Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
S.O.S. OLTCHIM !!! |
/ #29816 Re: Re: Publicitate! Sa nu spuna domnu Piperea ca noi nu-i apreciem activitatea2014-11-25 23:05#26089: - Re: Publicitate! Sa nu spuna domnu Piperea ca noi nu-i apreciem activitatea
Oltchim se extinde în cultivarea de planteOltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT), aflată în insolvenţă de anul trecut, îşi va extinde businessul în mai multe domenii noi, inclusiv cultivarea plantelor şi fabricarea ambalajelor din lemn, în condiţiile în care fabricaţia produselor chimice se desfăşoară la mai puţin de un sfert din capacitatea combinatului chimic.
Administratorii judiciari ai companiei vâlcene au convocat o adunare extraordinară a acţionarilor pentru a aproba completarea obiectului de activitate cu mai multe activităţi, printre care fabricarea de instrumente medicale şi stomatologice, şi lucrări de demolare a construcţiilor.
Noile domenii vor spori diversitatea activităţilor Oltchim, care, pe lângă petrochimie, mai numără şi comerţul cu ridicata al florilor, activităţi de servire a băuturilor şi repararea calculatoarelor şi a echipamentelor de comunicaţii, potrivit unui comunicat trimis Bursei de Valori.
![]() |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
STOP eutanasierii câinilor din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
România, noi romanii vrem pace! Neutralitate și respect față de toate statele, conform Constituției
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Românii doresc să cumpere acțiunile firmelor de stat scoase la vanzare
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Oradea spune: NU paradă Pride
2002 Creat: 2025-06-10
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
4463 Creat: 2025-05-26
România, noi romanii vrem pace! Neutralitate și respect față de toate statele, conform Constituției
4359 Creat: 2025-06-03
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
11499 Creat: 2025-06-04
GRATIERE 2025
17507 Creat: 2025-02-03
Stop inundațiilor din Stupini – Cerem acțiune din partea SGA Brașov!
73 Creat: 2025-06-08
STOP angajării în Administrația Publică, a persoanelor care cumulează pensia cu un salariu din bugetul de stat
74 Creat: 2025-06-08
LIBERTATEA de EXPRIMARE
1177 Creat: 2025-06-04
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
13651 Creat: 2025-06-03
PETIȚIE PENTRU REDESCHIDEREA CINEMATOGRAFULUI ARTA DIN TÂRGU MUREȘ
35 Creat: 2025-06-11
NICUSOR DAN, DEMISIA din functia de presedinte, URGENT!
530 Creat: 2025-06-04
Interzicem TIK TOK in Romania
595 Creat: 2023-03-17
STOP eutanasierii câinilor din adăposturile publice din Timiș!
251 Creat: 2025-06-06
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
20751 Creat: 2025-05-19
Propunem pedeapsa maximă a lui Daniel Dionisie
20 Creat: 2025-06-11
ROMÂNII ÎȘI IAU ȚARA ÎNAPOI
308 Creat: 2025-05-27
EXTINDERE ORĂ ACCES STRANDUL NEPTUN ZONA TERASA-BAZINE
18 Creat: 2025-06-11
Vrem McDonald's In Turda!
996 Creat: 2025-05-04
Din Aeroportul Chișinău în Aeroportul Chișinău- Eugen Doga
155 Creat: 2025-06-08
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
1073 Creat: 2025-04-16