Anularea suspendării programului Casa Verde Fotovoltaice 2023
Prin urmare, măsura privind suspendarea procedurii de publicare a listei instalatorilor validați nu poate produce efecte practice, întrucât această listă era deja publicată la data Hotărârii CAO, iar lipsirea de efecte a listei deja publicate nu se poate dispune decât pe calea acțiunii de fond.
În concluzie, am considerat important să subliniem:
- Hotărârea CAO nu afectează nici beneficiarii care și-au exercitat anterior acesteia dreptul de alegere a instalatorilor și care au fost aprobați de instalatori.
- Hotărârea CAO nu ar trebui să fie interpretată ca afectând nici beneficiarii care și-au exercitat anterior acesteia dreptul de alegere a instalatorilor și care ale căror cereri nu au fost încă aprobate de instalatori, întrucât etapa selectării potrivit art. 8 lit. h) din Ghidul de finanțare a fost parcursă.
- Măsura suspendării procedurii (i) de încheiere a contractelor de participare și (ii) de încheiere a contractelor de finanțare produce efecte limitate doar cu privire la unitățile de cult care nu au semnat contractele de finanțare și instalatorii care nu au semnat contractele de participare anterior Hotărârii CAO.
- Așadar, prin Hotărârea CAO a fost suspendată doar procedura de alegere a instalatorilor de către solicitanții care nu și-au exercitat dreptul de alegere anterior Hotărârii CAO, deci nu sesuspendă executarea lucrărilor de instalare a panourilor și nici decontarea plăților de către AFM;
- AFM nu a publicat pe website lista solicitanților aprobați, listă necesară pentru demararea lucrărilor aferente clienților care și-au exercitat dreptul de alegere a instalatorului anterior Hotărârii CAO;
- Hotărârea CAO nu suspendă aprobarea de către AFM și publicarea pe pagina de internet a acesteia a listei solicitanților aprobați.
Olariu Ionut florin Contactați autorul petiției