STOP incalcarii drepturilor de autor ale artistilor Ramona Biciusca si Firekultur

imagine.petitie_.001_2.png
 
Dragi iubitori de artă,
 am hotărât să lansăm această petiție ca o necesitate și un gest de reverență față de eforturile pe care le facem noi artiștii. Știu că fiecare dintre noi petrecem ore, zile sau chiar luni în atelierul de creație iar unii își dedică întreaga viață domeniului artistic în care activează, din dorința de a materializa sensibilitatea și forța creativă în vederea realizării unor lucrări de artă originale.
Mulți dintre noi nu o facem doar pentru a ne îmbunătăți situația pecuniară ci pentru a transmite un mesaj, pentru a materializa un concept, ca formă de meditație, pentru recunoașterea sau contribuția adusă domeniului artei românești. Constatăm că pe parcursul ultimilor ani, odată cu apariția rețelelor de socializare, ceramica a căpătat o dimensiune și o importanță care diversifică domeniul. De asemenea, ceramica a captat atenția unui sector de public tânăr, interesat de acest tip de experiență, care are cu totul alt punct de vedere. Eu sunt ceramist și artist vizual de peste 20 de ani, am absolvit o facultate de arte și în prezent predau cursuri de artă în cadrul instituției absolvite și formez studenți în acest domeniu. De-a lungul anilor am încurajat deopotrivă atât tinerii care au ales acest domeniu cât și persoanele adulte care doreau sa practice ca hobby sau ca meserie ceramica. Odată cu deschiderea media, noile posibilități de expresie ale ceramicii utilitare au generat un număr mare de persoane care s-au autointitulat ceramiști doar pentru că practică acest domeniu ca formă de terapie sau hobby. Acest proces atrage după sine o serie de pierderi și câștiguri. Partea bună este că apare o educare a manualității, pe de altă parte se diluează originalitatea și unicitatea. Cei care nu au educație vizuală și nici formare într-un domeniu artistic, își permit să jongleze cu forme și expresii în ceramică și să propună pe piața de artă produse de serie. Ceea ce un adevărat artist ceramist propune este un concept care are în spate o fază de cercetare, de cunoaștere a tehnologiilor, de contribuție la formarea idențității culturale. După cum știm cu toții lutul e versatil, se poate lucra cu ușurință, mâinile ceramistului dându-i forme unice. Aceste forme se nasc din sensibilitate fiecăruia iar ele se eternizează atunci când focul le transformă. Dacă ceramica utilitară acoperă nevoile practice ale oamenilor, cea artistică răspunde la nevoile estetice. Arta are o înfățișare care îi este proprie și contribuie la întărirea identității culturale. Dacă această identitate formează “zestrea” nostră culturală, de ce să ne imităm sau ne copiem unii pe alții? Din lipsă de imaginație, din rea voință, din concurență neloială sau din lipsă de educație?
 După zece ani de practică în domeniul ceramicii, lucrând cu pasiune și plăcere, ne-am impus ca ceramiști monumentaliști ridicând tehnica modelării la cote ce depășesc valențele decorative. Am realizat lucrări monumentale de zeci de metri pătrați, ce îmbogățesc spațiile publice din România. Am început cu proiecte mici, ulterior, în urma experienței acumulate, am acceptat comenzile arhitecților, am făcut lucrări monumentale pentru reședințe, restaurante, hoteluri, companii private și când am demonstrat ce putem face ni s-au oferit proiecte majore, extinse la zeci de metri pătrați. În realizarea acestor lucrări care au necesitat un efort susținut am fost ghidați de dorința de a atrage atenția publicului prin rezolvări estetice inedite, de a prezenta privitorului bogăția de finisaje oferite de ceramică. Pe de altă parte ne-am implicat activ din dorința de a ne face auzită vocea și de a participa la fundamentarea conștiinței publice dar si la educarea vizuala a acestuia. Însă, fiecare proiect impune multă disciplină și discernământ, parcursul artistic dar și parcurgerea tuturor fazelor, de la concept până la execuție și montaj, fără a face compromisuri.
