Solidari cu monahii de la Măn. Lacul Frumos, judeţul Vâlcea

„Orice om care a primit putere de discernământ de la Dumnezeu, dar urmează unui păstor neexperimentat și primește ca adevărată o opinie mincinoasă, va fi pedepsit”. (Sfântul Ignatie Teoforul adică purtătorul de Dumnezeu – Epistola către efeseni) Sfîntul VASILE cel MARE despre PĂRTĂSIA cu EREZIA Care este EXEMPLUL Sfîntului VASILE cel MARE privind PĂRTĂȘIA cu EREZIA ? 1. În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii. Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]). Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei. Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1] Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]). Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar daca credinciosii continua sa-l considere pe el episcop ortodox, daca continua sa vina la slujbele din bisericile ce il pomenesc pe el, sa primeasca “darurile” sau „binecuvantarile” lui, atunci vor cadea cu totii in afara Bisericii. Sf Ignatie Teoforul Daca episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l considera astfel, atunci o astfel de rugaciune Il insulta pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciuna. Oricine se impartaseste intr-o biserica unde este pomenit un episcop eretic, chiar daca preotul acelei biserici invata ortodox, o astfel de impartasire nu ramane fara urmari. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului! Sf Ciprian al Cartaginei Sf. Atanasie cel Mare, Patrologia Graeca, 26:1185d-1188c: ”fugiti de cei care, prefacandu-se ca nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc impreuna cu cei care il urmeaza”. Sf. Grigorie de Nissa, ”Despre rugaciune”: ”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.