Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? |
#48810 JENANT: Administratorul special de la Oltchim locuieşte ILEGAL într-un internat şcolar din RM.VÂLCEA2016-09-26 14:33JENANT: Administratorul special de la Oltchim locuieşte ILEGAL într-un internat şcolar din RÂMNICU VÂLCEA! Omul are peste 12 salarii!Bogdan Stănescu, administratorul special al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, locuieşte ILEGAL în internatul Grupului Şcolar Oltchim din municipiu. Omul plăteşte o sumă modică, deşi presa centrală a dezvăluit recent că Stănescu ia de la stat nu mai puţin de 12 salarii şi ocupă peste 25 de funcţii la companii de stat, printre care Oltchim, Nuclearelectrica, Oil Terminal sau Complexul Energetic Hunedoara. Pe lângă situaţia jenantă în care s-a pus Stănescu locuind într-un internat şcolar destinat exclusiv elevilor, acum autorităţile locale investighează cazul, mai ales că administratorul special locuieşte acolo, aşa cum spuneam, în mod ilegal. Situaţia a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de la Prefectura Vâlcea, iar prefectul Radu Renga a dispus să se facă cercetări în această speţă. De altfel, se pare că nu numai Bogdan Stănescu locuieşte ilegal în două camere din internatul la internatul Grupului Şcolar Oltchim, ci şi directoarea de la Resurse Umane de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, Maria Munteanu. În final, trebuie spus că situaţia de la internatul acestui liceu trenează de ani de zile, mai marii şefi ai combinatului punând monopol pe jumătate din internat, amenajându-şi apartamente de lux. Totul este ilegal însă, pentru că nu există nici un aviz al Ministerului Educaţiei pentru schimbarea destinaţiei clădirii. În internat nu ar avea dreptul să stea decât elevi, însă ei nu au loc de mahării de la combinatul Oltchim. JENANT! |
Raspunsuri
JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? |
#48813 Re: JENANT: Administratorul special de la Oltchim locuieşte ILEGAL într-un internat şcolar din RM.VÂ2016-09-26 15:29:47JAF LA OLTCHIM :DATII AFARA DIN OLTCHIM!!!!!!!!!Nimeni nu este tinut iobag la OLTCHIM, DATII AFARA.A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI VINCEA ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA."Să mute "chermeza" la Oltchim sau Arpechim " recomandare de la Predoiu.TOATE SINDICATELE SUNT IN CULPA DIN OLTCHIM.
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
- Popescu Valentin - director Directie Energetica - Mecanica Management: Management: Mihai Bălan - Director General prin subordonare directa, Livia - Mihaela Coclet - Sef Divizie Achizitii, sotia lui Ion Coclet departament special cu sase birouri, tot speciale Elena Felicia Spiru-Ciobescu - Director Financiar, sotia, sotului Laurenţiu Armand Spiru-Ciobescu prinsecretariat subordonat Daniel Ilinca- Directia ecnomica Mihail Dumitru Tălpăşanu - Director Operaţional Laurenţiu Armand Spiru-Ciobescu - director Direcţia Comercială Ion Coclet - Director Resurse Umane Popescu Valentin - director Directie Energetica - Mecanica si cel care a dus la FALIMENT SC. MENCHIM SA. FINALIZAT CU SUCCES SUB STRICTA OBSERVATIE A LUI PIPEREA & CO, REPRIMINDU-L CU BRATELE DESCHISE PE POPESCU DIN NOU IN OLTCHIM SI CU RE: RE: RECHEMARI PE ACEST PENSIONAR ANGAJAT SA_LARIAT..., CA DE FAPT SI MULTE ALTE OBIECTIVE STRATEGICE PENTRU EI SI LUMEA LOR DE STRATEGI PE DEMOLARE. Ion Hancu Dumitru – şef Divizia Clorosodice -Produse Oxo, Marius Pîrvu – director Directie Petrochimica Bradu - Pitesti Marinescu Norocel Lucian – director Direcţia Tehnică Calitate-Mediu Andrei Nicu - Laurentiu - Sef Divizia Propenoxid, Polioli, Monomer, PVC ROMINSOLV S.P.R.L., reprezentată prin Partener Coordonator Gheorghe Piperea siBDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., reprezentata prin Partener Coordonator Niculae Balan Administrator Judiciar Stanescu Nicolae Bogdan Codrut Administrator Special Avram Danut-Victor Director General Adjunct Talpasanu Mihail Director Directia Productie Spiru-Ciobescu Laurentiu-Armand Director Directia Comerciala Smeu Alin-Ion Director Directia Economica Munteanu Dana Maria Director Directia Resurse Umane Pirvu Marius Director Directia Petrochimica Bradu impreuna cu MIRCEA DEACONU si FLORIAN MATEITA etc.www.oltchim.ro SI TOTI MINISTRII ECONOMIEI SI FINANTELOR SI ALTE MINISTERE DIALOG-SOCIAL...S.A.M.D, PANA AZI. SI CEILALTI BAGATORI DE SEAMA CARE AU MAI SEMNAT, FARA ACORDUL PARTILOR SI IN DEFAVOAREA ALTOR CREDITORI, HOTIII BAAAAAAAAAAAAAAAAA! Societate in insolventa,
