Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #46937 Marian Dumitru - liderul sindicatului UNIREA - agent electoral? Despre OLTCHIM ... numai bla, bla.

2016-05-24 06:57

 

Marian Dumitru, liderul sindical Arpechim:
„Andrei Gerea, singurul ministru care ne-a sprijinit și a fost onest cu noi!”

http://www.argesplus.ro/marian-dumitru-liderul-sindical-arpechim
23 mai 2016 ALEGERI 2016, Prima Pagina

Liderul de sindicat de la Arpechim, Marian Dumitru, pune capăt unor acuze pe care o serie de oameni politici le aduc fostului ministru Andrei Gerea, în privința activității deputatului ALDE în mandatul de la Ministerul Economiei, atunci când principala preocupare a fost salvarea Oltchim și Arpechim de la închidere. Acuzele au apărut în contextul în care Andrei Gerea candidează la Primăria Pitești.

Marian Dumitru a afirmat că Andrei Gerea a fost singurul ministru care a fost onest cu salariații de la Arpechim și că, mai mult, a susținut, în cele patru luni de mandat, varianta posibilității privatizării Oltchim în sistem integrat cu Arpechim, inclusiv prin numirea directorului din Pitești, Marius Pârvu, la conducerea Oltchim.

 

Dl. Dumitru, în această campanie electorală au fost unele voci care l-au criticat pe fostul ministru Andrei Gerea că a promis că salvează Arpechimul. Care este realitatea din punctul dvs de vedere, care reprezentant al foștilor și actualilor angajați de aici?

Dl Gerea, ca orice ministru al Economiei care s-a perindat la acest minister, a făcut atât cât i-a permis timpul. Din păcate, dacă vă amintiți, a fost ministru o perioadă destul de scurtă, doar patru luni în comparație cu domnul Chițoiu sau cu alți miniștri.  Domnul Vosganian ne-a spus că urma să aibă întâlniri și să vândă Oltchimul. Aiurea. A urmat domnul Niță, apoi domnul Tudose. Noi, sindicatele de aici și de la Vâlcea, am fost pe la fiecare dintre acești miniștri. Am făcut și mitinguri, am stat în ploaie….

“Am avut ușa de la minister mereu deschisă”

Eu nu am nicio legătură cu politicul, dar singurul care a avut deschidere și a fost sincer față de noi a fost domnul Gerea. Am stat de vorbă în biroul dânsului. Toți ceilalți ne invitau într-o sală, mai veneau cu nu știu câți consilieri după ei. La întâlnirea cu domnul Vosganian, stăteam la 20 de metri distanță unul de altul și încercam să comunicăm. Era și asta o tactică… La domnul Gerea am stat față în față în biroul lui. I-am spus: “Domnule Gerea, sunteți de la Pitești. Problema noastră este asta!”.  “O știu”, mi-a răspuns. Am fost cu domnul Pârvu, cărui i-a cerut în fața mea să îi pună pe birou scenarii de punere în funcțiune: fie separat Petrochimia, cu alimentare separată, fie integrat cu Rafinăria.

A primit aceste studii. Am inițiat discuții cu directori care au fost aici, precum dl Georgescu, cu cei care au lucrat aici și înainte de Revoluție, care sunt specialiști. S-a încercat să i se pună pe masa dlui Gerea aceste date.

Ce s-a întâmplat mai departe, nu știu. Urma să facă o vizită la Oltchim, unde erau pregătite și acolo niște planuri. Finanțarea pe care încercase să o obțină fostul director Roibu nu a fost preluată de administratorul special odată cu intrarea în insolvență a combinatului.

La un moment dat, noi i-am reclamat dlui Gerea că în ceea ce privește integrarea în Oltchim, Piteștiul nu este băgat în seamă așa cum noi credeam că ar fi trebuit. Și atunci a existat probabil o discuție și dl Gerea l-a numit, vă amintiți, pe dl Pârvu de la noi, director general la Oltchim. Ideea nu era neapărat că dl Pârvu era cel mai bun. Ideea era să susțină Piteștiul. Pentru că mai mult de jumătate din Oltchim înseamnă producție PVC care trebuia alimentată de la Pitești. Deci ideea era să se pornească activitatea și la Oltchim și la Pitești. Dl Gerea a cochetat cu ideea de a porni și rafinăria.

