Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #46149

2016-03-24 06:47

Ati descuiat iar  lada cu zdrente a oltchimului ? Se apropie alegerile probabil. iar incep injuriile si atacurile la persoana asezonate cu dezinformari la greu. Citesc dezinformarile scrise acum cativa ani in urma de unii colegi, ar fi bine sa le citeasca si ei

 

Arpechimista

#3114 Chiar se poate demonstra !!!!!!!!!!!!!!!

2013-04-08 07:08

ADEVAR SI MINCIUNA
SC OLTCHIM SA – DIRECTIA PETROCHIMICA BRADU

“Înfiinţat în 1966, Oltchim este un combinat la zi cu tehnologia, iar ceea ce se fabrică pe platforma de la Ramnicu Valcea sunt produse cu mare cerere pe o piaţă în care societatea deţine un semimonopol regional: din Ucraina pană în Germania, în afară de Oltchim, nu mai există decat un fabricant de PVC (policlorură de vinil) în Ungaria [Este vorba despre BorsodChem (Kazincbarcika), actualmente (din 2011) deținută de compania chineză Wanhua Industrial Group Inc. În 2009, cifra de afaceri a BorsodChem a fost de 627 milioane de euro, foarte apropiată de potențialul Oltchimului. Combinatul maghiar, construit în 1963, a fost privatizat în etape: management privat din 2009, vanzare de participații către Wanhua în 2010 și cedare a întregului pachet de acțiuni începand din februarie 2011.] şi unul de oxo-alcooli, polioli în Polonia (deţinut de acţionarul minoritar de la Ramnicu Valcea, PCC) şi nimeni care să le producă pe amandouă. Oltchim deţine 41% din piaţa Europei Centrale pentru sodă caustică şi e al treilea producător de PVC din Europa [ Policlorura de vinil (PVC) se produce prin polimerizarea clorurii de vinil, care la randul ei are drept materii prime etilena și clorul. În combinatele petrochimice, clorul (gaz) se obține din electroliza sării, din care rezultă de asemenea soda caustică și hidrogenul (gaz). De aceea, combinatele care produc PVC sunt, de asemenea, producători importanți de sodă caustică și hidrocloruri, cu piețe de desfacere diferite de ale policlorurii de vinil, ceea ce le protejează de variațiile unei piețe unice.]”
Acesta era Oltchim. Care este drumul de la “marire la decadere” al acestui colos al industriei chimice romanesti? Cine sunt vinovatii? Ce se poate face pentru redresarea lui? Ce se poate face pentru miile de familii care depind de acesta? Cum s-a ajuns aici ? Cum incepe povestea decaderii Oltchim, care sunt adevarurile spuse si nespuse, iata intrebari la care incerc sa raspund, cu date certe, cu informatii care pot fi oricand verificate.
Povestea dureroasa a Oltchim, incepe cu o alta poveste trista a industriei petrochimice din Romania, incepe cu cea mai mare dar si cea mai dezastruoasa privatizare din Romania, cea care va duce la distrugerea nu numai a industriei chimice, dar si a celei petrochimice din tara noastra.

