Constituirea Casei Memoriale Grigore Alexandrescu la Târgoviște

Dragi iubitori ai istoriei și culturii, 

Au trecut mai bine de patru ani de când am depus o petiție la Primăria Municipiului Târgoviște, semnată de personalități naționale și târgoviștene lipsite de coloratură politică - profesori universitari, istorici, oameni de cultură, specialiști în patrimoniul cultural, arhitecți, jurnaliști -, solicitare pe care o considerăm la fel de actuală și astăzi de Ziua Națională a României a anului 2020. Petiția noastră slujea o singură și nobilă cauză: constituirea Casei Memoriale Grigore Alexandrescu în imobilul de pe strada ce-i poartă numele, la numărul 2, unde această mare personalitate a sec. al XIX-lea românesc s-a născut în urmă cu 210 ani. Monumentul istoric aparține Primăriei Municipiului Târgoviște iar resturarea și transformarea acestuia în casă memorială, cu circuit de vizitare, ar constitui atât un act necesar (fie și mult întârziat) de asumare publică a memoriei marelui poet de către orașul său natal, cât și o modalitate de a contribui la creșterea atractivității culturale și a turismului cultural-istoric la Târgoviște. În definitiv, de aproape toți marii săi contemporani (unii dintre aceștia apropiați colaboratori și prieteni) precum Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, frații Golescu, Costache Negri urmașii și autoritățile s-au îngrijit pentru a le cinsti memoria așa cum se cuvine, în vreme ce în cazul lui Grigore Alexandrescu rămân actuale versurile marelui poet Mihai Eminescu: „Palid stinge- Alexandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea din ruina unui an.”

Vă invităm, așadar, dragi iubitori ai istoriei și culturii, să vă alăturați unui demers comun, prin care petiția pe care am redactat-o în urmă cu câțiva ani să ajungă din nou - și, sperăm, cu un alt deznodământ - în atenția Consiliuui Local al Municipiului Târgoviște, astfel încât casa monument aflată în Lista Monumentelor Istorice, cu codul DB-IV-m-B-17787, să devină ceea ce trebuia să fie de foarte mult timp: Casa Memorială Grigore Alexandrescu.

La mulți ani de Ziua Națională 2020!

În atenția Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște     

„Alexandrescu era născut în Târgoviște, în patria Văcăreștilor, a lui Eliad și a lui Cârlova. Zâna care a prezidat la nașterea lui l-a înzestrat cu îmbelșugare cu o mare memorie și cu darul armoniei. Poeziile lui se deosibesc prin mari calități de stil, de cugetare și de simțire, cari îl pun între fruntașii poeziei române. Meditațiile au un zbor înalt, care le ridică alături cu acele ale lui Lamartine. Satirele lui sunt înarmate cu împunsături de felul lui Boileau. Fabulele, cari formează o parte însemnată și originală din scrierile lui Alexandrescu, multe, precum Lebăda și puii corbului, Pădurea și toporul, Vulpea liberală și altele, le-ar fi subsemnat însuși La Fontaine. A zice de dânsul că a fost poet, și poet de un talent superior, nu este destul. El a fost un suflet mare și nobil, o inimă curată și generoasă, vesel și glumeț; îi plăcea societatea aleasă, și dacă câteodată căuta singurătatea, era mai mult ca o alinare la amărăciunile vieței, de aceea și scrierile lui dintr-acele momente respiră o stare de întristare melancolică a sufletului său. Era de școala aceea care consideră darul poeziei ca un depozit sacru, pe care omul înzestrat de sus este dator să-l păstreze curat, neatins de patimele și slăbiciunile omenești, așa că el privea de sus, în liniște senină splendoarea adevărului și frumosului care luminează binele și lovește viciul și nemernicia; în mândra și majestoasa sa indignațiune, condeiul său stigmatiza înjosirea, cinismul și lipsa de probitate, precum o vedem în unele din poeziile sale. Viața lui a fost o viață de luptă și de martir; a luptat pe față cu curaj, la lumina mare, pentru libertate în contra despotismului, pentru dreptate în contra abuzului și năpăstuirii, păstrând totdeauna căldura și devotamentul tinereții. A luptat fără altă ambițiune decât aceea de a fi folositor țării sale. Condeiul său original și plin de spirit și de grație nu s-a inspirat decât de pulsațiunile mari și patriotice ale sufletului său.” (Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, ediție îngrijită de Radu Gârmacea, Ed. Humanitas, București, 2014, pp. 398-399).

