Spuneți NU Legii Porcului! Atentat la satul românesc!
Noua lege a porcului, în formatul deja validat de Senatul României, le interzice țăranilor să crească mai mult de cinci animale în gospodărie.
În „legea porcului” mai este prevăzut ca:
- Persoanele fizice în cadrul exploataţiilor non-comerciale de subzistenţă, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şl înregistrare a Animalelor – SNIIA, vor crește maximum 5 porci.
- Porcinele vor fi crescute numai pentru îngrăşare, fiind interzisă reproducţia în aceste exploataţii. Carnea şi produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcilor nu se vor comercializa şi vor fi destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie.
- Persoanele fizice, neînregistrate la ORC, din cadrul exploataţiilor comerciale de tip familial, înregistrate în SNIIA și autorizate sanitar – veterinar, vor putea crește o scroafă însămânţată artificial şi produşii acesteia sau maximum 15 porci la îngrăşat pe an, atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare la nivel judeţean, în baza atestatului de producător şi a carnetului de comercializare.
În ceea ce priveşte cerinţele pentru maximum cinci porci crescuţi pentru consum propriu sunt:
b) să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;
c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici - porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;
d) să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;
e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;
f) să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare;
g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:
- orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;
- orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;
- orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;
h) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;
i) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
j) să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere - această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;
k) să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;
l) să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.
Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sus-menţionate sunt cuprinse între 5.000 şi 18.000 de lei.
Ce încurajează aceste modificări:
- Limitează numărul porcilor pentru îngrăşare: exploataţiile non-comerciale (gospodăriile ţărăneşti) pot creşte pentru consum familial până la 5 porci la îngrăşat. Peste 5 porci se consideră exploataţie comercială, înregistrată la Registrul Comerţului ca persoană juridică, menită să îndeplinească normele sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate.
- Interzice reproducţia: se exclude posibilitatea reproducerii porcilor în sistem gospodăresc, ne-comercial.
- Stopează şi interzice mişcarea porcinelor vii/comercializarea purceilor.
- Microfermele nu pot suporta financiar costurile respectării regulilor de biosecuritate.
- Elimină subcategoriile de exploataţii comerciale care variază de la dimensiuni mici - medii - mari, definite în art. 1 din Ordinul MADR 528/2019, atrage atenţia Eco Ruralis.
- Va duce la scumpirea purceilor şi a cărnii de porc.
- Încurajează importurile de carne de porc.
- Va închide definitiv târgurile de animale.
- Va dispărea porcul crescut în gospodărie.
- Distruge gospodăria ţărănească şi economia locală.
Solicităm deputaților să nu voteze această lege
Spuneți NU Legii Porcului! Atentat la sat românesc!
Gabriel R Contactați autorul petiției