Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #27511 Premierul Ponta şi Patriarhul României vin duminică la Mănăstirea Hurezi la un important eveniment2014-10-11 05:32Duminică, 12 octombrie, premierul şi prezidenţiabilul Victor Ponta, împreună cu PF Daniel vor fi oaspeţi ai Mănăstirii Hurezi, unde vor fi aduse moaştele Sfântului Martir Constantin brâncoveanu. va îmbrăca haine de sărbătoare. Cu acest prilej va fi resfinţită pictura bisericii mari. Aşa cum am mai scris, cu binecuvântarea PF, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o parte din moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu vor fi dăruite Mănăstirii Hurezi şi aşezate, spre închinare, în biserica mare. Sâmbătă, 11 octombrie, la ora 12.00, moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu vor fi întâmpinate la intrarea în Mănăstirea Hurezi. Apoi, de la ora 17.00, va fi săvârşită slujba de Priveghere, în biserica mare a Mănăstirii Hurezi. Duminică, 12 octombrie, începând cu ora 9.00, va fi săvârşită Slujba de resfinţire a picturii bisericii celei mari şi Sfânta Liturghie. Vor mai fi prezenţi Inaltpreasfinţitul Părinte Irineu – Mitropolitul Olteniei şi Inaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
100317 Creat: 2025-02-03
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
5712 Creat: 2025-08-14
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
1117 Creat: 2025-08-13
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
785 Creat: 2025-08-13
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea referendumului local. Semnează petiția!
6920 Creat: 2024-11-02
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
492 Creat: 2025-08-17
Reducerea taxelor CECCAR
1563 Creat: 2025-07-20
Nu complexelor locative in Colonita!
310 Creat: 2025-08-14
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
257 Creat: 2025-08-18
Refuzul majorării prețului apei potabile în județul Neamț
253 Creat: 2025-08-16
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
216 Creat: 2025-08-17
Salvați Liceul Silvic “Transilvania” Năsăud
213 Creat: 2025-08-14
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
167 Creat: 2025-08-18
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2223 Creat: 2025-08-01
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
124 Creat: 2025-08-19
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4956 Creat: 2025-06-14
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1477 Creat: 2025-07-22
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
212 Creat: 2025-07-28
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1469 Creat: 2025-07-30
„Salvați Creșa «Sfânta Ana» din Fălticeni – Mențineți statutul juridic și financiar actual”.
55 Creat: 2025-08-18