• 19 iulie 2004 – este emisa o ordonanta de urgenta privind scoaterea Arpechim, Doljchim si Suplacu de Barcau in afara SNP PETROM
• 24 iulie 2004 – se semneaza contractul de privatizare Petrom, prin care OMV preia Rafinaria Petrobrazi si forajul-extractia (zacamintele de titei si gaze naturale)
• 8 septembrie 2004 – o delegatie OMV face o vizita in Arpechim; impresionat de diferenta dintre realitate si baza de date a Petrom de dinaintea privatizarii, OMV decide, in martie-aprilie 2005, preluarea Arpechim
• 25 iulie 2004 – OMV trimite, la Arpechim, solicitare scrisa de sistare a investitiilor cu finantare BERD (150 milioane $); datorita firmelor contractante de renume (SK-EC Coreea de Sud, Honeywell si Foster Wheeler) s-a renuntat la sistarea acestor investitii, investitii pe care OMV si le-a asumat, ulterior, ca finantare si contributie integrala
• In contextul privatizării SNP Petrom, mentionez ca: „OMV a acceptat, în cea mai mare parte, condiţiile din caietul de sarcini, precum şi cele post-privatizare, solicitând în schimb ca Rafinăria ARPECHIM Piteşti şi Combinatul Chimic DOLJCHIM S.A. să poată fi vândute unui operator eligibil de pe piaţa românească.”
• Dintre cele 2 rafinarii preluate de catre OMV, Arpechim era singura care putea procesa si titei din tara si titei din import; la Arpechim se producea bitum de cea mai buna calitate (din 12 octombrie 1998); la Arpechim functionau 2 instalatii de acrilonitril (utilaje majoritar din inox de cea mai buna calitate), dintre care una lucra numai pentru export – au fost demolate si mutate in Turcia, de catre OMV; la Arpechim s-a obtinut, prima data motorina si benzina conform Euro 4 si Euro 5 si, de asemenea, Arpechim era furnizorul de materie prima (etilena si propilena) pentru SC OLTCHIM SA.
Două sunt materiile prime de bază la Oltchim – etilena şi propilena. (Mai e şi sarea – furnizată de Exploatarea Ramnicu Valcea a Salrom, care şi ea va suferi o lovitură dacă se închide combinatul). La capacitate maximă, combinatul consumă 10,6 tone/oră de etilenă şi 12.000 de tone de propilenă pe lună. Etilena e un gaz incolor puternic inflamabil, motiv pentru care transportul ei, altfel decat prin conducte speciale, presupune instalaţii de criogenare (în UE, transportul feroviar de etilenă e interzis, iar din cauza condiţiilor speciale de siguranţă, cel rutier e foarte costisitor, şi oricum nu poate fi realizat la nivelul de necesar al combinatului de la Valcea). Etilena e materia de bază în producţia de PVC – care reprezintă 35% din activitatea Oltchim.
Şi aici apare lanţul trofic: etilena vine, deci, doar pe conductă. Conducta (care are 60 km şi e funcţională din anii ‘70) leagă Oltchim de Petrochimia Piteşti, care produce etilenă şi propilenă, materii de baza ale Oltchim, pentru producerea PVC-ului, oxo-alcoolilor, poliolilor. Etilena şi propilena rezultă din procesarea benzinei nafta, care este furnizată Petrochimiei de Rafinăria Piteşti – ambele alcătuind, pana in anul 2004, Complexul Arpechim.
In momentul privatizarii Arpechim, întreg procesul a început să scarţaie, supus unei logici de funcţionare complet diferite de cea în care fusese conceput – ca un intreg.
Dependent de unicul său furnizor privat, Oltchim a trebuit să accepte mărirea exponenţială a preţurilor pentru etilenă şi propilenă, în timp ce Petrom restrangea activitatea la Arpechim, pregătindu-se de închidere. Acesta este momentul inceperii declinului Oltchim. Dependenta lui de Arpechim este acum evidenta si actiunile ulterioare de preluare a combinatului din Pitesti se justifica, astfel ca acea concluzie a Raportului preliminar despre care vorbea dl. Vosganian, potrivit careia “Arpechim este vinovat pentru insolventa Oltchim”, trebuie reanalizata.
• Iunie 2006 – Guvernul Romaniei adopta OUG 45/2006 (semnatar prim-ministru Calin Popescu-Tariceanu) – “in vederea realizarii obiectivelor inscrise in Programul de guvernare 2005 – 2008, avand in vedere interesul sporit manifestat de investitorii strategici pentru cumpararea pachetului de actiuni detinut de statul roman la Oltchim, privatizarea societatii comerciale Oltchim s-ar realiza in termen scurt si ar fi incununata de succes, SC OLTCHIM SA se obliga sa achite integral si la termen, ratele scadente, aferente creditelor externe contractate cu garantii de stat, esalonate pana la 31 octombrie 2009” [Anexa 1]
