Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #20801 Vâlcea: Noi proteste ale unor foşti angajaţi ai Oltchim, care îşi cer salariile compensatorii

2014-05-14 22:33

http://stiri.tvr.ro/valcea-noi-proteste-ale-unor-fosti-angajati-ai-oltchim-care-isi-cer-salariile-compensatorii_44538.html

Protestul a început la ora 10.00, când foşti salariaţi ai combinatului Oltchim s-au adunat în faţa Prefecturii Vâlcea, protestând faţă de faptul că nu şi-au primit salariile compensatorii. Foştii angajaţi ai combinatului Oltchim le solicită autorităţilor judeţene să se implice şi să îi ajute să îşi obţină banii la care au dreptul conform contractului colectiv de muncă. Oamenii cer autorităţilor să le comunice când anume vor primi salariile, spunând că există informaţii că aceşti bani le vor fi plătiţi doar după ce combinatul va fi privatizat, lucru pe care îl consideră inacceptabil.

Câteva zeci de foşti angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat şi în urmă cu o săptămână în faţa sediului Prefecturii Râmnicu Vâlcea, cerându-şi salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Liderul sindicatului "Victoria" din cadrul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cornel Cernev, a declarat corespondentului Mediafax că 969 de angajaţi ai combinatului Oltchim au fost disponibilizaţi colectiv anul trecut, ei având dreptul să primească, conform contractului colectiv de muncă, între 6 şi 18 salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă.
- See more at: http://stiri.tvr.ro/valcea-noi-proteste-ale-unor-fosti-angajati-ai-oltchim-care-isi-cer-salariile-compensatorii_44538.html#sthash.hoI9omzN.dpuf