 Se împlinesc 30 de zile de când eu, Ramona Biciusca, și partenerul meu de la Firekultur, ceramistul Daniel Pop ne confruntăm cu o situație fără precedent. Am avut o colaborare desfășurată pe parcursul a 3 ani si cinci luni cu doamna Ileana Orzac, deținătoare a societății Projets Prives By Ileana Orzac S.R.L.
(actuala Maison Orzac pe pagina de Instagram). Am realizat în această perioadă, împreună cu partenerul meu, Daniel Pop (Firekultur) o serie de obiecte de artă și design, comandate de arhitecți din Paris cât și de doamna Ileana Orzac. Colaborarea noastră a început frumos, cu speranțe și încredere. Fiecare proiect a fost însotit de entuziasm, propuneri de schite și desene de concept din partea noastră, însoțite de studii de formă, de mostre de culoare, detalii tehnice și propuneri de design, a.î. să demonstrăm profesionalismul. Doamna Ileana Orzac nu a participat la procesul creativ decât prin comunicarea dimensiunilor și a sugerării unor culori și texture, iar in unele cazuri ne-a fost transmis doar proiectul tehnic, semnat de arhitecti.
 Ulterior, a apărut, ca propunere din partea unui architect o lucrare monumentală, de for public, care a necesitat achiziționarea unui utilaj (cuptor ceramic) de mari dimensiuni făcut la comandă. Doamna Ileana Orzac, intermediar al acestei lucrări s-a oferit să-l achizitionăm împreună în dorința realizării unor lucrări de design originale și a promovării noastre comune la Paris. Lucrarea monumentală s-a anulat din motive subiective ale beneficiarului iar cuptorul a ramas la noi în atelier. Am făcut un acord verbal și am restabilit colaborarea nostră în urma unor conditii de schimb, noi realizam lucrari pentru dumneaei iar costurile de productie acopereau în timp valoarea utilajului. Totul s-a bazat pe încredere și colaborarea bună pe care am avut-o cu dumneaei până în acel moment. Ulterior, atitudinea doamnei Orzac a devenit abuzivă, dumneaei solicitându-ne multe obiecte din ceramică de mari dimensiuni la prețuri în avantajul personal și reduceri, argumentând deseori deducerea valorii cuptorului. La un moment dat ne-a solicitat reproducerea lucrărilor altor ceramiști renumiți. Am refuzat, propunându-i abordările noastre proprii. De fiecare dată când făceam o propunere doream să fim creativi și originali. Relația noastră s-a degradat definitiv în momentul în care noi am refuzat cererile insistente de a reproduce lucrările. După încheierea colaborării din februarie 2022, i-am returnat cuptorul si am pierdut toate investiile si reducerile oferite. Ulterior, ne-au fost șterse unele mențiuni din dreptul lucrărilor noastre, postate pe conturile dumneaei de instagram. Astfel, aproape toată opera noastră, publicată pe conturile dumneaei, nu este însoțită de numele autorului. Obiectele realizate de noi au fost folosite în contextul în care ne-a fost luat dreptul de a fi recunoscuți ca autori, specificând la unele fotografii că sunt creații personale sau ale altor artiști și creând confuzie în rândul publicului consumator de artă.
 În data de 23 iulie a anului curent a fost publicat actul de reproducere a unui obiect realizat de noi. Obiectul face parte dintr-o compoziție de 4 sculpturi ceramice, reprezentînd picioarele unei mese. Lucrarea a fost comandată în scopul de a-si amenaja apartamentul personal, ulterior fiind semnată ca obiect de design și atribuită dumneaei. Tot ce a făcut a fost să comande fără desen și proiect de design patru lucrări de artă, cărora li s-a atașat un blat din sticlă. Lucrarea este semnată cu numele dumneaei și intitulată Ovvall table și atribuită, fără a avea acordul cesionării drepturilor de autor din partea noastră. Unul din picioarele mesei a fost înlăturat din compoziție și transformat în vază, corp de lampă și mutat la Paris și publicat fără mențiunea autorului.
Ulterior acest obiect relizat de noi și cumpărat de doamna Orzac a fost reprodus în serie de către dumneaei, apelând la serviciile unei ceramiste din București, domnișoara Lara Barton, reprezentantul Baad Clay.
 