• OUG 163/2008 – abroga OUG 45/2006, ca urmare a “imposibilitatii practice de recuperare, in totalitate, a creantei AVAS, luand in considerare inrautatirea indicatorilor economico-financiari ai societatii comerciale SC OLTCHIM SA; pentru a impiedica deteriorarea, in continuare, a situatiei economico-financiare a societatii, cu riscul iesirii de pe piata a acestui operator economic, ceea ce ar conduce la o scadere semnificativa a veniturilor aduse la bugetul consolidat al statului” [Anexa 2]
La finele lui 2008, inevitabilul se produce: Petrom sistează livrările de materie primă (etilenă şi propilenă) către Oltchim. Astfel, Oltchim isi reduce activitatea în 2008, succesiv cu 20%, apoi încă 20%. Sindicatul, conducerea şi muncitorii încep să se îngrijoreze – dar în noiembrie 2008 (să ne amintim, e sezon de alegeri) vine în vizită preşedintele României, Traian Băsescu şi le zice: “Staţi liniştiţi, ştim ce avem de făcut, în relaţia cu OMV şi cu AVAS”.
Într-un final, în 2009, Oltchim a convins Ministerul Economiei (mai exact pe dl. ministru Adriean Videanu) să aprobe o linie de credit care să permită cumpărarea de la Petrom a Petrochimiei Piteşti. Deja, la acel moment au devenit vizibile diferenţele de viziune dintre acţionarul majoritar, adică statul român, şi cel minoritar - PCC, în ceea ce priveşte strategia investiţională şi de dezvoltare a companiei, fricţiuni care s-au menţinut de-a lungul timpului, transformandu-se într-un adevărat război.
PCC depune reclamaţie la Comisia Europeană, solicitand deschiderea unei investigaţii pentru un presupus ajutor de stat, în legătură cu creditul luat de Oltchim de la CEC Bank şi cere Curţii de Apel Bucureşti interzicerea garanţiei EximBank de 50 milioane de euro pentru Oltchim (de fapt, pentru cumpărarea și reparațiile de la Petrochimia Pitești, in care, din momentul luarii deciziei de inchidere, OMV nu mai investeste nici un Euro pentru revizie; ba, mai mult, conform sloganului ”dupa mine potopul”, in octombrie 2008, cand inchide Petrochimia, OMV lasa instalatiile nepregatite pentru perioada de iarna, facand aproape imposibila repornirea acestora, de catre un eventual investitor, fara o revizie amanuntita si costisitoare).
Astfel, garanţia de stat intră sub lupa Comisiei Europene, iar războiul dintre acţionarul minoritar şi cel majoritar se poartă, de aici înainte, fără mănuşi, cu consecinţe păguboase pentru companie.
Poziţia PCC se explică prin faptul că, compania polono-germană n-are treabă cu PVC-ul, “să se-nchidă”, piaţa lui e pe celelalte linii de producţie (cele de electroliză) de la Ramnicu Valcea, unde materia primă se poate aduce din altă parte. Spre deosebire de conducerea companiei, interesată de producţia de PVC, PCC este interesată să caştige cota pe piaţa de polioli, aceasta fiind şi intenţia din spatele încercării eşuate de a achiziţiona pachetul majoritar al Oltchim in recentul proces de privatizare – obţinerea unei poziţii în topul celor mai mari cinci producători de polioli la nivel european. În acest context, administratorii români au acuzat acţionarii PCC că subminează activitatea combinatului prin metode „securisto-comuniste ale securităţii poloneze“ şi are ca ţintă „distrugerea concurenţei“. In timp ce PCC punea bete-n roate, Oltchim-ul se lupta pentru supravietuire, pentru pastrarea locurilor de munca si pentru functionarea unui combinat si a unei industrii care, inca, mai are potential.
PCC isi exprima increderea ca, impreuna cu ministrii de resort din cabinetul Boc si cu ceilalti actionari minoritari ai Oltchim, va identifica si implementa, in regim de urgenta, un plan de restructurare pentru salvarea companiei. Va reamintesc: PCC deţine, în Polonia, o societate, Rokita, cu profil de producţie similar cu cel al Oltchim. Intelegem dorinta PCC de eliminare a unui concurent puternic de pe piata si de implicare doar in acea “zona” de productie a Oltchim care nu constituia un pericol pentru piata de desfacere a Rokita, ba, dimpotriva, prin preluarea pietei Oltchim, aceasta se putea extinde.
