Cazul gemenilor din Constanta

Cu sufletul distrus de atata suferinta, as vrea sa va impartasesc oroarea prin care am trecut… un strigat de ajutor, o ultima speranta de a afla adevarul sau poate pur si simplu un mod de a ma refula.

Mi-am dorit din tot sufletul sa fiu mamica, si eram incantata cand am aflat in februarie ca voi avea doi dintr-o lovitura; doi baietei ! Cata bucurie in familie; am pregatit camera micutilor, am luat patuturile, hainutele cate doua pt fiecare, tot ce putea fi necesar pe masura ce sarcina avansa.
Sarcina a fost supreveghiata in deaproape, si totul decurgea de minune. Prevazusem sa nasc la inceput de noiembrie, pt ca vroiam ceea este mai bun pt puisorii mei.
In luna septembrie in urma unor contractii am plecat pe nepusa masa la urgente. Fiind in a 7-a luna de sarcina gemelara riscul de nastere prematura era mare.
Am fost internata in spitalul Judetean Constanta, timp de 2 saptamani grele m-am lasat pe mana medicilor cu toata increderea. Nu am avut nici o urmarire medicala specifica acestor tipuri de sarcini gemelare. Inutil sa va mai vorbesc despre conditiile din spital si felul in care am fost tratata, deoarece sunt anumite lucruri care din nefericire in Romania nu se vor schimba.

Pe 30 septembrie (saptamana 31) in urma unor contractii am fost operata in urgenta. In timpul cezarienei medicii(doctor LUPU si doctorul CUCU) aveau discutii foarte interesante despre (scaune, tablouri si trabucuri) iar eu panicata nu stiam absolut nimic din ceea ce se inampla si asistam neputincioasa la macelaria copiilor mei si a propriului meu corp. Iesita din blocul opreratoriu (daca am putea sa il numin astfel) nu am avut nici un fel de informatie, nici eu, nici sotul meu. A umblat saracul ca un nebun ca sa obtina raspunsuri, toate usile i s-au inchis in nas. I-au arata intr-un final baieteii si i s-a spus sa unul dintre ei este in stare grava…
De abia a doua zi, pe 1 octombrie ni s-a comunicat ca unul din ingerasii mei a decedat de fapt la cateva ore dupa nastere, Adica stiau de la inceput si l-au tinut asa doar de ochii lumii pana cand a ajuns vre-un responsabil care sa decida ce gogosi sa ne vanda.
Au urmat momente de groaza, pe care sincer nu pot sa le descriu in cuvinte, am incercat sa salvam al doilea micut, si contra indicatiilor medicilor constanteni(Sef sectie Neonatologie FRATIMAN LIVICA) l-am transferat la Bucuresti.
Vroiam sa incerc, vroiam sa sper, vroiam sa il salvez…vroiam sa ma salvez. Din nefericire pe 4 octombrie fratiorii s-au intalnit pe lumea cealalta, din teama de a nu fii despartiti. Doamna doctor de la spitalul Polizu si-a dat tot interesul, si ii multumesc din suflet pt sustinerea pe care mi-a acordat-o.
Normal ca cei de la spitalul din Constanta nu vroiau ca sa transfer copilul, pt ca as fi avut niste piste care mi-ar fi intarit temerile cum ca nu si-ar fi facut treaba cum trebuie.
De 2 ani de zile cer niste raspunsuri care intarzie sa apara, nu vreau sa acuz pe nimeni pe nedrept vreau doar sa aflu adevarul, dar fiind om de rand cu un avocat care se ocupa de oamenii de rand. Deși sunt constienta că un astfel de demers nu are șanse să atragă cine știe ce sancțiuni asupra cadrelor medicale, având în vedere că ancheta se desfășoară tot de către halate albe și, vorba românului, „Corb la corb nu-și scoate ochii”.
Chiar și așa, secătuită de plâns și măcinată de durerea pricinuită de pierderea copiilor mei sunt decisa să meargă până-n pânzele albe, pentru a-mi face dreptate.
In 2 ani justitia nu a facut decat sa audieze cativa medici si sa imi aprobe o expertiza care nici pana acum nu s-a efectuat. Cum este posibila o asemenea bataie de joc !!! Nu doresc nimanui sa simta durerea pe care o simt, niciodata nu voi mai fii un om normal…va inchipuiti ce este in sufletul meu cand vad copii, sau mamici gravide ?! Cel mai rau este cand vad baietei gemeni… Nimeni si nimic pe lumea asta va putea sa imi aline durerea sa sa imi umple golul din suflet, o sa port durerea ca un tatuaj pe viate in inima mea.
Se spune sa unde-s multi puterea creste… vreau sa aflu adevarul !!! Sunt ferm convinsa ca multe familii se afla in aceeasi situatie si nu putem doar sa ne conformam cu aceste atrocitati.
Va rog din suflet sa ma ajutati!! Vreau adevarul si dreptate pentru suferinta mea si a familiei mele, pentru trauma din sufletele noastre.

 

Mamici care ati trecut prin asa ceva nu lasati sistemul sa va doboare, nu fiti doar o statistica, un numar intr-un registru. Trebuie sa inteleaga statul roman copii sunt viitorul, trebuie protejati, trebuie luptat pentru fiecare sufletel.

 

Va multumesc!


Mihaela Cojocariu    Contactați autorul petiției

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook