Cerem CCR transmiterea la TV a Sedintei din data de 21.08.2012
Musafir |
/ #121 Dan Voiculescu - un alt mare beneficiar al Marelui Jaf2012-08-20 13:11Dan Voiculescu, patronul de facto al Grivco şi al trustului Intact, a fost timis în judecată de DNA la 4 decembrie 2008, împreună cu alte 12 persoane, pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii îl acuză că s-a folosit de funcţia de lider al unui partid politic pentru a câştiga privatizarea, care i-a adus un teren de peste 36.000 de metri pătraţi în zona rezidenţială a lacului Băneasa, la un preţ „de 94,5 ori mai mic decât valoarea sa reală“, ceea ce a produs statului un prejudiciu de aproape opt milioane de euro. În ianuarie 2009, începe procesul „Loteria II“, în care fiica sa Camelia este învinuită, alături de fostul vicepremier George Copos, de manipulare a pieţei de capital. Pe de altă parte, încă din 2006, Traian Băsescu a denunţat public contractele obţinute de Grivco în domeniul energiei, în virtutea cărora compania lui Dan Voiculescu achiziţiona de la Rovinari şi Turceni energie la preţ de chilipir, pe care apoi o revindea la un preţ mare. În paralel, în ultimii trei ani, Dan Voiculescu s-a luptat cu CNSAS pentru a infirma verdictul emis definitiv în august 2006 privind calitatea sa de colaborator al Securităţii. Susţinut de avocaţii săi Sergiu Andon şi Călin Zamfirescu, socrul actualului ministru al Justiţiei, Dan Voiculescu tergiversează procesul printr-un lung şir de contestări şi excepţii de neconstituţionalitate, în ciuda probelor devenite publice (note informative în care Dan Voiculescu şi-ar fi turnat rude care voiau să fugă din ţară, colegi de studenţie şi, mai apoi, colegi de serviciu). La 31 ianuarie, 2008, Curtea Constituţională îi aruncă un colac de salvare şi declară neconstituţională Legea CNSAS. Guvernul Tăriceanu reduce apoi drastic atribuţiile CNSAS printr-o ordonanţă de urgenţă, dar CNSAS nu renunţă şi, în iunie 2008, cere instanţei să certifice calitatea de colaborator al poliţiei politice în cazul lui Dan Voiculescu. Si a fost dovedit de Inalta Curte de Casatie si Justitie dar nu a fost scos din Senat desi a dat cu subsemnatul ca nu a colaborat cu securitatea. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Cerem ca Ambasada României din Israel să fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Dacă și tu ești deacord cu noi, semnează și tu acest demers. Noi vom aduce în atenția publicului român și politicienilor dorința noastră. Capitala Statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim în 1950, iar în 1980 Parlamentul israelian a adoptat o lege prin care Ierusalimul a fost proclamat "capitala unită şi veşnică" a ţării. O rezoluţie a ONU a calificat această lege drept "nulă şi neavenită". Tra...
Reclamă petiție
Promovați aici
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
CEREM SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI A DLUI ( TOV.) VASILE BANESCU, din urmatoarele considerente: 1. A dovedit deseori ca are lacune mari in materie de teologie,necunoscand nici Sfanta Scriptura, nici Sf Traditie, nici Predania, nici scrierile sfintilor. Dl Banescu si-a exprimat parerile proprii, in probleme teologice si nu numai, de importanta vitala, dar intr-o directie si maniera total eronate. In timpul pandemiei, cand autoritatile au incercat sa impuna reguli...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Promovați petiția "Cerem CCR transmiterea la TV a Sedintei din data de 21.08.2012" pe această listăSusține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cu o semnătură și câteva secunde, poți susține și tu demersul deputaților Adrian Cozma și Robert Sighiartău, membri ai grupului PNL pentru ridicarea limitelor la plățile în numerar. Deputații PNL sunt inițiatorii unei propuneri legislative care va corecta legea adoptată prin angajarea răspunderii guvernului Ciolacu, care a modificat limitele la plățile în numerar. Considerăm că este necesar să revenim la normalitate, întrucât limitarea la 1.000 de lei a plăților în numerar nu va ajuta în lupta...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
628 Creat: 2024-05-04
Dreptate pentru Miau-Miau
273 Creat: 2024-05-09
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5692 Creat: 2024-03-04
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
364 Creat: 2024-04-30
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
99 Creat: 2024-05-05
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
90 Creat: 2024-05-06
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
76 Creat: 2024-05-07
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4411 Creat: 2023-12-09
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
65 Creat: 2024-05-09
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1674 Creat: 2024-03-03
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
184 Creat: 2024-04-11
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
1016 Creat: 2024-04-23
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
43 Creat: 2024-05-08
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10607 Creat: 2023-10-05
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1262 Creat: 2024-04-16
- RO: STOP construirii parcului fotovoltaic FLOTANT pe luciul apei lacului de acumulare Zetea. HU: STOP az úszó napelempark épitésére a zetelaki gát vízfelületére.
597 Creat: 2024-03-13
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3031 Creat: 2022-12-06
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
342 Creat: 2024-04-14
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5035 Creat: 2021-04-11
Implementarea unui Mijloc de Transport Public in Zona Rosu, Chiajna, Ilfov
336 Creat: 2024-04-05
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie