Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
BREAKING NEWS ALERT OLTCHIM: PLANUL DE REORGANIZARE 2015 APROBAT DE CREDITORII OLTCHIM,URMEAZA JUDEC |
#35177 EXCLUSIV Undă verde pentru „spargerea“ şi privatizarea Oltchim2015-03-09 18:07EXCLUSIV Undă verde pentru „spargerea“ şi privatizarea Oltchim
Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a companiei, combinatul urmând să se spargă, astfel încât activele performante să fie grupate într-o entitate separată, care să fie privatizată. „Planul B“ îl constituie funcţionarea combinatului în regimul actual, combinatul realizând deja un profit operaţional de 700.000 de euro în luna ianuarie. „A fost un scor de cinci la zero printre categoriile de creditori. Deşi se spunea că angajaţii ar fi împotriva planului de reorganizare, peste 2.300 au spus da pentru reorganizare“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim. Topul creditorilor Cei mai mari creditori ai companiei sunt Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS), care trebuie să recupereze 250 de milioane de euro, şi Electrica, societate care are de recuperat 150 de milioane de euro. La acestea se mai adaugă şi Banca Comercială Română (BCR) şi Banca Transilvania. La rândul său Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim, ne-a declarat că prin planul de reorganizare votat, Oltchim trebuie să plătească suma de 8,6 milioane de euro – cât reprezintă salariile compensatorii pentru cei disponibilizaţi în 2013, o altă sumă de 3,3 milioane de euro fiind salarii restante pentru personalul actual. De asemenea, Electrica renunţă la 100 de milioane de euro din creanţă, din moment ce această parte nu este garantată, şi a intrat la categoria de creditori chirografari (care au cele mai puţine şanse de recuperare a creanţelor). „Planul de reorganizare este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an“, ne-a mai spus Diculoiu. Oltchim a înregistrat în luna ianuarie o cifră de afaceri de 14,3 milioane de euro, faţă de 5,4 milioane de euro în februarie 2013, câştigul brut fiind de 700.000 de euro. Potrivit lui Gheorghe Piperea, gradul de utilizare a capacităţii de producţie a ajuns la 30%, iar la finele lui 2015 societatea va realiza chiar şi un profit fiscal. Oltchim a înregistrat în 2014 o pierdere de 9,35 de milioane de euro, faţă de 46,2 de milioane de euro în 2013. Vânzările combinatului au crescut cu 25% anul trecut, până la 141,2 milioane de euro. Viitor sumbru pentru Arpechim Sindicaliştii spun, însă, că societatea trebuie ajungă la 65% capacitate de producţie şi să genereze vânzări de minimum 50 de milioane de euro pe lună pentru a putea fi atractivă, iar pentru asta trebuie găsite surse de finanţare prin care să se pornească noi instalaţii. „Pentru vânzarea Oltchim SPV trebuie găsit investitorul. Este o muncă asiduă, rămâne de văzut. Planul de reorganizare prevede ca acest Oltchim SPV să conţină şi/sau activitatea de petrochimie (de la Arpechim Piteşti – n.r.), însă petrochimia nu poate funcţiona fără rafinărie. Iar ca rafinăria să fie repornită trebuie un investitor puternic, serios, care mai departe să comercializeze benzina şi motorina produse în rafinărie“, a explicat Mihai Diculoiu. Aproape întreaga activitate industrială din judeţul Vâlcea este legată direct sau indirect de combinatul Oltchim, în total aproximativ 5.500 de locuri de muncă fiind dependente de companie, între care CET Govora – furnizorul de abur industrial şi energie, carierele Alunu şi Berbeşti – care alimentează cu lignit CET Govora sau salinele deţinute de Salrom în zonă. În cazul în care planul de reorganizare nu ar fi fost votat, combinatul ar fi intrat în faliment, ceea ce ar fi însemnat ca niciun creditor să nu fi primit nimic, din moment ce costurile de decontaminare şi ecologizare pentru platforma industrială erau estimate la 464 de milioane de euro, la care se adaugă TVA. Istoric zbuciumat Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent la finele anului trecut, din lipsă de oferte. Anterior, mai multe grupuri s-au declarat interesate de combinatul vâlcean. Consorţiul chinez Baota Petrochemical – Junlun Petroleum dorea preluarea la pachet atât a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, cât şi a rafinăriei Arpechim. Chinezii nu au mai dat, însă, niciun semn şi nici nu au depus vreo ofertă în cadrul licitaţiilor organizate în 2014. De asemenea, mai erau interesate de Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, compania controlată de către omul de afaceri Ştefan Vuza, care a participat şi la tentativa de privatizare din 2012. În fine, grupurile petroliere MOL (Ungaria) şi SOCAR (Azerbaidjan), dar şi SIF Transilvania s-au declarat interesate, ca şi un trader rus de materii prime, Oil Gas Trade, despre care presa a scris că este un intermediar pentru Gazprom. Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Citeste mai mult: adev.ro/nkyhmk |
Raspunsuri
BREAKING NEWS ALERT OLTCHIM: PLANUL DE REORGANIZARE 2015 APROBAT DE CREDITORII OLTCHIM,URMEAZA JUDEC |
#35188 Re: EXCLUSIV Undă verde pentru „spargerea“ şi privatizarea Oltchim2015-03-09 21:44:38 |
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
3381 Creat: 2024-03-04
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
815 Creat: 2024-04-16
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1165 Creat: 2024-03-03
Petiție pentru Siguranța Locuitorilor de pe Strada Vulcanului, din Comuna Cristian, Judetul Brasov
55 Creat: 2024-04-19
Considerarea "asistentului personal", angajat al primăriei sau al DGASPC, ca meserie și eliminarea sintagmei "profesionist".
45 Creat: 2024-04-19
Montarea de panouri fonoabsorbante in dreptul Cartierelor Good Afternoon si Luna din Balotesti
184 Creat: 2024-04-18
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4423 Creat: 2023-03-14
Petiție online privind declararea lui Herman von Hebel, Victoria HENLEY și Nona TSOTORIA ca persoane indezirabile
49 Creat: 2024-04-18
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
61 Creat: 2024-04-11
Solicitare către Comisia pentru cercetarea abuzurilor,coruptiei si petițiilor ,catre Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1123 Creat: 2024-04-12
Solicitare la Primăria Petreștii de Jos, județul Cluj, de a respecta dreptul localnicilor de a fii informați cu privire la hotărârile Consiliului Local
17 Creat: 2024-04-18
Opriti proiectul imobiliar urias de langa Lacul Noua, Brasov
2605 Creat: 2021-08-01
VREM UN PARC INDUSTRIAL ÎN ORAŞUL ŞTEFĂNEŞTI JUDEŢUL ARGEŞ
15 Creat: 2024-04-17
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2115 Creat: 2024-01-29
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
228 Creat: 2024-04-14
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
3660 Creat: 2023-11-03
Micșorăm prețul apei la Galați!
579 Creat: 2023-09-07
Spune NU mutarii temporare a gradinitei cu program prelungit Lumea Copiilor (cartierul Unirii)
161 Creat: 2024-04-15
Reducerea nivelului de dificultate al Examenului de Bacalaureat la disciplina matematică profilul real.
1444 Creat: 2024-04-04
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10402 Creat: 2023-10-05