Totuşi, în pofida opoziţiei PCC, cumpărarea Petrochimiei are loc în decembrie 2009, de la OMV, pe 1 Euro (suma de 12,9 milioane Euro platita catre OMV reprezinta valoarea propilenei de pe conducta Pitesti-Valcea, contravaloarea pieselor de schimb existente in magazii si chimicalele). Reparaţiile la Petrochimie au durat pînă în noiembrie 2010, an în care cifra de afaceri a companiei creşte cu 21%, iar pierderile avansează într-un ritm mult mai lent – cu 2% faţă de 2009.
Dar, în martie 2011, Petrom închide Rafinăria Arpechim, cea care, dupa finalizarea reviziei in Petrochimie, ar fi trebuit sa asigure materia prima pentru Petrochimia care apartinea Oltchim-ului. Petrom făcuse acest anunţ încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu a fost o surpriză. Cu toate astea, politica struţului este din nou varianta pentru care optează Guvernul României: bagă capul în nisip, se preface că nu aude şi nu vede, în speranţa că Sfantul Duh, piaţa liberă sau o minune vor salva situaţia de la dezastru. Astfel că, în 2011, cu 1.200 de angajaţi în pragul şomajului la Rafinăria Arpechim, prim-ministrul Emil Boc se dădea de ceasul morţii vorbind despre importanţa rafinăriei pentru Oltchim si a Oltchimului pentru țară.
In februarie 2009, şi pe fondul acuzaţiilor lansate de PCC, noul guvern (Boc 1) s-a gandit că Bruxelles-ul ar putea privi această conversie drept ajutor de stat, deci s-au dus cu jalba în proţap la Comisia Europeană. Iar răspunsul acesteia a venit trei ani şi trei guverne româneşti mai tarziu, în martie 2012, cand dl. Boc ii predase stafeta unui alt “PDL-ist de elita” – Mihai Razvan Ungureanu. După primirea avizului, în martie 2012, energiile politice au fost absorbite de moţiunea de cenzură, de schimbarea Guvernului şi apoi de acţiunea de suspendare a Preşedintelui.
Aşa se face că, la Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din 10 septembrie, cei peste 33% minoritari au respins majorarea de capital, care trebuie aprobată de două treimi din acţionariat. Dacă s-ar fi aprobat majorarea de capital, PCC (plus Carlson Ventures) ar fi ajuns să deţină doar 2% din acţiuni, iar influenţa sa în procesul de decizie ar fi scăzut considerabil. A nu se omite faptul că în 2007, PCC a preluat 1% din pachetul de acţiuni de pe Bursă, dar a ajuns să-şi majoreze pachetul de acţiuni după ce în 2008 Guvernul Tăriceanu a decis diminuarea capitalului social al combinatului Oltchim cu 100 milioane de euro. Adunarea Generală a aprobat diminuarea capitalului şi, astfel, PCC a ajuns să deţină 12,9% din acţiuni, fără a plăti un leu în plus, și a continuat să achiziţioneze participații de pe Bursa de Valori Bucureşti (de la SIF Oltenia, mai precis). Aşa se face că, după ce a stat trei ani după avizul Comisiei Europene, Guvernul României s-a trezit azi în imposibilitatea de a implementa majorarea de capital, pentru că, surpriză: acţionarii minoritari nu sunt de acord.
În august, a venit Fondul Monetar Internaţional cu „aţi zis că privatizaţi Oltchim în septembrie“ (atenţie, privatizarea era restantă din aprilie, conform calendarului convenit de FMI cu Guvernul Boc 2).
Procesul de privatizare al Oltchim a fost anuntat de 3 ori si de 2 ori amanat. [Anexa 3]
S-a dat un prim anunt de vanzare actiuni (54.8062 %), cu mentiunea, in anunt, ca: “este posibila modificarea capitalului social si, implicit, a pachetului de actiuni oferit spre vanzare, ca urmare a conversiei in actiuni a creantei AVAS asupra Oltchim” si, de asemenea, “in scopul eventualei integrari verticale a activitatilor SC Oltchim SA si a Rafinariei Arpechim Pitesti (actualmente detinuta de OMV si furnizor traditional al Oltchim) – potentialii ofertanti au optiunea, via OPSPI, sa negocieze direct cu OMV...” Data depunerii ofertelor preliminare si neangajante era 17 aprilie 2012.
A urmat un al doilea anunt, cu aceeasi mentiune de posibila negociere cu OMV, dar: “conform termenilor care vor fi conveniti cu acesta” – fara implicare OPSPI. Se mentioneaza, de asemenea, posibilitatea majorarii capitalului social, prin conversia in actiuni a creantei AVAS asupra Oltchim. Documentele de participare trebuiau depuse pana la data de 13 septembrie 2012.
Pana la acest moment, se anunta, in presa, cu mare incantare, existenta a 10 potentiali cumparatori.

Dar, OPSPI modifica si acest al doilea anunt, venind cu un al treilea, in care “se intentioneaza ca AVAS sa vanda creanta pe care o detine asupra Oltchim [...] de asemenea, Electrica sa vanda creanta pe care o detine asupra Oltchim.” Data limita de depunere a documentelor de participare – 17 septembrie 2012.

Exista un Protocol [Anexa 4], semnat in 27.04.2012, intre reprezentantii MECMA prin OPSPI si FSLCP (si Sindicatul Liber Oltchim), prin care MECMA se angajeaza sa privatizeze Oltchim impreuna cu Rafinaria Arpechim, pentru a se asigura functionarea la intreaga capacitate. De asemenea, existau promisiuni, din partea MECMA, ca negocierile cu OMV, pentru preluarea Rafinariei Arpechim sunt avansate.

Nu se mai facea nici o conversie a datoriilor in actiuni, cei 10 – 16 investitori strategici au “disparut”, nu a mai avut loc nici o negociere cu OMV, iar din acest moment, stiti cu totii ce a urmat :
Un circ, la care un intreg popor a asistat cu nedumerire, cu neincredere, cu lehamite. PDL încearcă să-l transforme în țap ispășitor pe Ponta și Guvernul USL, DD e transformat în vedetă a unei privatizări ratate.

Ce s-a petrecut, insa, in interiorul Oltchim? Ce s-a intamplat la Petrochimie, dupa preluarea activitatii acesteia de catre Oltchim? Cine este direct raspunzator de situatia financiara critica in care se gaseste societatea?
Nu cumva ineficienta unei conduceri care, din 1990 pana in 2008, perioada in care “curgeau pe conducta” etilena si propilena, anunta profituri, dar care, dupa ce “robinetul s-a inchis”, a fost incapabila sa prezinte o strategie de salvare a companiei, bazata pe principii economice si de afaceri solide? Daca era atat de profitabil Oltchim, fara Arpechim, daca se declarau profituri “uriase”, unde au fost acesti bani? Pentru investitii, Oltchim solicita imprumuturi cu garantii de stat! S-a reinvestit profitul urias, declarat de directorul general Roibu? De ce Oltchim acumula datorii la Arpechim, daca era atat de profitabil? De ce nu isi puteau plati etilena si propilena si Arpechim a trebuit sa recurga la solutia de a vinde doar cu plata in avans? Unde erau banii obtinuti din profit?

Care a fost interesul insistentei de a prelua Petrochimia? Totul la Oltchim fusese gajat. Fostul director general nu mai putea sa faca rost de bani. Petrochimia era o noua “vaca de muls”, pentru directorul Roibu si pentru apropiatii sai.

