Cale de acces nouă şi parcări pentru Muzeul ASTRA din Sibiu
Către
Consiliul Judeţean Sibiu
Muzeul ASTRA Sibiu
Consiliul Local Sibiu
Primăria municipiului Sibiu
Ministerul Apărării Naţionale
Subsemnaţii dorim ca instituţiile abilitate să demareze cu prioritate un proiect de deschidere a unei nou drum de access şi parcări spre Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava din DJ 106R (Sibiu-Poplaca, tronsonul până la Uzina de Apă).
Credem că un efort comun al autorităţilor cu atribuţii poate îmbunătăţi accesul şi parcarea la această instituţie de cultură de interes naţional.
În zilele de week-end şi sărbători, precum şi în sezonul estival DJ 106A este ambuteiat şi parcările insuficiente. Încurajăm sibienii să vină cu autobuzul, pe jos sau bicicleta la muzeu, dar în aceste perioade vin foarte mulţi turişti români şi străini cu maşina.
Propunem concret:
1. Proiectarea şi execuţia unui drum de acces din DJ106R, zona Uzina de Apă. Pe acest tronson se pot amenaja pe marginea drumului parcări pe toată bucata de drum dintre Sibiu şi Uzina de Apă sau o parcare mare pe dreapta în zona Uzinei de Apă, terenul aparţinând MApN.
2. Proiectarea şi execuţia extinderii parcării pe DJ106A în continuarea actualului amplasament al parcării de pe partea stângă sens de mers Sibiu - Răşinari, atât înspre Sibiu, cât şi spre intersecţia cu drumul DJ 106D.
Mulţumim!
Calin Blaga Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
35693 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2308 Creat: 2025-07-09
Interzicem Festivalul Beach Please in Romania
178 Creat: 2025-07-15
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
780 Creat: 2024-06-28
Subiect eronat (I.A.4.) , titularizare învățători secția maghiară
83 Creat: 2025-07-16
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1527 Creat: 2025-07-11
Solicitare de sprijin diplomatic și logistic pentru evacuarea soților palestinieni ai cetățenelor moldovene din Fâșia Gaza
62 Creat: 2025-07-16
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2352 Creat: 2025-07-09
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
560 Creat: 2025-07-13
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2852 Creat: 2025-07-04
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
542 Creat: 2025-07-13
Vrem McDonald's In Turda!
1070 Creat: 2025-05-04
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
122 Creat: 2025-06-30
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
656 Creat: 2025-07-05
Combaterea parazitismului, tăierea ajutoarelor pentru cei care refuză să muncească
18 Creat: 2025-07-17
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
873 Creat: 2025-07-07
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
933 Creat: 2025-07-05
Susține Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești! Stopați blocajul abuziv care pune în pericol dreptul la educație!
29 Creat: 2025-07-16
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4368 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22153 Creat: 2025-05-26