CEREM REDESCHIDEREA COMPLEXULUI AGREMENT TÂMPA BRAȘOV

Sep 9, 2016 Gazeta Brasovului
Inconștiență sau ignoranță?

Motto:
„Bine că ies la pensie, că nu mai pot vedea cum, pe măsură ce trec anii, tot mai mulți scutiți supraponderali îmi râd în față când mă văd pe culoare: “Fraiere, te-am fentat!”. Vom fi o țară de grași diformi, cu ochii în televizor la știrile din sport, vom ști la perfecție să judecăm sportivii și să analizăm jocul, dar vom muri de inimă când urcăm până la etajul 2.”- Ion Marian, profesor de sport de liceu

Atenția mi-a fost atrasă acum câteva zile de o întrebare constituind titlul unui articol scris de Corina Băcanu într-o publicație din mediul virtual (http://www.sereniti.ro): „Lipsa orei de sport: inconștiență sau ignoranță?” Retorica absolută a întrebării mi-a permis să nu îmi mai cheltui inutil timpul pentru a căuta un alt răspuns decât cel cu care vine „la pachet”. Da, spun eu, lipsa orei de sport este ȘI inconștiență, ȘI ignoranță!

Problema este a cui inconștiență, a cui ignoranță?

La o primă (și superficială) analiză, a părinților. Adică a acelei categorii de părinți (din ce în ce mai răspândite în prezent), care, neavând cultura sportului ca necesitate a dezvoltării armonioase a copilului, au crescut niște copii vulnerabili la minime eforturi fizice și care, intrând într-un cerc vicios perfect, nu mai pot, apoi nu mai vor, să facă ceva considerat în școală ca fiind doar „o materie”. Materie care, pe lângă faptul că li se pare încă din primul moment ca fiind evident „grea” (pentru unii, chiar insurmontabilă!), le mai și crează false complexe de inferioritate socială în grupul din care fac parte. De aici până la a ceda presiunilor copiilor lor, care cer să li se „rezolve” o „scutire” sau până la a le veni chiar părinților această idee, nu mai este decât un pas! Iar acest pas a devenit, prin complicitatea noastră, a medicilor, extrem de ușor de făcut! Pentru ca rezultanta acestei atitudini să poată fi mai ușor înțeleasă, sunt nevoit să fac un recurs la memoria colectivă a celor din generația mea. În urmă cu 40 de ani, categoria elevilor care abia izbuteau să atingă nivelul minim al performanței sportive școlare (reprezentată de 5-ul salvator) era foarte slab populată numeric, fiind vorba de una – maxim două excepții într-o clasă de circa 30 de elevi. Atitudinea față de educația fizică a acelor elevi mai puțin dăruiți fizic era însă net diferită în raport cu cea din prezent, fiind îndreptată spre creșterea performanței personale și chiar autodepășire. Nu neg că în dezvoltarea unei astfel de dinamici atitudinale din ce în ce mai pozitive, un rol important l-a avut cruzimea majorității care, imagina ironiile cele mai feroce posibil la adresa limitelor fizice ale colegilor deveniți țintă. Problema este că în prezent, se pare că excepția, reprezentată „illo tempore!” de elevii declarați inapți pentru a face sport în cadrul orarului săptămânal, a devenit regulă!

La o analiză mai aprofundată, însă, inconștiența și ignoranța sunt imputabile reprezentanților structurilor statului român care au responsabilitatea de a gândi strategic. Sau măcar de a continua punerea în operă a vechii concepții „Mens sana in corpore sano!”, care a fost într-un trecut apropiat (da, chiar și sub comuniști, nomina odiosa!) și ar trebui să redevină politică de stat! De ce? Pentru că o națiune sănătoasă și antrenată fizic va supraviețui tuturor încercărilor viitoare, chiar și numai prin faptul că este mai puternică și mai prolifică, iar noile generații se vor naște și vor rămâne și ele sănătoase. Asta dacă, prin selecție naturală, nu vor deveni și mai puternice, și mai prolifice decât cele anterioare lor! Credeți că natalitatea a scăzut numai din rațiuni economice? Eu cred că mai ales din motive de scădere a „tonusului sportiv individual”, generat de lene și de inactivitate și determinând o adevărată explozie a incidenței obezității și a bolilor cardiovasculare, într-un cuvânt, din cauza „îmbătrânirii premature a tineretului”, lipsit de antrenament fizic. Pentru ca toți aceia care nu îmi dau dreptate să aibă un punct de pornire, îi rog să facă o comparație între vitalitatea unei turme de mistreți aflaţi mereu în mişcare, alergând în căutarea hranei și aceea a unui efectiv de porci domestici mereu sătui, îmbulzindu-se între ei doar la aducerea ei. Aici s-a ajuns, și se poate ajunge și mai rău.

Iar soluția? În loc să revenim pe făgașul normalității și să promovăm strategic, ca prioritate națională, plăcerea de a face sport (măcar la același nivel precum aceea de a face sex!), în scopul revitalizării organice a națiunii, vom ajunge foarte curând în situaţia în care marile puteri europene ne vor convinge, folosind „argumente imbatabile”, că ar fi cazul să importăm câteva (sute, zeci de) mii de imigranți „filtrați” mai întâi de către acestea pe criterii de performanță biologică. Ce, credeți că nu ar avea și ei nevoie de niște „sânge proaspăt” de calitate? Celorlalţi, ce rămâne…

Oare, noi, românii, nu ne-am lămurit încă, evaluând „performanțele” cvasi inexistente la nivel internațional ale sportivilor noştri nativi, că rezultatele competiției sportive mondiale nu relevă decât calitatea unei națiuni, în coordonatele ei psiho-fizice cele mai pure? Şi că, în ceea ce ne priveşte, deja suntem „pe pierdere”? Am mai putea accepta pasivi faptul că națiunea română s-a poziționat singură (chiar și inconștient) pe calea dizolvării ei lente și, inexorabil, a dispariției ei sigure?

Dacă nu, e momentul să ne mobilizăm pentru ca să facem ceva concret, cât mai rapid! Pentru că, chiar și așa, ne-am propune să ne „dăm” abia acum startul într-o cursă în care ceilalți alergători au trecut deja de jumătatea ei. Măcar de-am termina-o, chiar fiind ultimii clasați, căci doar atingerea obiectivului contează.

Dar hai s-o începem odată!

Dr. Dan GRIGORESCU