Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

http://www.agerpres.ro/

Chiar dacă pleci din România, după ce ai stat o perioadă lungă de timp, te simți amputat, ceva îți lipsește. Ce anume? România - spune Jean Noel Reynaud, francezul care face case din lemn la Râmnicu Vâlcea, stabilit din 1997 în țara noastră.

"Eu sunt din Tulle, un oraș mic, așezat între coline și care a dat Franței doi președinți. Unul e Jacques Chirac, iar al doilea este actualul președinte Hollande. Hollande a fost chiar primar al orașului Tulle și, pe vremea când derulam afaceri în orașul natal, am avut multe întâlniri cu domnul Hollande. E un orășel de 8.000 de locuitori, în cele din urmă, o comunitate mică și foarte unită. Acolo am fost director comercial și am pornit în afaceri în industria auto și multe altele", își amintește Reynaud, un om de afaceri de 54 de ani, care în 1997 a ales să rămână în România, după ce s-a căsătorit cu o româncă din Pitești.

Jean Noel Reynaud a venit prima dată în România în 1991 și, după cum spune el foarte mândru, a fost primul investitor francez din țara noastră, deschizând la Domnești, lângă București, o tipografie.

"Aveam certificatul 001, era prima afacere a unui francez în România. Atunci am venit cu tot cu utilaje din Franța, am ales Domneștiul, o mică localitate lângă Capitală. Am deschis o tipografie, tipăream atunci ziare, primele cărți de vizită, agende. Era începutul capitalismului în țara asta. Eu deja făceam naveta, o lună aici, o lună în Franța. Descopeream Bucureștiul de după Revoluție, vedeam zbaterile noii democrații, cum era pe vremea aceea cu proteste, cu mineri, cu ziare multe. Era fascinant să vezi o țară cum se naște", povestește Jean Noel.

Din păcate, în această primă afacere, francezul a descoperit și ''partea întunecată'' a României, după cum spune el. În trei ani, asociații români "l-au tras pe sfoară". "Au reușit, și pentru faptul că eu nu știam legislația foarte bine, să-și treacă pe numele lor treptat toate activele pe care le adusesem din Franța. În 1993, m-am trezit efectiv că am fost scos total dintr-o afacere pe care eu o inițiasem. Atunci am luat contact și cu șpaga, și cu birocrația, cu fiscul, cu atențiile", mai spune el.

Deși se hotărâse să nu mai revină în România, ceva îl determină să-și schimbe decizia. În 1994, face o excursie cu un prieten din București, în județul Vâlcea, și "se îndrăgostește" pe loc de peisaj. "E de vis. Mă simțeam ca acasă, aceleași coline, aceleași păduri, munții erau de o frumusețe orbitoare. M-am îndrăgostit pe loc de Vâlcea și am hotărât să rămân aici. Imediat mi-am făcut prieteni în comunele din zona de nord, în Perișani și Titești. Pentru mine mâncatul la tuci, mâncatul șuncii cu ceapă este o desfătare, e viață pur și simplu. Îmi amintesc că am fost la un parastas și am văzut acolo, la țară, cum se gătește la foc de vatră. Românii sunt naturali", este de părere Reynaud.

În 1994, deschide la Băbeni un atelier de tâmplărie, unde face mobilă pentru export. El vine cu partea financiară, găsește doi asociați vâlceni și demarează această nouă afacere. Din nou are ghinion, iar din cauza unuia dintre asociați atelierul se închide. Reynaud realizează că nu poate să urmărească afacerea făcând naveta între Franța și România și înțelege că trebuie să se decidă. "Nu vreau să vorbesc cu păcat cu privire la angajatul român. Este un punct de vedere: oricât de bine l-ai plăti, nu poate el să nu ia de acolo un cui, o scândură, nu generalizez, dar asta este experiența mea", afirmă francezul.

Pentru un an încearcă afaceri cu cauciucuri second hand. În 1997 viața sa capătă un nou sens. O întâlnește pe actuala doamnă Reynaud și pornesc împreună o nouă afacere — o fabrică de case din lemn. Această îndeletnicire și-o însușesc în Maramureș, unde au stat aproape doi ani, iar în 2001 dezvoltă la Vâlcea una dintre cele mai productive fabrici de acest gen. 

