Pentru încetarea influenței Bisericii Ortodoxe Române în educație
Musafir |
/ #255 Re:2015-03-12 10:51Pe tine te deranjează credinţa în Dumnezeu a oamenilor. Şi cum faci ca ei să fie dezbinaţi? Ataci biserica şi clericii. Lupta anti-clericală a fost iniţiată de zeci de ori în istorie, mai ales de la revoluţia Franceză încoace. Faceţi cu toţii acelaşi lucru. Concomitent cu incriminarea credincioşilor. Duceţi discuţii sterile,fără niciun fel de logică şi argumentaţie, cu ură şi violenţă. Dar ştiţi să acuzaţi de răutăţile voastre pe ceilalţi. Şi lumea va arăta mult mai bună fără Biserică şi credincioşi? Pentru că şi eu sunt Biserica. Un creştin ca alte milioane din ţara asta. Să-ţi spun de un milion de ori şi să-ţi demonstrez cu acte că nu BOR este nici prădătorul acestei ţări şi nici nu este cel care beneficiază din urma statului decît de sume extrem de mici în comparaţie cu alte destinaţii ale banilor statului. Şi că de fapt bisericile se întreţin sau se construiesc în proporţie covârşitoare din SUMELE DONATE DE ENORIAŞI. De cei care participă la viaţa Bisericii. În rest, faci un scandal monstru pentru că plăteşti o sumă pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare. Totul costă. Tu ai vrea de fapt ca preotul să întreţină biserica, să o facă frumoasă, să ai cor, să fie curat totul, să fie apa caldă când faci botezul şi să nu ceară bani pentru nimic. Şi din ce să se plătească toate cheltuielile bisericii şi cine să o facă? Pentru că statul nu dă decât IN MOD PROPORTIONAL LA TOATE CULTELE sume foarte mici pentru CONSTRUCŢIE. În rest, preotul cînd pleacă într-o parohie, primeşte doar cheile bisericii şi atât. |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6709 Creat: 2025-08-14
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
1121 Creat: 2025-08-13
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
312 Creat: 2025-08-19
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
278 Creat: 2025-08-18
Reducerea taxelor CECCAR
1598 Creat: 2025-07-20
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
42 Creat: 2025-08-20
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
185 Creat: 2025-08-18
Nu complexelor locative in Colonita!
325 Creat: 2025-08-14
GRATIERE 2025
100329 Creat: 2025-02-03
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
229 Creat: 2025-08-17
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
34 Creat: 2025-08-19
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2235 Creat: 2025-08-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4967 Creat: 2025-06-14
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
15 Creat: 2025-08-19
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
498 Creat: 2025-08-17
Refuzul majorării prețului apei potabile în județul Neamț
258 Creat: 2025-08-16
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
59 Creat: 2025-08-18
„Salvați Creșa «Sfânta Ana» din Fălticeni – Mențineți statutul juridic și financiar actual”.
58 Creat: 2025-08-18
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
787 Creat: 2025-08-13
Școli noi pentru un Sibiu educat
1844 Creat: 2025-03-15