de la alte rafinării, dar costurile ar fi foarte mari. Pentru a produce 200.000 de tone de etilenă, cât este capacitatea pirolizei, sunt necesare un milion de tone de benzină, ceea ce înseamnă costuri foarte mari", a explicat Paul Roşca, decanul Facul­tăţii de tehnologia petrolului şi petro­chimie din cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti.

Oltchim ar fi rentabilă la un grad de utilizare a capacităţii de producţie de peste 65%

Dacă Oltchim ar rezolva problema aprovizionării cu materie primă a instalaţiilor de la Arpechim, atunci compania ar putea reveni la un grad de utilizare a capacităţilor de producţie de peste 65%, ceea ce i-ar permite să obţină profit operaţional, susţine fostul director general Constantin Roibu.

"Dacă ar merge la capacitate maximă Oltchim cu petrochimia de la Arpechim, cifra de afaceri ar fi de un miliard de euro pe an, iar cu tot cu rafinăria, cifra de afaceri ar urca la peste 3,1 miliarde de euro pe an. Pragul de ren­ta­bilitate este la 65-70%. În ultimii ani, gradul de utilizare a fost de sub 40%, iar în 2012 de 20-25%. Cum să fim profitabili în aceste condiţii?", a spus Roibu.

El spune că dacă ar funcţiona la capacitate, Oltchim nu doar că ar avea profit operaţional, dar şi-ar putea plăti şi datoriile, care în prezent totalizează 700 mil. euro. Pentru asta, compania ar trebui să funcţioneze integrat cu rafinăria Arpechim. În plus, costurile de repornire a instalaţiilor ajung la sute de milioane de euro, bani pe care compania nu îi are.

"Ca să reporneşti totul ar trebui reautorizate toate echipamentele şi instalaţiile de petrochimie, ceea ce presupune noi probe şi cheltuieli de 20 milioane de euro. În rafinărie mai trebuie circa 50 milioane de euro pentru umplerea instalaţiilor cu catalizatori plus 55 mil. euro investiţii de mediu. La Oltchim, investiţiile de mediu ar fi de 20 milioane de euro plus înlocuirea electrolizei cu mercur, care nu mai este acceptată la nivelul Uniunii Europene, care înseamnă încă 70 milioane de euro. Iar pentru repornirea rafinăriei este nevoie de capital de lucru pentru achiziţia a circa 300.000 de tone de ţiţei pe lună", explică Roibu.

Mai apare şi întrebarea dacă activitatea Arechim ar fi rentabilă în condiţiile în care creşterea preţului ţiţeiului a determinat scăderea marjelor de rafinare, iar majoritatea rafinăriilor din ţară operează în pierdere.

Roibu: Dacă strategia noastră a fost atât de proastă, de ce au preluat-o şi ei?

"Multă lume dă vina pe noi pentru situaţia combinatului, dar în privatizare se folosesc tot de strategia noastră, de integrare cu Arpechim", spune Roibu.

Întrebat de ce nu a făcut ceva în 2004, la privatizarea Petrom, el a răspuns: "De unde ştiţi că nu am făcut? Încă de atunci ne aşteptam să ajungem aici".

Pe de altă parte, conducerea OPSPI, salariaţii şi acţionarul majoritar PCC l-au acuzat pe Roibu că a căpuşat Oltchim prin diferite firme, vânzând producţia combinatului prin intermediari şi plătind lucrări de milioane de euro unor firme desprinse din Oltchim. El susţine însă că acuzaţiile sunt false.

"Cei care ne acuză, PCC, lucrează la fel, prin intermediari. Pe anumite pieţe avem aceiaşi distribuitori ca şi ei. De exemplu în Brazilia, Turcia, Italia, lucrăm prin aceiaşi intermediari. Pe anumite pieţe cu risc ridicat de neîncasare cine are curaj să lucreze direct cu clienţi care cer credite pe 90-120 de zile? În plus, aceşti intermediari ne-au finanţat producţia. Pentru unii se numesc traderi, pentru noi căpuşe", susţine Roibu.

Cei care îl contestă spun însă că Roibu a fost un adevărat "împărat" la Oltchim, iar situaţia combinatului i se datorează în mare parte.

"Creanţele AVAS asupra Oltchim provin din investiţii realizate de Oltchim la sfâşritul anilor '90, care nu au atins niciodată parametrii de rentabilitate, astfel că au determinat băncile creditoare să execute bugetul statului", spune un fost administrator al Oltchim care nu a dorit să fie nominalizat.

Creanţele AVAS, pe care statul a încercat să le convertească abuziv în acţiuni în 2003, au o contribuţie semnificativă la situaţia actuală a companiei.

Acestea au acumulat dobânzi şi penalizări şi au contribuit la supraîndatorarea companiei şi la lipsa finanţării, care nu mai poate fi rezolvată decât prin privatizare şi preluarea acestor datorii de către un investitor puternic sau prin insolvenţă şi reorganizare.