Spuneti Nu politizarii Palatelor Brancovenesti!
Musafir |
/ #202016-02-11 15:40Practica deciziilor netransparente și a numirilor politice în funcții și posturi pentru instituțiile bugetare, culturale sau nu, dovedește o privire îngustă și rigidă, lipsită de profesionalism, de neînțelegere a sistemului, mediului cultural în acest caz, pe care societățile deschise contemporane îl construiesc pentru evoluția propriului prezent și viitor cultural. Cei care iau astfel de decizii sunt în afara acestei paradigme de dezvoltare, suferă de provincialismul și anacronismul dorinței politice de a ocupa o poziție în domenii în care nu excelează, de a beneficia de privilegii și de avantaje obținute prin poziții politice, interese de grup, care de cele mai multe ori vizează beneficii financiare sau recompense prietenești / obligații de partid. În extensie, cazul colegei noastre de breazlă Mădălina Mirea, care într-un timp atât de scurt a dinamizat calendarul activităților culturale ale Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia cu o ținută și profesionalism de necontestat, rămâne a fi simptomatic pentru intervenția politicului în actul cultural profesionist al instituțiilor culturale. Afirmăm că suntem europeni, dar ne comportăm ca pe vremea fanarioților. E cazul să îi spunem la revedere pentru un timp domnului Caragiale, tocmai pentru a-i dovedi că dorim să ne însănătoșim, și să nu zâmbim nepăsători acceptând să se schimbe pe ici pe colo în punctele esențiale, dar să nu se schimbe nimic. |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
21597 Creat: 2025-05-26
Demisia Mihail Neamțu!
2373 Creat: 2025-06-25
GRATIERE 2025
23123 Creat: 2025-02-03
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6407 Creat: 2025-02-06
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1117 Creat: 2025-06-23
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
741 Creat: 2025-06-27
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
3946 Creat: 2025-06-14
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
494 Creat: 2025-06-23
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12522 Creat: 2025-06-04
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
321 Creat: 2025-06-26
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
312 Creat: 2025-06-25
Dreptul Comunei Corbu pentru apa potabila
231 Creat: 2025-06-26
Scoaterea vitiligo din baremul medical pentru candidații la Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
224 Creat: 2025-06-24
Feleacu fără apă, cerem soluții, nu scuze!
168 Creat: 2025-06-25
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
5469 Creat: 2025-06-03
Revizuirea deciziei de instituire a sensului unic pe strada Weiner Palada, Chiajna
124 Creat: 2025-06-26
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
2156 Creat: 2025-02-25
PETIȚIE PUBLICĂ – Albaiulienii nu sunt turiști! Nu triplați abonamentele pentru cetățeni!
352 Creat: 2025-06-18
Reducerea taxei anuale pentru anul II- licenta, PIPP
85 Creat: 2025-06-26
Furnizarea apei către locuitori comunei Ungureni Botoșani și respectarea contractului de către Nova Apaserv Botoșani
83 Creat: 2025-06-23