scria marele scriitor, economist și politican Ion Ghica în faimoasele sale scrisori către Vasile Alecsandri, rămase în istoria literaturii române pe bună dreptate drept adevărate capodopere ale genului epistolar și fresce veritabile ale societății românești. De altfel, o bună parte a discursului istoriografic despre secolul al XIX-lea este inspirat din scrierile celui ce a fost cel mai longeviv președinte al Academiei Române și care s-a stabilit pe moșia de la Ghergani, fiind legat de Grigore Alexandrescu nu doar printr-o trainică și exemplară prietenie, dar și prin afinitatea pentru județul Dâmbovița și pentru vechea Cetate de Scaun. Ion Ghica își încheia magistrala sa evocare a personalității marelui scriitor târgoviștean cu cuvinte care rămân adevărate mărgăritare ale limbii române și care-l plasează definitiv pe scriitorul târgoviștean în panteonul literaturii și simțirii românești din secolul naționalităților:

„Generația veche a admirat cu iubire scrierile lui Alexandrescu. Le-a avut ca un catehism de virtute și de patriotism, și mulți poate că au pășit pe calea cea dreaptă de teamă să nu-și recunoască abaterile în vreo satiră sau vreo fabulă d-ale lui Alexandrescu. Tinerilor români ai generațiunii care se ridică le zic: 'Fiți patrioți și modești ca Alexandrescu, și când voiți să știți cum se glorifică faptele cele mari, citiți odele și elegiile lui; când voiți să știți cum se râde de ambițioșii de rând și cum se biciuiește viciul, citiți satirele și fabulele lui Alexandrescu'. Dotat cu un talent mare, el și-a iubit țara, s-a respectat pe sine și a lăsat în memoria noastră operele spiritului și ale inimei sale.” (Ibidem).

Nu insistăm asupra aprecierilor de care scriitorul târgoviștean s-a bucurat în timpul vieții sale și postum din partea unor colegi de condei, critici literari, intelectuali, personalități ale vieții spirituale românești, acestea fiind, desigur, binecunoscute. Ajunge să menționăm că în istoria literaturii române, ca și în cea a spiritualității și construcției naționale românești, Grigore Alexandrescu rămâne unul dintre reperele indiscutabile.

Dacă Grigore Alexandrescu a reprezentat o personalitate care a plămădit sufletul românesc în perioada modernității sale, rolul său în redeșteptarea interesului pentru Târgoviște și renașterea acestui oraș este, de asemenea, esențial. Finele domniei lui Constantin Brâncoveanu marcase, după cum se cunoaște, trecerea orașului de la piscul său medieval, în care deținuse un loc central în istoria Valahiei, la perioada modernă, când a devenit o urbe marginală, părăsită de majoritatea elitelor boierești, mai ales de cele cu dregătorii, care i-au urmat pe deținătorii puterii după deplasarea definitivă a scaunului domnesc. Căile de comunicație, altădată ramificate în jurul Târgoviștei, se reorientaseră spre București, noul centru nodal al vieții politice, administrative, economice  și culturale al Țării Românești. Repetatele ocupații otomane și distrugerile care li s-au asociat – precum cea din 12 septembrie 1737, când orașul a fost incendiat iar ocupanții au recurs la represalii împotriva populației locale, cea din anul 1821, când în contextul mișcării eteriste și a celei conduse de  Tudor Vladimirescu, acesta din urmă a fost ucis iar Mitropolia a fost dezvelită, trupele turcești făcându-și din nou apariția – sau evenimente cu consecințe tragice, precum cel din 6 octombrie 1829, când localitatea a suferit un incendiu devastator, făcuseră din oraș o umbră a vechii reședințe domnești. Călătorii străini care vizitau orașul erau uimiți și mâhniți la vederea numărului mare de monumente istorice aflate în ruină, care necesitau măsuri urgente de restaurare. Este ceea ce, de altfel, ne transmit – cu o deosebită sensibilitate și profunzime – versurile marelui poet târgoviștean în celebra sa poezie „Adio la Târgoviște”, din care reamintim câteva strofe:

„Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită

E gloria străbună și umbra de eroi,

În liniște, tăcere, văd lumea adormită

Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi.

Dar cine se aude și ce este ăst sunet?

Ce oameni sau ce armii și ce repede pas?

Pământul îl clătește războinicescul tunet,

Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas...

Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.

Căci armele, vitejii și toate au tăcut.

Așa orice mărire nemicnicită piere!

A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut.

Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară

Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,

Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară,

Pe monumente trece păstorul șuierând.

Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,

Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng.

Și las aste morminte cu suvenire grele,

Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.