Am făcut o notificare cu privire la încălcarea drepturilor de autor și am trimis-o ambelor persoane. Am primit răspuns din partea avocatului care o reprezintă pe domnișoara Lara Barton, specificând că acțiunea ei nu este de rea credință. Într-o discuție particulară avută cu dumneaei, în vederea clarificării acestei situații domnișoara Lara Barton a recunoscut că așa i-a cerut clienta. Chiar și după notificarea trimisă de avocatul nostru dumneaei continuă să posteze lucrări asemenătoare sau să interpreteze fragmente ale lucrărilor noastre. Dată fiind situația de mai sus vă solicităm sprijinul dumneavoastră la stoparea încălcării drepturilor de autor prin semnarea acestei petiții. Dacă suntem uniți putem stopa aceste acțiuni care nu fac decât să perturbe liniștea și armonia atât de necesare creativității.
 
Atașăm fotografiile publice, postate în data de 25 iulie, 2023 și 20 august, 2023, și un colaj cu cele 80 de fotografii care au fost folosite fără acordul nostru, postări care demonstrează încălcarea drepturilor de autor.
În calitate de creatori sau execuntanți ai tuturor obiectelor care sunt mentionate în această petiție cerem stoparea procesului de reproducere și interpretare a operei noastre.
Totodată cerem ștergerea din spatiul on line, deținut de doamna Ileana Orzac a tuturor imaginilor care fac referire la opera noastră și ștergerea copiilor și interpretărilor realizare ulterior de domnișoara Lara Barton.
Facem apel la bunăvoința și la sensibilitatea dumnevoastră și vă invităm să vă alăturați acestui demers prin semnarea petiției.
 
Va multumim
 
Ramona Biciusca si Daniel Pop-(Firekultur)
 
Conturile Ilenei Orzac
Conturile Baadclay
https://www.instagram.com/larabartonolariu/

ACTUALIZARE 3 Octombrie 2023

Astăzi se implinesc 15 zile de la solicitarea de ștergere a materialului video prezentat de Omid Ghannadi si Alina Vilcu pe canalul de youtube 

inside_channel - Design Stories, in care sunt folosite imagini cu lucrările noastre, cele la care face referire petiția.

Si totodată se implinesc aproape două luni de cand am notificat persoanele aratate in petiție, pentru incălcarea drepturilor de autor. Doamna Ileana Orzac, care apare in continuare in podcasturi și publică imagini cu lucrările noastre, nu a dat un răspuns.

In cadrul podcast-ului au fost prezentate de la minutul 51, imagini ale lucrărilor pe care noi le am executat și pentru care, așa cum am spus deținem un drept de autor, care nu a fost cesionat d-nei Ileana Orzac. Prin prezentarea lucrărilor noastre in podcast-ul moderat de catre domnul Omid Ghannadi și doamna Alina Vilcu , ne este incălcat dreptul de a fi recunoscuți ca autori al operelor, intrucat nu am fost menționați și nu ne-a fost cerut acordul de publicare a acestora.
Desemenea toate comentariile noastre de pe spațiul public al acestor persoane (instagram, facebook si youtube) au fost sterse, deși nu erau jignitoare, aduceam doar la cunoștinta dumnealor faptul ca noi suntem autorii operelor prezentate in podcast și nu doamna Ileana Orzac. 

Intrucat observăm incălcarea drepturilor de autor în formă continuată pe conturile de instagram, facebook ale acestor entităti cat și pe cel de youtube vom acționa conform legii. 

Pentru toți cei care inteleg ceea ce se intampla in acest moment,  fie că au trecut prin asemenea situații, in care drepturile de autor le-au fost incălcate,  fie că doresc ca astfel de situații sa nu capete un caracter de continuitate, noi am ales și această cale a exprimarii publice!

Conturile folosite pentru promovare acestui podcast:

https://www.youtube.com/@inside_channel

https://www.instagram.com/inside_academy/

https://www.instagram.com/omidghannadi/

https://www.instagram.com/alina.vilcu/

https://www.facebook.com/ogarhidesign


Ramona Biciusca si Daniel Pop-Firekultur    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Ramona Biciusca si Daniel Pop-Firekultur să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...