Și n-au învins

În 2004, Adrian Năstase avea, după primul tur, 41 la sută. Conta și pe cele 12 procente ale lui Vadim, și pe sprijinul maghiarilor, bașca alte câteva procente de la alte facțiuni minore ale stângii. Victoria era o formalitate. Ce s-a întâmplat, știm cu toții. Formalitatea – ca și realitatea – e uneori iluzorie.

În 2014, Victor Ponta are, după primul tur, 40 la sută. Contează pe cele 5-6 procente ale lui Tăriceanu. Și pe procentuțul lui Meleșcanu. Sprijinul maghiarilor e încă neclar. Electoratul lui Dan Diaconescu e prea imprevizibil ca să știi unde va merge (exact ca și cel al lui Vadim în urmă cu zece ani). În plus, în turul 2 vin de regulă mai mulți oameni decât în primul – iar cei care vin nu votează cu Ponta. Victoria nu e deloc o formalitate pentru Ponta, în ciuda celor 40 de procente care-i dau un iluzoriu confort.

Toate lucrurile astea se știu bine, de ambele părți; de asta ieri la sediul PSD fețele erau mai degrabă lungi & pământii – fiindcă, în pofida celor 400 de primari luați cu japca ordonanței & a trădărilor câtorva filiale din PNL (patru, pe câte se pare), în ciuda enormei protecții mediatice, cu toate pomenile electorale colosale, Victor Ponta n-a trecut consistent peste scorul partidului.

Ce va face PSD pentru a asigura victoria lui Ponta:

1) Va oferi lui Tăriceanu funcția de prim-ministru;

2) Va negocia cu Dan Diaconescu – căruia i se va promite, probabil, protecție în justiție;

3) Va încerca din toate puterile să împiedice votul diasporei;

4) Va alimenta zâzania din interiorul facțiunilor de dreapta, pentru a împiedica omogenizarea lor;

5) Va încerca să amplifice senzația că totul e pierdut & rien ne va plus, pentru a reduce cât mai mult numărul celor care se vor prezenta la urne.

Ce putem face pentru a nu intra în jocul PSD:

1) Să venim la urne. În 2009, în turul 2 au venit cu 700.000 de oameni mai mult decât în cel anterior. Raportând la cele aproximativ 10 milioane de votanți, 700.000 reprezintă cam 7 procente – adică suficient pentru a reseta tot jocul.

2) Să nu intrăm în spirala demoralizantă a jocului de-a „tu ești de vină”, cum vrea PSD. Fiecare facțiune are argumentele ei legitime pentru opțiunea proprie, precum și propriile naivități & orbiri. E nu doar inutil, ci chiar contraproductiv să le discutăm acum. Cert e că Victor Ponta nu trebuie să iasă președinte. Pentru aceasta, indiferent ce candidat am votat în turul 1, e nevoie să-l susținem pe Klaus Iohannis în turul 2. Cu sau fără entuziasm. Când opțiunea cealaltă e Ponta, entuziasmul e secundar.

3) Să facem presiuni pentru deblocarea situației din diaspora.

Există o petiție pentru demisia lui Titus Corlățean – iată linkul: http://www.petitieonline.com/demisia_titus_corlatean

Există modele de formulare, făcute de cei de la Funky Citizens, pentru sesizarea Avocatului Poporului & a Parchetului General pentru încălcarea dreptului constituțional de a vota – iată linkul: http://www.funkycitizens.org/modele-de-plangere/

Cum spuneam mai sus, cred că disperarea în PSD e atât e mare, încât nu vor debloca situația din diaspora – dar e musai să încercăm asta.

Doar atât avem de făcut: 1) să venim la urne, 2) să nu ne canibalizăm, 3) să punem presiune pe ei. Prin comparație cu noi, dacă vrea să câștige, PSD are de făcut lucruri mai complicate. Unde mai pui că acum, spre deosebire de 2004, avem aliați și în interior (Justiția), și în exterior (UE & SUA).

Dacă nu vom demoraliza, vom câștiga – oricât de dificil pare. (Și e.) Însă în 2004 părea mult mai dificil pentru noi & mult mai ușor pentru ei.

Și n-au învins.

P.S. Unul dintre foarte puținii poeți comuniști recitibili, Eugen Jebeleanu, are un poem care i s-a aplicat și lui Ceaușescu, și lui Iliescu, și lui Năstase. (Un comunist cântând prohodul altor comuniști – istoria are o ironie brici & borgesiană, să admitem.) „Să facem totul”, vorba altui comunist, încât să fie aplicabil și ultimului comunist – lui Victor Ponta.

Hanibal

Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
și elefanții
și labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiți de spaimă.

Călca, de- abia să se audă, peste stânci
și s’auzea în lună, și
nimeni nu mai văzuse trâmbițele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Și n’au învins.