MAGISTRATII TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU ERORILE JUDICIARE
Pentru mai mult de 3 erori judiciare, fără o gravitate aparte, deci erori simple, magistrații să fie scoși din magistratură. Pentru erori judiciare grave, magistratul să suporte pedeapsa aplicată prin eroare judiciară. Deci, dacă ești condamnat nevinovat, magistratul să-ți plătească daune morale și materiale, dar și executarea pedepsei de către acest magistrat. Egal că este judecător sau procuror, unde-i lege nu-i tocmeală, altfel... ne facem singuri dreptate, pentru că toți suntem egali pe planetă.
INCLUSIV PUTEREA JUDICIARA
Consider ca trebuie sa intram in normalitate si toti sa fim egali in fata legii !!!!!
Lucrez pentru sistemul judiciar din 1982, ca expert tehnic. Nicicâd nu am întâlnit comportamente discreţionare mai crase ca în ultimii ani. Mai mult, orice semnalare a unor nereguli, făcută instituţional, cu bună-credinţă şi ne-revendicativ, a fost preluată ca fiind atac la instituţia Justiţiei, fiind invocat statutul de inamovibilitate al magistraţilor. Iar rarele cazuri în care am apelat la instanţe pentru îndreptarea unor Decizii vădit eronate ce mă afectau, s-au soldat -pe deoparte- cu respingerea acţiunii, dar şi cu acţiuni sancţionatorii ulterioare ce m-au vizat direct (diminuarea neargumentată a onorariului de expert, amendarea, respingerea Cererii de reexaminare a deciziei de amendare a expertului, judecată de acelaşi complet care a dispus amenda).
Poate, în comparaţie cu cazuistica din susţinerea Petiţiei, cele prezentate mai sus par a fi minore. Cazurile întâlnite în cei peste 30 de ani de activitate arată că toate abuzurile, mari sau mici, compun împreună ATITUDINEA vizată, justificat, de Petiţie.
| This discussion has been closed. |