Dl. Gerea este acuzat acum, în campanie electorală, că ar fi închis divizia petrochimică Bradu.

Petrochimia de la Pitești a fost închisă în 14 noiembrie 2008. Dl. Gerea nu a avut nicio legătură. În al doilea rând, am fost la toți miniștrii. De ce niciunul dintre toți ceilalți nu au făcut ceva?

“Au fost alte presiuni, din exterior”

La un moment dat, am avut o discuție dincolo de cele oficiale. Eu am sesizat că există elanul de a face ceva pentru Pitești, dar rezultatele nu erau cele pe care noi le doream. Și l-am întrebat direct dacă nu au fost și alte chestiuni care nu se cunosc. La care nu aveam acces. M-am referit scurt și la obiect. Nu trebuie să se producă în România. Noi trebuie să cumpărăm. Cu ce bani? Ne împrumutăm. Ne împrumutăm până o să plătească neam de neamul copiiilor noștri. “Dl. Gerea, i-am spus, ați simțit ceva din scenariul acesta?”. Nu mi-a dat un răspuns direct. Mi-a spus “putem să ne gândim la multe”. Eu am înțeles. Vedeți, România nu este cea mai tare în piața europeană, deși ca număr de popu lație, ca putere economică, ar trebui să avem o altă poziție.

Dar toată lumea știe că negocierile pentru intrarea în UE, pentru intrarea în NATO au fost dezastruoase. Noi nu am prins pe piața europeană o poziție corectă. Am intrat îngenunchiați. Am sperat să avem locul nostru în ceea ce înseamnă producție. Care este locul României pe piața europeană în producție? Mai producem ceva? Agricultură? Mai ducem noi ceva în vreo țară? Mai avem noi un combinat al nostru, rafinăria noastră? Și spunem că suntem independenți. Ne place să vorbim frumos și atât.

“Nu este Andrei Gerea mai vinovat decât alții. Din contră”

Cam asta este. Nu este Andrei Gerea mai vinovat decât alții. Din contră. A stat prea puțin timp ca să finalizeze ceva. Eu m-am mirat că s-a produs acea ruptură în USL. Era o alianță cu mai multe scenarii, aveam multe așteptări, dar s-a ales praful. Popu lația nu mai are încredere într-un partid sau altul. Mai degrabă în anumiți oameni.

Care este situația actuală de la Arpechim?

OMV mai are 160 de oameni din care vrea să dea 100 afară. Petrochimia mai are 110 oameni. Este o bătălie mare între sindicat și administratorul judiciar de la Oltchim pentru că există totuși o gestiune și cineva trebuie să răspundă de ea. Dacă îi dai și pe oameni ăștia afară, înseamnă că răspunzi tu, administrator special, de valoarea care este aici.
Eu zic să nu îi dea afară. Indiferent ce pază ar fi, s-a furat la greu și se va mai fura.

Cel mai interesat să mai existe ceva aici este salariatul, măcar în speranța că se mai poate salva ceva și atunci își apără locul de muncă. OMV poate demola… Ar trebui să ecologizeze, sunt costuri foarte mari. Și atunci preferi să le păstrezi.

Ce se poate face ca Arpechimul să fie salvat?

Doar o decizie politică. Cei care conduc destinele acestei țări ar trebui să se gândească la România pentru că suntem descoperiți pe toate planurile. Dacă vrem să fim independenți trebuie să avem cu ce. Noi nu mai avem nici oameni, nici ce să producem.

Spuneați de dorință politică. Cu cine veți vota?

Eu voi vota într-un anumit fel. Eu am vrut mereu altceva. Vă spun sincer că nu mă voi uita înapoi. E secret votul meu, dar voi vota o schimbare pentru că totuși Piteștiul are bani din impozitele locale. Nu este Piteștiul chiar orice oraș amărât. Or, banii aceștia, dacă nu i-ai împărți cu prietenii, s-ar vedea mult mai multe în oraș. Pe principiul acesta, voi vota altceva. Vreau altfel de administrare a acestui oraș.