Examen de rezidentiat

Ce înseamnă examenul de rezidențiat?Înseamna un examen de 200 de întrebări grilă pentru care ești punctat. În funcție de punctaj, "îți alegi" specializarea pe care vrei să o urmezi, pe care vrei să o practici toată viața.Cum faci aceastp alegere? În funcție de punctajul pe care l-ai obținut primești lista cu specializările care se încadrează la punctajul tău. Alegerea nu îți aparține. De exemplu: pe parcursul facultății, ți-a plăcut foarte mult cardiologia. Înainte de examen, erai foarte convins că o sa iei punctajul necesar pentru asta. Într.adevar ai și primit punctajul la care sperai. Dar, au fost alții care au obținut un punctaj mai bun ca al tău. Și până să ajungi tu să optezi pentru cardiologie, constați că s-au ocupat toate locurile și începi să te gândești ce ai mai putea să alegi ca să nu rămâi fără loc de muncă. Și astfel tu îți alegi gastro-enterologie. În acest fel, tu ai ocupat locul altuia care își dorea gastro-enterologie, iar el își alege o altă specializare și astfel sunt 2 persoane care o să practice ceva ce nu își doresc. O sa te duci în fiecare zi la serviciu făcând ceva ce nu îți place și nu mai practici cu pasiune și ajungi să nu-ți mai faci treaba bine și cu plăcere. Dar mai exista șansa să mai susții încă o dată examenul. Ce o să faci un an până la urmatoarea sesiune? Exista o lege prin care poți lucra cu jumătate de normă în sipital, respectiv cu jumatate din salariul unui medic rezident. Numai că atunci când mergi să te angajezi, ți se spune că spitalul nu are bani și nu se fac angajări. Cred că toți suntem conștienți de faptul că atunci când faci o specializare care nu îți place, o să ajungi la un moment dat când nu mai tratezi pacientii cu plăcere și încep să apară erori. Avem de suferit și noi și pacienții. De fapt examenul de rezidențiat reprezintă un examen pentru departajare, nu pentru testarea aptitudinilor noastre medicale. Să fim realiști, chiar dacă pe parcursul facultății am facut practica de vară, am facut stagiile în spitale, dar cât de mult am învățat de fapt practica medicală? În practica de vară am putut alege ce specializare să facem. Revin la exemplul cu cardiologia (acest exemplu e valabil pentru oricare din specializări). Plăcându-ți foarte mult cardiologia, tu ai mers în practica de vară pe secția de cardiologie unde ai învățat cardiologie. După ce terminăm facultatea câți dintre noi știm să executam corect o menevră de resuscitare (teoretic sunt convins că știm toți, dar practic?). Prin această petiție am o propunere practică pentru noi toți. Nu spun că este cea mai buna soluție, dar cred că este un pas înainte, cred ca este o îmbunătățire a sistemului care ne va ajuta pe toți, care ne va da posibilitatea reală să alegem, să decidem corect, să luăm o decizie care ne influențează tot viitorul nostru și al pacienților noștrii. Propun ca după terminarea facultății să se introducă o perioadă de 2 ani de stagiatură. Ce înseamnă asta? După ce termini facultatea, pe parcursul a 2 ani, să mergi în practică, să fii plătit. Această practică să poată fi susținută în orice spital, în orice oraș, nu doar în centrele universitare. Dar cu condiția ca stagiarul să parcurgă toate specializările. Să înveti practica medicală, să fi învățat să pui corect o canula, să faci un intubaj, să înveți să aplici corect toată teoria pe care ai învățat-o. Iar după acești 2 ani să urmeze examenul de rezidențiat care să fie în următorul fel: îți alegi specializarea pe care ți-o dorești (și sunt convins că după 2 ani de practică, faci cea mai corectă alegere pentru tine). Vei merge în fața unei comisii de specialitate și vei susține examenul practic (la patul pacientului), după care să susții și examenul teoretic care să fie doar din tematica specializării respective, iar perioada de rezidențiat să fie de fapt, o aprofundare a specializării pe care ți-ai ales-o. Sunt convins că o să existe și contestații de genul: "dar examenul de rezidențiat este bun că ne testează toate cunoștiințele teoretice". Nu sunt de accord cu asta. Pentru testarea cunoștiințelor există examenul de licență. În situația de față, examenul de licență ar trebui centralizat, cu aceeași tematică pentru toate facultățile de medicină iar întrebarile grila să fie aceleași în toată țara, iar examenul de rezidențiat să fie descentralizat și pe specializare.


Ivan Ion Ovidiu    Contactați autorul petiției