Ce s-a intamplat din momentul preluarii Petrochimiei? A inceput o activitate de revizie, in care toti contractorii “istorici” ai Petrochimiei, firme de renume din Pitesti, consacrate in reviziile in petrochimie, au fost eliminate, impunandu-li-se, angajatilor din Petrochimie, sa lucreze cu firmele de casa ale domnului Roibu: Protectchim, Mentchim, Proimsat, Progaz, Designro. A inceput o ampla campanie de taiat si vandut fier vechi, din banii obtinuti sustinandu-se, aproape un an de zile, salariile la Valcea si la Pitesti. S-au adus firme de vopsitorii de la Satu-Mare, Baia-Mare – carora li se plateau cazare si masa, pe cand firmele din Pitesti nu aveau de lucru.
Alocarea firmelor pentru diversele lucrari executate (constructii betoane, constructii metalice, vopsitorii, reparatii etc.) se facea printr-o nota a directorului general pe referatul de necesitate: “plata prin compensare, contractor de casa etc.” Astfel, nu se puteau cere oferte de la firme de specialitate, ci se emiteau comenzi directe, conform rezolutiei conducerii Oltchim. Valorile prestatiilor se cunosteau doar la Valcea, la Serviciul desemnat cu negocierea si incheierea contractelor. In cadrul Petrochimiei se semnau doar Procese verbale de receptie calitativa si cantitativa a lucrarilor, iar in baza acestora, se faceau platile la Valcea, in baza unor tarife agreate acolo, fara implicarea vreunui angajat al Petrochimiei.

A inceput, de asemenea, o ampla campanie de grunduire si vopsire a tuturor conductelor si utilajelor din Petrochimie. Se dadeau cate 2-3 straturi de grund si cate 6-7 straturi de vopsea. S-au vopsit si conducte care urmau sa fie taiate. Cantitatile folosite erau imense. Dar erau furnizate de catre firma Chempro (apartinand fiului directorului Roibu).

La toate cladirile Directiei Petrochimice Bradu s-au realizat lucrari de amenajare (cladiri pavilion administrativ, cladiri din sectii tehnologice, laboratoare, statii electrice), indiferent ca erau necesare sau nu. Important era ca firmele “de casa” din Valcea sa aiba cat mai mult de lucru si sa se consume cat mai multe materiale de la firmele “agreate”. Proiectantul, Designro (de asemenea, firma “de casa”) includea, in proiectele de vopsitorii, fisa tehnica a grundului si vopselelor fabricate la Chempro, cu mentiunea ca doar acestea trebuiau utilizate.
Tamplaria din aluminiu existenta, desi functionala, a fost inlocuita cu alta noua, de catre firma RAMPLAST, in toate cladirile Directiei Petrochimice Bradu. Stiti cu totii, cui ii apartine firma Ramplast – ce legaturi are dl. Boureanu cu aceasta.

Angajatii Directiei Petrochimice Bradu sunt acuzati, in nenumarate randuri, ca si-au primit banii degeaba timp de 3 ani. Au muncit, au suferit, au suportat jigniri din partea conducerii de la Valcea care ii facea : « sabotori », in conditiile in care, instalatiile pe care le-au exploatat ani de zile, cu daruire si pasiune, erau acum gajate, cu ipoteca de rang 1, catre diverse firme, in conditiile in care, un frigider Fram din 1987 era evaluat la suma de 3600 lei, in conditiile in care tot mobilierul, aproape nou, din salile de sedinte, era inlocuit cu mobilier Mobexpert, achizitionat la preturi fabuloase. Asa s-au cheltuit banii la petrochimie !
Din luna august 2011, pana in martie 2012 s-a intrat in somaj tehnic. Angajatii Petrochimiei au raspuns „prezent“ la toate activitatile solicitate: lucrari de investitii, lucrari de revizie, s-au autogospodarit! Au fost 3 ani de privatiuni, pentru ei si pentru familiile dumnealor! Au fost 3 ani de sperante, de incredere in promisiunile unor guverne, ale unui presedinte, ale unui director general, ca « de maine » le va fi mai bine.
Au suportat suficiente jigniri, au facut destule compromisuri ! Durerea cea mai mare, insa, este nesiguranta locului de munca, lipsa banilor - degeaba declara domnul administrator judiciar Piperea ca sunt la zi cu banii: salariul pe 1 luna de zile este la masa credala, avansul pentru luna februarie si bonurile pentru luna ianuarie nu le-au primit, ceea ce pentru un salariat inseamna “faliment personal”, mai ales daca sot-sotie sunt salariatii aceluiasi angajator. Se fac, din nou, declaratii jignitoare la adresa angajatilor, sunt acuzati ca datoriile s-au acumulat din vina lor, Raportul preliminar prezentat de catre dl. Vosganian face referire la 800 mil Euro – datorii Oltchim cauzate de salariatii din Petrochimie. Salariile angajatilor din Petrochimie sunt ~ 500 000 Euro / luna. 18 mil Euro in 3 ani. Tinand cont si de cheltuielile cu preluarea si revizia, de cheltuielile lunare cu utilitatile, datorita prezentei la serviciu, putem scadea din intreaga datorie a Oltchim maxim 200 milioane Euro.

