Abuzurile din Romania trec oceanul
Musafir |
/ #86152014-01-10 08:28Oare, pentru americani, cele aproape opt milioane de voturi exprimate la referendum pentru îndepărtarea lui Băsescu de la președinție datorită nenumăratelor abuzuri, încălcări grave ale democrației, nesocotirea voinței poporului și crearea unui stat despotic în care el și gașca lui fură în neștire și săvârșesc toate infgracțiunile fără nici o ezitare și mai ales, fără ca să răspundă în fața legii ?! Datorită lui Băsescu în România nu mai există justiție, dreptatea și Legea este numai a LUI și a acolților lui, serviciile secrete îi sunt exclusiv aservite ca și aproape toate instituțiile publice și cu toate acestea, prin mercenarii lui politici pe care i-a înfipt și ca așa ziși ”europarlamentari ?”, au umplut Europa cu minciuni ordinare acuzând astfel actualul guvern de toate mârșăviile săvârșite numai de ei iar culmea este că au găsit urechi care să-i asculte însă bine înțeles că, acestea sunt cei de la partidul pe care el îl sprijină, ”popular” sau cum s-o numi el ca și madam Reding, Merkel și alții de teapa lor direct și personal interesați pentru susținerea lui Băsescu împotriva voinței clare și erme ale poporului român ?! Cât va mai exista această nenorocire în Țara noastră datorită căreia tineretul emigrează în disperare prin alte țări ca de altfel și medicii ori alți specialiști ?! Ca să nu mai amintesc de alte profesii, datorită inadmisibilei corupții din justiția română, creată și întreținută de regimul Băsescu, începând cu 1 ian. a.c. am fost obligat ca să renunț la a-mi mai exercita profesia ! Încă mai sper pentru copii și nepoții mei ca măcar ei să se poată bucura de viață după îndepărtarea cât mai grabnică a lui Băsescu !! Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să scăpăm cât mai curând de el !! Cu întregul meu respect, col. (r) Constantin-Ștefan Șelaru |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cu o semnătură și câteva secunde, poți susține și tu demersul deputaților Adrian Cozma și Robert Sighiartău, membri ai grupului PNL pentru ridicarea limitelor la plățile în numerar. Deputații PNL sunt inițiatorii unei propuneri legislative care va corecta legea adoptată prin angajarea răspunderii guvernului Ciolacu, care a modificat limitele la plățile în numerar. Considerăm că este necesar să revenim la normalitate, întrucât limitarea la 1.000 de lei a plăților în numerar nu va ajuta în lupta...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Cerem ca Ambasada României din Israel să fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Dacă și tu ești deacord cu noi, semnează și tu acest demers. Noi vom aduce în atenția publicului român și politicienilor dorința noastră. Capitala Statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim în 1950, iar în 1980 Parlamentul israelian a adoptat o lege prin care Ierusalimul a fost proclamat "capitala unită şi veşnică" a ţării. O rezoluţie a ONU a calificat această lege drept "nulă şi neavenită". Tra...
Reclamă petiție
Promovați aici
Promovați petiția "Abuzurile din Romania trec oceanul" pe această listăCEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
CEREM SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI A DLUI ( TOV.) VASILE BANESCU, din urmatoarele considerente: 1. A dovedit deseori ca are lacune mari in materie de teologie,necunoscand nici Sfanta Scriptura, nici Sf Traditie, nici Predania, nici scrierile sfintilor. Dl Banescu si-a exprimat parerile proprii, in probleme teologice si nu numai, de importanta vitala, dar intr-o directie si maniera total eronate. In timpul pandemiei, cand autoritatile au incercat sa impuna reguli...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5050 Creat: 2024-03-04
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
737 Creat: 2024-04-23
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
101 Creat: 2024-04-30
Scarlet să fie cu Bagheera
49 Creat: 2024-04-30
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1565 Creat: 2024-03-03
Scutirea de la plata impozitului pe venit si CASS pentru reprezentantii legali ai persoanelor cu handicap, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap
1497 Creat: 2022-10-04
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1204 Creat: 2024-04-16
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
4960 Creat: 2021-04-11
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
2994 Creat: 2022-12-06
STOP AGLOMERAȚIE ZONA PLATOU-TARG SĂPTĂMÂNAL, BRADU
34 Creat: 2024-04-28
ALBUMUL XX (IAN x OSCAR)
6 Creat: 2024-04-30
Jos mâinile de pe copiii noștrii!!
138 Creat: 2024-04-01
Combaterea Conturilor False de Facebook
20 Creat: 2024-04-29
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
310 Creat: 2024-04-14
Solicitare către Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1326 Creat: 2024-04-12
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2359 Creat: 2024-01-29
Micșorăm prețul apei la Galați!
606 Creat: 2023-09-07
Considerarea asistentului personal, angajat al primăriei sau al DGASPC, ca egal al asistentului personal profesionist și eliminarea sintagmei "profesionist".
287 Creat: 2024-04-19
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4540 Creat: 2023-03-14
Vrem parcuri în lunca Moldovei !
104 Creat: 2024-04-26
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie