Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #24995 Prevederea din Legea anticorupţie care ar trebui să dea frisoane oricărui reprezentant al statului..2014-08-11 08:11Prevederea din Legea anticorupţie care ar trebui să dea frisoane oricărui reprezentant al statului într-o societate comercială" Este vorba de articolul 10 litera a) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie: „Stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani." "Această prevedere a fost introdusă în Legea 78/2000 de guvernul Tăriceanu în septembrie 2005 prin Ordonanţa de Urgenţă 124/2005 publicată în Monitorul Oficial 842/19 septembrie 2005." "Acest articol, care aduce o pedeapsă destul de mare – de la 5 la 15 ani închisoare - ar trebui să îi facă pe reprezentanţii statului în companii sau în orice autoritate mult mai atenţi la modul cum administrează compania, însă pe cât de larg este formulată, pe atât de puţin este aplicată şi luată în seamă de cei numiţi în funcţii publice. De-a lungul timpului, niciunul din membrii consiliilor de administraţie sau directorii companiilor de stat care au intrat în lichidare din cauza pierderilor uriaşe – cum a fost cazul ARO Câmpulung, Tractorul Braşov sau Rocar Bucureşti - sau al întreprinderilor care au fost aduse pe pierderi prin vânzarea la preţuri sub piaţă a producţiei cum este Oltchim- nu a fost trimis în judecată. Aceste pierderi au fost provocate nu numai de condiţiile de piaţă, ci şi de vânzarea activelor sau a producţiei companiilor la preţuri subevaluate." "6 iunie 2012: Minea Nicolae şi Conveianu Marin Petru, la 8 ani şi respectiv 6 ani de închisoare, pentru infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoare comercială reală a bunurilor companiei de stat Alutus Râmnicu Vâlcea (fost OJT Vâlcea). Inculpaţii au fost trimişi în judecată în 2005. Ei au fost obligaţi la plata a 3,8 milioane de lei către Ministerul de Finanţe."
Sursa: site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -DNA Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.08.2014 |
|
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
87706 Creat: 2025-02-03
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1864 Creat: 2025-08-01
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
260 Creat: 2025-08-13
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2107 Creat: 2025-08-01
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1426 Creat: 2025-07-22
Salvatii Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
33 Creat: 2025-08-13
Reducerea taxelor CECCAR
1268 Creat: 2025-07-20
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
256 Creat: 2025-08-11
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
248 Creat: 2025-08-07
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1423 Creat: 2025-07-30
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4855 Creat: 2025-06-14
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
5118 Creat: 2024-12-18
Vrem arestarea și condamnarea abuzatorului, fără plângerea penala a victimei!
10 Creat: 2025-08-13
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13323 Creat: 2025-06-04
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
225 Creat: 2025-06-01
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8368 Creat: 2023-03-14
📢 Apel pentru protejarea resurselor românești – Sarea de la Valea Florilor „După 15 ani de blocaje, licența pentru exploatarea zăcământului de sare de la Valea Florilor, unul dintre cele mai pure di
5 Creat: 2025-08-13
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
76 Creat: 2025-08-08
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
136 Creat: 2025-07-26
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
394 Creat: 2025-08-07