Deci, 600 mil Euro era o suma rezonabila, care nu ar fi condus la insolventa Oltchim?
Acum, politicienii se întrec în a arăta cu degetul unii la alții, acuzandu-se reciproc de dezastrul pe nume “Oltchim”. În încercarea de a instrumenta electoral subiectul Oltchim, se omite că povestea ascensiunii și decăderii combinatului se întinde, de fapt, de-a lungul a multor guvernări. Responsabilitatea nu aparține unui partid politic sau altuia, actualului sau fostului guvern, stangii sau dreptei, ci întregii clase politice, care acum, în loc să-și facă sepuku într-un ritual colectiv, în semn de recunoaștere a vinovăției, pasează pisica dintr-o parte într-alta.
Ati fost la conducere din 2008 pana in 2012 ! Ce ati realizat pentru fostii angajati ai Petrom, disponibilizati? Cate locuri de munca ati creat pentru a-i putea reangaja? Stie cineva ce s-a intamplat cu acei oameni? Cati si-au mai gasit de lucru? Ce ati realizat pentru Oltchim? In afara de vizitele electorale pe platforma de la Valcea, inconjurati de staful PDL al orasului, in care le promiteati oamenilor implicare, cu ce solutii ati venit?
Din 2010, de cand Petrom anunta inchiderea rafinariei Arpechim, ati avut macar o runda de negocieri pentru preluare? V-a interesat ca, pe an ce trece, Oltchim-ul se afunda tot mai mult in datorii? Ce ati facut, domnule Videanu? Ce ati facut, domnule Boureanu? Ati incercat sa interveniti, sa schimbati ceva acolo? Ati privit si atat! Iar acum, cand situatia este crunta, improscati cu noroi. Va este usor sa vorbiti din opozitie, dar nu uitati ca ati avut la dispozitie 4 ani in care nu ati schimbat cu nimic situatia de la Oltchim, ci ati lasat totul sa se degradeze tot mai mult.
Singurii care plătesc un preţ greu pentru aceste eşecuri în lanţ, descrise mai sus, sunt muncitorii de la Oltchim, care nu stiu cu ce sa-si mai plateasca ratele si facturile, care nu stiu cu ce sa-si mai hraneasca copiii, care nu stiu daca de maine vor mai avea loc de munca. Foarte multi dintre ei sunt tineri (35 – 45 de ani). Viitorul lor este ziua de maine. Nu mai au curaj, nu mai au putere si nu mai au viziunea de a privi mai departe, decat la ziua de maine.
Perspectivele sunt sumbre, atat pentru ei cat si pentru cei în jur de 7.000 de angajaţi din industriile pe orizontală care vor fi afectaţi în cazul reducerii activităţii sau închiderii Oltchim.
Ati distrus in 4 ani toata increderea in viitor a acestui popor, i-ati indemnat sa paraseasca tara, sa fie slugi pentru straini ! Ati invrajbit poporul roman, ati aplicat sloganul: “paine, vin si circ” si v-ati facut de cap, cu cheltuieli inutile pe telegondole, pe terenuri de sport in panta, pe piscine in sate parasite, pe .....(completati dvs. cu ce mai stiti)...iar acum veniti si criticati si aratati cu degetul!
Este apanajul opozitiei, aratatul cu degetul, dar faceti-o responsabil, pentru lucruri .... (completati dvs., ca nu mai stiu ce sa mai zic)
La final, doresc sa punctez ca, pentru reinvierea industriei romanesti, pentru pastrarea locurilor de munca a locuitorilor acestei tari, dar si pentru crearea altora si atragerea somerilor in industrie, pentru readucerea la bugetul de stat a unor contributii substantiale, trebuie luate urmatoarele decizii (inchiderea Petrochimiei nu este o solutie, din cauza costurilor foarte mari de ecologizare, din cauza problemelor sociale si asa grave):