"Au fost niște ani extraordinari. Angajasem 26 de muncitori, niciunul tâmplar, ci oameni pe care i-am format la locul de muncă. Nu voiam de la cei cu calificare să aud cum fiecare se consideră mai deștept și mai învățat. Am printre angajați o femeie extraordinară, care nu știa meserie, o româncă de etnie romă, de departe una dintre cele mai de încredere angajate. Nu știa nimic acum 6 ani, acum este de bază în fabrică", spune investitorul francez.

Casele pe care le face Reynaud sunt mare parte pentru export. Sunt case de toate dimensiunile, foișoare, iar prețurile pornesc de la 1.000-2.000 de euro și ajung până la 80.000 de euro. "Din păcate, începând cu 2012, afacerea a început să meargă din ce în ce mai prost. (...) Aveam 2-3 telefoane pe zi, acum dacă mai este unul la o lună, două", declară Reynaud.

În ciuda acestor eșecuri, Jean Noel iubește România și are cuvinte de laudă pentru vâlceni. "România este o țară deosebită, are o istorie grandioasă, a dat valori în toate domeniile. Ascult cu plăcere Maria Tănase, Ioana Radu, Tudor Gheorghe, Gică Petrescu sau Marcel Pavel. Adrian Păunescu este un poet de valoare. Aici a fost Brâncuși. Munții din România sunt spectaculoși, este o plăcerea deosebită să mergi la botezuri, la nunți, acolo unde socializează atâția oameni. Că stau și mă întreb, apropo de nunți, românul ăsta muncește de dimineața până seara, vine la un astfel de chef unde joacă toată noaptea, bea toată noaptea, iar a doua zi nu are nimic. E fantastic!", mai spune Jean Noel.

Deși stă în Râmnicu Vâlcea, în Oltenia, pe maramureșeni îi consideră cei mai de cuvânt dintre români. "Nici Oltenia nu e mai prejos, are mănăstiri frumoase, îmi place mănăstirea de la Bistrița, îmi place la munte. Sunt femei frumoase aici la Vâlcea, sunt oameni politicoși. Uite, merg mult la oameni nevoiași. Dacă au o pâine o taie în zece bucăți și o împart cu musafirii, chiar dacă lor nu le rămâne nimic. Nu compar acum bucătăria franțuzească cu cea din România, dar mie îmi plac brânza și laptele de la Vaideeni. Sunt oameni deosebiți acolo, pe care i-a lovit soarta. Însă orice român deosebit pe care îl cunosc, cum ajunge într-o funcție de stat, parcă imediat se schimbă, e de nerecunoscut", afirmă acesta.

Reynaud speră într-un dialog cu autoritățile locale, pentru că își dorește să facă ceva pentru oamenii din zonă. "Suntem 25 de francezi în Vâlcea, doar ne știm foarte bine, mai sunt și alte nații, am putea să creăm un cadru de dialog cu autoritățile, ei să ne asculte păsurile, să ne sprijine în măsura în care pot. Doamne ferește, mâine — poimâine poate se închide Oltchimul, rămân pe drumuri mii de oameni, i-am putea prelua noi sau alte firme pe care le-am aduce din Franța. Din păcate, autoritățile din Vâlcea nu au găsit până în prezent această formulă de dialog. Și, sincer, noi iubim România, pentru că, în ciuda birocrației, a șpăgii, a pierderii a zile întregi la taxe, la pensii, la CAS, la AJOFM, am preferat să rămânem aici. Unii ar spune că e un masochism, dar nu, România face parte din noi deja", admite Reynaud.

Jean Paul Reynaud, îndrăgostit de plaiurile mioritice, are și un sfat pentru români: să aibă grijă de mediul înconjurător. "E păcat să vezi un lac de acumulare plin de lemne și alte resturi, e păcat să vezi o poiană de munte cu cutii de bere, e păcat să vezi o pădure frumoasă cu resturi de la ultimul picnic. E vorba de un pic mai multă educație și de un anumit voluntariat pe care acest popor este obligat să îl facă. Mireasa poate să fie foarte frumoasă la nuntă, dar ce te faci când vezi că sub unghiile acelea vopsite se vede negrul. Nu e păcat de spiritul ei, de chipul ei?", consideră Jean Paul Reynaud.