#177: -  

 Cei care protestează împotriva predării religiei în școli în numele laicității nu folosesc argumente logice, obiective, ci ideologice, sau – paradoxal – chiar (anti)teologice. În măsura în care predarea religiei nu înseamnă o practică religioasă impusă tuturor, ci conținuturi de cunoaștere, de alfabetizare religioasă, ea este utilă oricărui copil pe care hazardul l-a făcut să se nască într-o cultură de neînțeles fără creștinism.

Cunoașterea Evangheliilor, a preceptelor eticii creștine (devenite în cea mai mare parte etica seculară a Occidentului), a artei creștine, a istoriei creștinătății este așadar o cunoaștere teoretică, nu un act religios. Ea nu ar trebui să fie mai deranjantă, chiar și pentru un necreștin, decât istoria românilor sau literatura română.

Ea nu trebuie să fie mai supărătoare pentru un ateu decât legendele Olimpului pentru un creștin.

APROPOS: extremismul este dat necunoaştere şi neaceptarea multiculturalismului. Despre nazism şi holocaust ce spui? Despre Gulag ce zici?

#178: - Re:  

Prigonirea Bisericii in Rusia bolşevică CARE NU ERA CREDINCIOASĂ; CI ATEE

„In acest sistem perfect inchis al macelaririi oamenilor, Biserica a constituit o tinta aparte si o pilda de martiriu pe masura. Prigoana a fost dusa pe toate nivelurile posibile: de la cei mai inalti arhierei, in frunte cu Patriarhul, pana la masele de credinciosi obisnuiti si parintii care isi cresteau copiii in frica lui Dumnezeu.

În primăvara anului 1922, a fost arestat patriarhul Tihon şi s-au organizat două procese răsunătoare, urmate de execuţii, prin împuşcare: cel de la Moscova – al difuzorilor proclamaţiei patriarhului, cel de la Petrograd – al mitropolitului Veniamin.

Totuşi, stîrpirea din rădăcină a religiei din această ţară, care a fost pe întreg parcursul deceniilor al treilea şi al patrulea unul dintre obiectivele importante ale GPU-NKVD, putea fi realizată numai prin întemniţarea masivă a credincioşilor ortodocşi. Erau arestaţi, întemniţaţi şi deportaţi pe capete călugări şi călugăriţe, care nu mai erau demni de Rusia nouă.

Ce-i drept, se considera că nu îi arestează şi nu îi judecă pentru credinţa lor, ci pentru faptul că îşi exprimau cu voce tare convingerile şi pentru că îşi educau copiii în acest spirit. Cum a scris Tania Hodkevici:

„Poţi, liber, să te rogi cît vrei, Dar… numai singur Domnul să te-audă”.

 (Pentru această poezie, ea a primit zece ani)

 Un om care crede că deţine adevărul spiritual trebuie să ascundă acest adevăr de… propriii copii!!

Educaţia religioasă a copiilor a început în deceniul al treilea să fie calificată conform articolului 58-10, adică agitaţie contrarevoluţionară!

Este adevărat că la judecată se oferea posibilitatea de a te lepăda de religie. Arareori – au fost însă şi astfel de cazuri – tatăl îşi renega credinţa şi rămînea să îngrijească de copii, iar mama familiei mergea în Solovki (în toate aceste decenii, femeile au dat dovadă de mai mare fermitate în credinţă). Toţi cei preacredincioşi primeau zece ani, pe atunci osînda maximă.”

( Alexandru Soljenitân)