|
JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? |
#48842 Re: JENANT: Administratorul special de la Oltchim locuieşte ILEGAL într-un internat şcolar din RM.VÂ2016-09-28 09:19:18
JENANT: Administratorul special de la Oltchim locuieşte ILEGAL într-un internat şcolar din RÂMNICU VÂLCEA! Omul are peste 12 salarii!Bogdan Stănescu, administratorul special al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, locuieşte ILEGAL în internatul Grupului Şcolar Oltchim din municipiu. Omul plăteşte o sumă modică, deşi presa centrală a dezvăluit recent că Stănescu ia de la stat nu mai puţin de 12 salarii şi ocupă peste 25 de funcţii la companii de stat, printre care Oltchim, Nuclearelectrica, Oil Terminal sau Complexul Energetic Hunedoara. Pe lângă situaţia jenantă în care s-a pus Stănescu locuind într-un internat şcolar destinat exclusiv elevilor, acum autorităţile locale investighează cazul, mai ales că administratorul special locuieşte acolo, aşa cum spuneam, în mod ilegal. Situaţia a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de la Prefectura Vâlcea, iar prefectul Radu Renga a dispus să se facă cercetări în această speţă. De altfel, se pare că nu numai Bogdan Stănescu locuieşte ilegal în două camere din internatul la internatul Grupului Şcolar Oltchim, ci şi directoarea de la Resurse Umane de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, Maria Munteanu. În final, trebuie spus că situaţia de la internatul acestui liceu trenează de ani de zile, mai marii şefi ai combinatului punând monopol pe jumătate din internat, amenajându-şi apartamente de lux. Totul este ilegal însă, pentru că nu există nici un aviz al Ministerului Educaţiei pentru schimbarea destinaţiei clădirii. În internat nu ar avea dreptul să stea decât elevi, însă ei nu au loc de mahării de la combinatul Oltchim. JENANT! http://imgur.com/a/nl0in
Munteanu Dana Maria foto http://imgur.com/a/XPM0K |
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
621 Creat: 2024-05-04
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5653 Creat: 2024-03-04
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
74 Creat: 2024-05-06
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1664 Creat: 2024-03-03
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
65 Creat: 2024-05-07
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
1014 Creat: 2024-04-23
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
60 Creat: 2024-05-05
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
179 Creat: 2024-04-11
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4392 Creat: 2023-12-09
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1261 Creat: 2024-04-16
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5033 Creat: 2021-04-11
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
33 Creat: 2024-05-08
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
183 Creat: 2024-04-30
- RO: STOP construirii parcului fotovoltaic FLOTANT pe luciul apei lacului de acumulare Zetea. HU: STOP az úszó napelempark épitésére a zetelaki gát vízfelületére.
595 Creat: 2024-03-13
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10597 Creat: 2023-10-05
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3024 Creat: 2022-12-06
STOP MIROSULUI INSUPORTABIL DIN COMUNA BRADU
34 Creat: 2024-04-30
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
337 Creat: 2024-04-14
Implementarea unui Mijloc de Transport Public in Zona Rosu, Chiajna, Ilfov
336 Creat: 2024-04-05
3 caței abandonați din mașină
19 Creat: 2024-05-06