Petiția poporului către Senat pentru apărarea Constituției României

IMG-20221019-WA0012.jpgSolicităm senatorilor României să nu voteze eliminarea sancțiunii pentru nerespectarea de către judecători și procurori a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept (L612/2022).

Solicităm senatorilor României să nu își încalce jurământul depus la începutul mandatului, și să apere prin votul lor Constituția și suveranitatea României, așa cum au promis. 

Solicităm senatorilor României să își asume la nivel de conștiință mandatul pe care îl exercită în numele poporului român și să nu răspundă comenzilor pe linie de partid.

Solicităm fiecărui senator al României în parte ca până la data votului privind L612/2022 să își asume public poziția cu privire la supremația sau nu a Constituției României în justiția națională. 

 

Cum s-a ajuns aici?

Este iminentă votarea în Senatul României a unor amendamente la Proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (L612/2022) care anulează în mod direct ordinea juridică națională construită în jurul supremației Constituției înseși.

Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României, respectarea Constituţiei și a supremaţiei sale de către toate autoritățile, instituțiile și persoanele este obligatorie. Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.

În vederea garantării acestui primat al Constituției României în sistemul juridic românesc încă din 2012 în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost introdusă expres, la inițiativa chiar a ministrului justiției de atunci, același ca cel de acum, Marian-Cătălin Predoiu,  obligația judecătorilor și procurorilor de a respecta deciziile Curții Constituționale, nesocotirea acestora fiind considerată abatere disciplinară (art. 99 lit. ș).

În mod complet surprinzător, prin noul proiect de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (L612/2022), același Cătălin-Marian Predoiu propune eliminarea abaterii disciplinare constând în nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii. Din expunerea de motive și din intervențiile publice ale acestuia reiese că propunerea este făcută pentru a se garanta supremația dreptului Uniunii Europene respectiv a Hotărârilor CJUE în fața Constituției și legislației României. Altfel spus, în caz de conflict între o normă europeană sau o hotărâre judecătorească a CJUE și Constituția României, judecătorii trebuie să aibă posibilitatea să nesocotească dispozițiile constituționale naționale fără riscul de a fi supuși unei sancțiuni disciplinare. Constituția României și deciziile Curții Constituționale trebuie să devină opționale pentru judecători.

Propunerea de eliminare a abaterii disciplinare constând în nerespectarea deciziilor Curții Constituționale primește aviz negativ de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Superior al Magistraturii, ambele autorități arâtând că este vădit neconstituțională, și este respinsă categoric instituțiile din sistemul judiciar, inclusiv de către ÎCCJ, de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor ori de alte organizații neguvernamentale.

Mai mult, la 2 iunie 2022, cu puțin timp înainte de această inițiativă legislativă, o propunere identică (Pl-x nr. 89/2022) de eliminare a abaterii disciplinare constând în nerespectarea deciziilor Curții Constituționale fusese respinsă definitiv în Parlament, cu un vot covârșitor, doar parlamentarii USR votând pentru ea. Propunerea era întemeiată pe același fals argument că legislația UE trebuie să aibă prioritate față de Constituția României, iar judecătorii nu trebuie să fie obligați să aplice deciziile Curții Constituționale, trebuind să aleagă ei, de la caz la caz, atunci când prioritate are dreptul UE sau Hotărârile CJUE. Și de data aceasta Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii avizaseră negativ proiectul de lege și arătaseră că este profund neconstituțional.

În sfârșit, această abatere disciplinară (fostul art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004) a făcut obiectul controlului de constituționalite, Curtea Constituțională arătând expres în Decizia nr. 2/2012 că un cadru legislativ care ar permite ignorarea, eludarea sau cenzurarea de către instanțele judecătorești a deciziilor pe care ÎCCJ sau Curtea Constituțională le pronunță în exercitarea competentelor lor constituționale nu este compatibil cu principiile statului de drept enunțate de art. 1 din legea fundamentală.

În Camera Deputaților propunerea de eliminare a obligativității aplicării deciziilor Curții Constituționale și ale ÎCCJ nu este acceptată, astfel încât, printr-un amendament formulat chiar de coaliția majoritară PNL-PSD-UDMR-Minorități nerespectarea deciziilor Curții Constituționale este introdusă în randul abaterilor disciplinare (devenind art. 271 lit. t din proiectul de lege).

În ultima ședință a Comisiei speciale parlamentare pentru legile justiției, în mod complet neașteptat și în perplexitatea deplină a reprezentanților conducerii ÎCCJ, a CSM și a asociațiilor profesionale ale magistraților, fără dezbateri și la propunerea PNL-USR (!?) s-a revenit la forma inițială a proiectului de lege, fiind eliminată abaterea disciplinară constând în nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor ÎCCJ.

În data de 17.10.2022 și 19.10.2022 Proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (L612/2022) se află pe ordinea de zi a Plenului Senatului (pct. 3), ca prioritate legislativă a Guvernului și în procedură de urgență. Forma în care va fi supus acest proiect votului final senatorilor României este inadmisibilă și constituie o gravă  și nereparabilă eroare. 

 

Ce solicităm fiecărui senator în parte?

Astfel fiind, fiecare senator are obligația morală și datoria față de poporul a cărui suveranitate o exercită prin reprezentare să împiedice siluirea Constituției și principiilor sale, opunându-se concret, prin vot public și asumat, înlăturării răspunderii juridice a magistrațoilor pentru nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor ÎCCJ date în interesul legii sau în rezolvarea unor chestiuni de drept.  

În calitate de cetățeni ai acestei țări vă reamintim că potrivit art. 69 alin. 1 din Constituție “În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”.

Obligația de fidelitate a Dvs. în calitate de Senator al României este față de popor iar nu față de politica partidului pe lista căruia ați fost ales sau a instrucțiunilor de vot primite în grupul parlamentar din care faceți parte.

Acest lucru se reflectă și în conținutul jurământului pe care l-ați depus în vederea validării mandatului pe care îl exercitați, Dvs. jurând solemn să respectați Constituția, să apărați democrația precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Loialitatea constituțională, valoare morală fundamentală a mandatului Dvs., reprezintă atașamentul fața de valorile constituționale, respectarea Constituției în litera și în spiritul acesteia, îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor și respectarea drepturilor pe care Constituția le prevede, dar și respectarea cu bună credință a obligativității deciziilor Curții Constituționale.

Vă solicităm să evaluați la nivel profesional și moral obligațiile care vă revin din perspectiva datoriei de fidelitate față de valorile Constituției României și de atașament pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și să aveți un comportament activ în vederea apărării supremației Curții Constituționale și a obligativității deciziilor Curții Constituționale în cadrul votului pe care îl veți da pe PL612/2022. 

Vă rugăm și vă somam să votați pentru Constituția României!

 


Adrian Toni Neacsu    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Adrian Toni Neacsu să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...