Echitate pentru medicii basarabeni din România: recunoașterea anilor de studii în calculul pensiei!
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm adoptarea unor măsuri urgente prin care să fie recunoscută perioada studiilor universitare efectuate în Republica Moldova (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău), ca vechime în muncă pentru medicii care activează în România, în vederea calculului pensiei. Mii de medici originari din Republica Moldova, cetățeni români, lucrează legal în spitalele și clinicile din România, în special în zonele unde personalul medical este insuficient. Deși diplomele lor sunt recunoscute oficial de statul român, anii de studii universitare nu sunt considerați vechime în muncă, spre deosebire de colegii lor care au absolvit în România. Această inechitate creează o discriminare evidentă, deși toți contribuie în mod egal la sistemul de sănătate și la fondul public de pensii. Cerem Guvernului României: • Recunoașterea anilor de studii universitare efectuați în Republica Moldova, în instituții de învățământ superior acreditate și echivalate, ca vechime în muncă; • Acordarea acestui drept retroactiv tuturor medicilor afectați; • Respectarea principiului egalității de tratament între toți cetățenii români, indiferent de locul unde au urmat studiile, dacă acestea sunt recunoscute de autoritățile competente din România. Semnează această petiție dacă susții echitatea și respectul față de munca și sacrificiul medicilor români din Republica Moldova care au ales să profeseze în România!
Asociația de Dezvoltare pentru România Contactați autorul petiției