Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREAN_TELE SA_LARIALE OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea |
/ #41122 Re: Re: FOTO: I-a mai păcălit o data! Ministrul Economiei a venit la Oltchim, a promis şi a plecat.2015-07-06 14:33
1 aprilie 2014Deşi se anunţau proteste, chimiştii au decis să nu reacţioneze în niciun fel la vizita ministrului Niţă, ei adunându-se în sala de şedinţe a clădirii principale de la Oltchim şi i-au ascultat discu_rsul şi promisiunile deşarte ale pesedistului de la Economie.
Ministrul PSD nu a dat nici un răspuns concret şi a lăsat să se înţeleagă că, în cazul în care şi la următorul termen va eşua privatizarea Oltchim, nu are niciun plan de rezervă. Dar, politician versat, Constantin Niţă i-a asigurat pe chimişti că va face „tot ce-i stă în putinţă" pentru a salva combinatul. Vorbe goale, spuse şi de predecesorii săi, care, în lipsă de argumente şi soluţii concrete, au aruncat cu promisiuni deşarte. „Vreau să le mulţumesc public sa_lariaţilor de la Oltchim pentru că au fost înţelegători. Le-am cerut să aibă încă un pic răbdare până vom finaliza acest proces de privatizare. Sigur că, împreună cu administratorii financiari, am apreciat faptul că investitorii care s-au înscris au cerut un timp pentru a-şi reface ofertele. Important este că şi-au manifestat interesul şi vor să cumpere Oltchim împreună cu Arpechim şi a trebuit să acceptăm această prelungire. Am cerut, de asemenea, managementului o mai mare implicare în această perioadă pentru asigurarea mentenanţei şi pentru găsirea de noi beneficiari, în aşa fel încât să trecem peste această perioadă destul de dificilă. Am ascultat şi părerile oamenilor, a sindicatelor şi este normal ca oamenii să nu mai aibă încredere pentru că toată lumea le-a promis şi nu prea s-a făcut nimic. Dar, trebuie să rezolvăm într-un fel sau altul această companie, înţelegând prin asta că trebuie să găsim o formulă de privatizare sau, dacă va fi cazul, va trebuie să ne gândim şi la alte variante. Principiile rămân aceleaşi, compania trebuie să funcţioneze pe criterii de eficienţă, iar datorie noastră este de a face tot ceea ce este posibil pentru a salva această companie" – a spus ministrul Economiei, Constantin Niţă.
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
59760 Creat: 2025-04-22
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11624 Creat: 2025-02-13
Vrem McDonald's In Turda!
854 Creat: 2025-05-04
Apel național: „STOP umilirii medicilor! Sistemul medical românesc este în pragul colapsului! Aplicați Legea Salarizării 153/2017 și salvați sistemul medical!”
1011 Creat: 2025-04-30
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
26821 Creat: 2025-04-16
Cerem acțiuni urgente împotriva violenței între minori – cazul agresiunii din Alba Iulia
349 Creat: 2025-05-02
GRATIERE 2025
16047 Creat: 2025-02-03
APEL: Un vot util pentru România europeană, fără corupție și extremism
4511 Creat: 2025-04-24
Salvăm Animalele din Grădina Zoologică Rădăuți! Cerem condiții decente și respect față de viață!
284 Creat: 2025-04-28
Montare semafor treceri pietoni DN3 oraș Pantelimon
299 Creat: 2025-04-30
Încadrarea în condiții speciale de muncă
802 Creat: 2025-02-20
Stop jafului Aquavas Vaslui !!!
593 Creat: 2022-10-10
Sa ne lase mesele in fata la A1
81 Creat: 2025-05-07
SCHIMBAREA ADMINISTRATORULUI IONUT STEFANESCU DE LA ADAPOSTUL DE CAINI PUBLIC DRĂGĂȘANI
314 Creat: 2025-02-03
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
575 Creat: 2025-04-18
Respectarea mandatului doamnei director a Teatrului ,, Toma Caragiu " Ploiești
579 Creat: 2025-04-28
Două sensuri giratorii pentru siguranța rutieră în Tărtășești - la intersecțiile DN7 cu Strada Dentaș și Strada Mircea cel Bătrân
686 Creat: 2025-04-24
Semnaturi pentru pedepsirea celui care a batut vacile in Sibiu
662 Creat: 2025-04-24
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
464 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
495 Creat: 2025-04-16