Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
OLTCHIM |
#34764 Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim.2015-02-27 09:56#25006: - Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim.
Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim • Mai mulţi angajaţi ai combinatului sunt nemulţumiţi de activitatea conducerii societăţii Zilele trecute, un grup de angajaţi ai SC Oltchim SA a acuzat conducerea şi administratorii combinatului chimic vâlcean de fapte grave, în perioada de insolvenţă derulată din 24 ianuarie 2013 şi până în prezent. Potrivit unui document oficial, angajaţii susţin că, în intervalul menţionat, au fost comise o serie de acte de ilegale, respectiv subminarea economiei societăţii şi, implicit, a economiei naţionale, de către conducerea SC Oltchim SA, cu ştiinţa administratorilor judiciari Gheorghe Piperea (Rominsolv SPRL) şi Niculae Bălan (BDO Business Restructuring SPRL) şi cu aprobarea administratorului special Bogdan Stănescu. Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a declarat că, dacă grupul de angajaţi este cel din jurul lui Corneliu Cernev (liderul Sindicatului Victoria din SC Oltchim SA), acuzaţia nu este doar falsă, artificială şi neconformă realităţii, dar şi necredibilă. Piperea a precizat: „Corneliu Cernev se răzbună pe toată lumea acum, pentru că a fost demis disciplinar, şi nu de mine, ci de o comisie din fabrică. Până acum, însă, domnul în cauză declara peste tot că este în relaţii amicale cu conducerea. Când o fi spus adevărul, când o fi fost ipocrit? Eu, cel puţin, sunt ultimul care le-ar refuza dreptul la informare salariaţilor, iar informaţiile publice pot fi comentate de toţi, inclusiv de angajaţi. În legătură cu acuzaţia de corupţie, în primul rând, este o glumă proastă, mai ales când acuzaţia îmi este adusă mie. În al doilea rând, oricine poate acuza pe cine vrea, dar mai trebuie şi probe. În al treilea rând, întrucât nimeni nu m-a acuzat niciodată de vreo ilegalitate, cel care o va face abuziv şi calomnios va plăti daune morale.”. Grupul de angajaţi din SC Oltchim SA susţine că, de la începutul intrării în insolvenţă a combinatului chimic vâlcean, au fost şi sunt promovate acţiuni ilegale de dezafectare a instalaţiilor şi activelor, fără aprobarea creditorilor şi a judecătorului sindic, societatea aflându-se sub incidenţa Legii nr. 85/2006, a insolvenţei. Potrivit salariaţilor, deşeurile de inox rezultate prin dezafectarea ilegală a instalaţiilor şi echipamentelor funcţionale ale SC Oltchim SA sunt vândute sub cotaţia de piaţă a inoxului, în beneficiul unor apropiaţi ai administratorilor sau managerilor combinatului chimic vâlcean şi generează pierderi imense pentru SC Oltchim SA. |
Raspunsuri
Musafir |
#34775 MINTI TRADATORULEEEEEE,TI O SPUNE CHIAR FOTAAA,JAVRA ORDINARAAA...2015-02-27 14:00:07#34764: OLTCHIM - Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim. NU BA PIPEREA NU BA TRADATORULE,NU DA VINA PE CERNEV,CA ATI FOST IN TAINA IN OLTCHIM CU VOSGANIAN SI ZAREMBA SA NE VINDETI,NU BA ESCROCULE DE PIPEREA NU E BA DE VINA NUMAI CERNEV,TU ESTI BA MAGAR IMPUTIT DE TOATE,ATI READUC AMINTE CE SPUNE A CERNEV PE VL1,SUNTEM PRIETENI SI COLEGI DE SRERVICIU,SUNTEM AMICII,DE CE TE LEPEZI BA PIPEREA DE SATANA?[CERNEV?] |
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
1325 Creat: 2024-04-30
Dreptate pentru Miau-Miau
804 Creat: 2024-05-09
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
1085 Creat: 2024-05-04
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
423 Creat: 2024-05-11
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5854 Creat: 2024-03-04
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
137 Creat: 2024-05-09
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
105 Creat: 2024-04-26
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
152 Creat: 2024-05-05
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
148 Creat: 2024-05-06
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
134 Creat: 2024-05-07
Susține suplimentarea transportului din Codlea cu un autobuz special pentru elevi
57 Creat: 2024-05-13
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5090 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1715 Creat: 2024-03-03
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10647 Creat: 2023-10-05
Aqua Dog
50 Creat: 2024-05-11
Anularea metodei de evaluare la calculator a studentilor anul 1, la examenul ANALIZA MATEMATICÃ 2
39 Creat: 2024-05-15
O vrem pe Ioana cu pancarta la Asia Express
37 Creat: 2024-04-29
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4427 Creat: 2023-12-09
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4596 Creat: 2023-03-14
Stop suprataxarea contractelor de muncă cu timp parțial
166 Creat: 2024-04-08