- finantarea Petrochimiei de la Pitesti pentru finalizarea reviziei si pornirea instalatiilor, in vederea asigurarii materiilor prime la Valcea (etilena si propilena)
- negocierea urgenta cu OMV, pentru preluarea Rafinariei Arpechim
- pornirea combinatului de la Valcea

Exista planuri viabile de pornire a Petrochimiei. Exista cifre care dovedesc faptul ca, Oltchim fara Petrochimie nu este profitabil, decat cel mult 4 milioane de Euro pe an, pe cand profitul Petrochimiei, cu asigurarea materiei prime la Oltchim, poate fi de cel putin 29 milioane Euro pe an.

Este usor sa spui: taiem si vindem la fier vechi! Dar cine mai poate sa construiasca o industrie petrochimica asa cum Romania mai are sansa de a avea?

 

#25548 Re: Nu vin ruşii, nici chinezii!

2014-08-27 19:54

#13330: - Nu vin ruşii, nici chinezii! 

 http://www.viatavalcii.ro


Habar n-am de ce scriu textul acesta, pentru că n-are nici un efect vreun text scris în ziar referitor la Oltchim. Trag nădejde, totuşi, că într-o bună zi, texte de genul celui care-l scriu astăzi vor fi mărturie într-un dosar care-i va pune pe tâlharii de astăzi să plătească pentru ceea ce au făcut judeţului ăstuia şi Oltchimului în speţă. Ieri, doi miniştri au fost condamnaţi la închisoare pentru lucruri mult mai subţiri decât problema Oltchim şi mă gândesc că într-o bună zi o să-i văd pe banca acuzaţilor pe Ponta, pe Chiţoiu, pe Vosganian, pe Gerea şi, de ce nu, pe foarte abilul administrator judiciar, Gheorghe Piperea. Lotul Oltchim, după cum vedeţi, e mai mare decât cel care a primit condamnare ieri, când numai doi miniştri au fost sancţionaţi penal. Mă gândesc că lista poate să continue în cazul Oltchim.

Aşadar, iată cum stau lucrurile. S-au reunit creditorii şi au ajuns la o concluzie pe care o ştiam de mult. Au făcut un pachet rezonabil de instalaţii, care pot să funcţioneze pe rezervele din judeţ, exact ce-şi dorea PCC. Au fixat şi un preţ minim al vânzării acestui pachet, care nu depăşeşte cu siguranţă posibilităţile firmei citate mai sus. Partea petrochimică a poveştii Oltchim, locul unde s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru retehnologizare, intră în pachetul datoriilor ce nu mai pot fi recuperate.

Aşadar, statul domnului Ponta trimite la gunoi o jumătate de miliard de euro şi se împrumută la FMI ca să-şi rezolve problemele bugetare. Jumătatea aia de miliard băgată în Oltchim este tot din buzunarele noastre, la fel cum este şi cealaltă jumătate sau cine ştie cât mai trebuie să plătim la FMI. Nici vorbă, deci, de vreun potenţial cumpărător al pachetului întreg de la Oltchim! Toţi cei care au fost plimbaţi pe la Râmnicu Vâlcea, se adevereşte acum, au fost folosiţi pur şi simplu pentru manip.ularea opiniei publice şi atât. Ţelul băieţilor a fost, din prima zi, să radă Oltchim de pe harta industriei petrochimice europene. Am ştiut asta din prima clipă, cum am ştiut din prima clipă că nu vin nici ruşii, nici chinezii, vin şmecherii lui Ponta şi-ai lui Antonescu. Petre Tănăsoaica