Abţinere ca atribut al votului
Prin această petiţie doresc ca ABŢINEREA să fie considerat în ţara mea, un vot legal, existent şi nu un vot nul. ABŢINEREA alături de ACCEPTARE si NEGARE sunt atribute cu aceaşi putere juridică în democraţie pe timpul alegerilor, până la momentul de după numărarea votului, când atributul cu cel mai mare număr de voturi câştigă alegerile în defavoarea celorlalte două. Aşa ar fi corect dacă sar şi aplica acest principiu democratic prin legi complete. Se pare că în România în ultimi 28 de ani, legile electorale prin conţinutul textelor lor, ignoră calitatea de atribut al votului democratic ABŢINEREA. Acest atribut este în fapt nerecunoscut şi considerat de comisiile electorale ca vot nul, practic din punct de vedere legal Buletinele de vot aşa cum sunt ele făcute, nu dau posibilitatea votantului să-şi exprime voinţa de vot atunci când nu are ce alege din listele de vot şi doreşte să se "abţină". Ba mai mult, dacă votantul îşi permite să aibe o iniţiativă pe timpul votului, în idea de a scrie pe buletinul său de vot ABŢINERE, votul său este anulat prin puterea legi.
ACEST FAPT CREEAZĂ: 1) Creşterea absenteismului la vot. Argumentul în favoarea acestei constatări este prezenţa în descreştere la secţiile de vot pe timpul evenimentelor electorale fie ele alegeri locale, parlamentare sau prezidenţiale; 2) Întăreşte corupţia în interiorul partidelor şi pe listele electorale vor fi trecute nume din partea mediocră a resurselor umane din partid. Prin rulaj ciclic din 4 în 4 ani pentru alegerile locale şi parlamentare şi din 5 în 5 ani pentru cele prezidenţiale, mediocritatea este realeasă prin alte nume. Timpul şi mai multe sondaje sociologice au demonstrat faptul că votantul român este din ce în ce mai scârbit de ofertele partidelor; 3) Votul negativ conform zicalei "din două rele alegi răul cel mai mic". Că este mai mic nu are importanţă pentru corupţie, răul tot rău rămâne, un real instrument de manipulare a electorului. 4) Divergenţe între cei minoritari, cei ce se prezintă la vot şi cei majoritari cei ce nu se prezintă la vot sau îşi anulează votul. Astfel intrăm într-o situaţie de paradox, cei puţini consideră că nu au dreptul la convingeri, critici sau alt tip de atitudini faţă de un eveniment economic, socio-politic sau de altă natură cei ce legal nu şi-au manifestat obţiunea, adică partea majoritară dintre cetăţenii cu drept de vot.
CE ESTE DE FĂCUT; O iniţiativă legislativă care să introducă în conţinutul legii electorale următoarele trei amendamente: 1) Cetăţeanul rămân cu drept de vot, are posibilitatea să se abţină dacă consideră că nici unul din candidaţii la alegeri nu-i satisfac convingerile; 2) Buletinele individuale de vot vor avea rubrică aparte pentru ştampilă vot ABŢINERE; 3) În situaţia în care ABŢINEREA este majoritară, după numărarea voturilor, la nivel localitate BEC, scrutinul se repetă în acea localitate până la momentul în care vom avea un ales.
DRAGI ROMÂNI cu cât suntem mai mulţi cei ce votăm această petiţie, avem posibilitatea să perfecţionăm procedura electorală, să forţăm partidele să promoveze pe listele electorale nume de politicieni cu reale calităţi politice de lideri şi nu mediocritatea, proiecte politice vizionare ancorate în realitatea românescă şi nu proiecte ce ulterior se dovedesc bule de săpun.
SLAVU IOAN cetăţean român Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petiție de susținere a conf univ dr. Emanuel Conțac
908 Creat: 2025-09-19
Diabetul nu are vârstă
1210 Creat: 2025-09-05
NU BLOCAȚI ORAȘUL! LĂSAȚI CÂMPINA SĂ SE DEZVOLTE!
78 Creat: 2025-09-22
"SALVAȚI PISICILE COMUNITARE DIN BOTOȘANI-AU NEVOIE DE CĂSUȚELE LOR"!!!
73 Creat: 2025-09-21
Stop Fumului Toxic in Banat - vrem aer curat pentru familiile noastre!
240 Creat: 2025-09-20
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5893 Creat: 2025-06-14
Când un om a ajutat sute de suflete, e rândul nostru să-l ajutăm pe el – semnează acum!
32 Creat: 2025-09-20
Petiția poporului către Senat pentru apărarea Constituției României
19763 Creat: 2022-10-15
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
230 Creat: 2025-09-09
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
337 Creat: 2025-09-07
Pentru siguranța copiilor și pietonilor – interzicerea trotinetelor electrice
15 Creat: 2025-09-22
Salvați Opera Iași de la Ilegalități!
12 Creat: 2025-09-22
Pentru continuitate și merit – Susținem candidatura lui Andrei Fermeșanu la Opera din Iași
438 Creat: 2025-09-18
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1545 Creat: 2025-09-11
Fără autostrăzi pierdem vieți, pierdem viitorul copiilor. Vrem autostrăzi!
13 Creat: 2025-09-21
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
696 Creat: 2024-11-09
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22361 Creat: 2025-05-26
GRATIERE 2025
100652 Creat: 2025-02-03
Solicitare asfaltare de urgență – Strada Balonului și Strada Avionului (zona Pipera)
36 Creat: 2025-09-19
#StopJocLaNenoroc
144 Creat: 2025-09-10