Aicea am speranță să aflu mulțumire”[1]

Grigore Alexandrescu, Poezii. Proză, Ed. Ion Creangă, București, 1985, pp. 83-84.

Lirica marelui poet, care a avut un larg ecou printre contemporanii săi, alături de cea a lui Vasile Cârlova și Ion Heliade-Rădulescu, au readus Târgoviștea în atenția publică și în cea a forurilor de conducere, contribuind în mod substanțial la renașterea acestui oraș, pe care, ceva mai târziu, faimosul Arhiepiscop catolic de București și eminent cărturar al timpului său, Raymund Netzhammer, îl considera a fi „cel mai însemnat loc de importanță națională al României” (Raymund Netzhammer, Din România. Incursiuni prin această țară și istoria ei, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2010, p. 138). Grigore Alexandrescu nu s-a mulțumit să cânte gloria decăzută a orașului natal, ci, folosindu-se de influența de care se bucura pe lângă domnii Gheorghe Bibescu (1842-1848) și Barbu Știrbei (1849-1853), dar și, mai târziu, în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de poziția de director al Departamentului Cultelor și al Instrucțiunii Publice (începând cu anul 1859) a sprijinit în mod substanțial restaurarea monumentelor târgoviștene, începând cu Turnul Chindiei, simbolul orașului, refăcut de arhitectul I. Schlater.

Dacă Târgoviștea a început să-și recapete câte ceva din personalitatea și moștenirea sa istorică, aceasta i se datorează, într-o însemnată măsură, chiar poetului Grigore Alexandrescu. Acesta a reușit să redeschidă tezaurul de amintiri al orașului, să facă să renască umbrele falnice de odinioară, să trezească în sufletele și gândurile contemporanilor sentimentul de prețuire pentru cetatea voievozilor și a marilor sale figuri culturale. Poetul a contribuit astfel și la coagularea conștiinței și identității locale, care are până astăzi – și va continua să aibă și în viitor – o imprescriptibilă valență istorică.

Acestea sunt, redate sintetic, câteva dintre rațiunile care ne îndeamnă să solicităm Consiliului Local și Primarului Municipiului Târgoviște adoptarea unei hotărâri de înființare a unei instituții memoriale dedicate lui Grigore Alexandrescu, beneficiind de existența, în chiar centrul municipiului, foarte aproape de instituția Primăriei, a casei în care s-a născut marele slujitor al muzelor și dăltuitor al gândului românesc modern, ca semn de respect, recunoaștere și venerație pentru aportul istoric, cultural și literar adus de înaintașul nostru țării și orașului său. Deschiderea unei Case memoriale Grigore Alexandrescu ar constitui nu doar un gest de reparație morală și recunoștință față de figura acestei mari personalități, dar și o instituție cheie pentru reclădirea și cizelarea identității citadine. Studiile de specialitate au dovedit, fără putință de tăgadă, că șansele de dezvoltare a unei comunități sporesc semnificativ odată cu creșterea stimei de sine și închegarea identitară a acesteia. Această casă memorială – odată constituită – va reprezenta, totodată, o atracție turistică a municipiului Târgoviște, contribuind astfel în mod fundamental la obiectivul asumat de administrația locală de creștere a numărului de turiști prin valorificarea zestrei istorice, culturale și patrimoniale a vechii cetăți de scaun. Menționăm, totodată, că în acest moment casa marelui poet găzduiește un sediu de partid politic și câteva instituții subordonate Primăriei pentru care, fără îndoială, se va identifica o soluție de relocare în spații adecvate scopului și activității lor, fiind interesul superior al orașului de a avea o nouă efigie pe harta sa istorică și culturală. Casa memorială poate fi înzestrată, cu sprijinul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, al Muzeului Național al Literaturii Române, Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”, Bibliotecii Naționale a României, Bibliotecii Academiei Române  cu obiecte care i-au aparținut poetului târgoviștean, atâtea câte mai pot fi identificate, cu manuscrise și cărți ale acestuia, dar și cu unele piese de mobilier realizate în armonie cu epoca în care a trăit și scris Grigore Alexandrescu, urmând a reda, în felul acesta, un moment important din istoria literaturii române moderne și din cea a ambientului casei târgoviștene din sec. al XIX-lea.

Încheiem, Onorat Consiliu Municipal și Domnule Primar, cu speranța că solicitarea noastră va întruni nu doar consensul, dar și entuziasmul susținerii Dvs., astfel încât, într-un interval scurt de timp, să putem inaugura la Târgoviște o nouă instituție de cultură dedicată muzei Euterpe și un prețios loc de memorie.