VREM PÂRTIA DE SCHI FUNCȚIONALĂ ÎN SEZONUL DE IARNĂ 2014
Musafir |
/ #125 Re: Re:2014-01-27 17:11Cu toată perioada de criză, judeţul Suceava, până în ultima zi a anului 2011, a primit fonduri de la Guvernul României. Şi cred că a fost un an foarte bun din punctul de vedere al investiţiilor în infrastructură, în sănătate şi în turism. Aşteptăm ca în 2012 să începem noi investiţii şi să le finalizăm pe cele începute, şi mă refer aici la drumul Suceava - Botoşani, la drumul naţional spre pasul Prislop, dar şi la finalizarea şoselei de centură a Sucevei, dar şi alte obiective extrem de importante. Şi în primul rând modernizarea Aeroportului Ştefan cel Mare”, a încheiat Gheorghe Flutur. 157,6 milioane de lei sunt necesari pentru modernizarea DN 29. Licitaţia pentru desemnarea constructorului s-a ţinut de luni de zile şi tocmai din primăvara anului precedent se promite demararea investiţiei.
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrați Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret (Biblioteca Brașov)!
4046 Creat: 2025-05-13
Petiție pentru reintroducerea reducerii de 90 % la transportul feroviar pentru românii de pretutindeni
877 Creat: 2025-05-12
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
60822 Creat: 2025-04-22
Revenire asupra deciziei de anulare a inscrierilor în aplicația informatică a Programului Rabla pentru Tractoare
401 Creat: 2025-05-12
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
12901 Creat: 2021-04-05
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
289 Creat: 2025-05-14
Redeschiderea zborurilor directe Elveția–Moldova (Basel/Zürich/Geneva ↔ Chișinău)
275 Creat: 2025-05-13
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
27117 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11888 Creat: 2025-02-13
GRATIERE 2025
16254 Creat: 2025-02-03
Activitatea grădinițelor din orașul Ialoveni pe parcursul vacanței de vară
156 Creat: 2025-05-12
Vrem o rută aeriană directă Bilbao – Cluj-Napoca/Cluj-Napoca - Bilbao
110 Creat: 2025-05-12
Pastrarea Verde a Canalului Matei Basarab- PETIȚIE PRIVIND CURĂȚAREA CANALULUI CC4 ȘI PROTEJAREA VEGETAȚIEI DIN OTOPENI
256 Creat: 2020-09-16
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
74 Creat: 2025-05-11
Apel pentru salvarea închisorii Piteşti
1707 Creat: 2022-10-08
Vrem McDonald's In Turda!
943 Creat: 2025-05-04
AUTISMUL E O CONDITIE NU MOTIV DE A DESCALIFICA O PERSOANĂ
53 Creat: 2025-05-15
Solicităm Primăriei Florești construirea unei platforme subterane de colectare a deșeurilor pe strada Șesul de sus nr 186
53 Creat: 2025-05-11
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
580 Creat: 2024-06-28
JOS CU ȚEPELE muncitorilor !
40 Creat: 2025-05-15