Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

"Chimcomplex" vrea un credit de 3,74 milioane de lei de la Raiffeisen BURSA 20.07.2016

/ #47741 "Chimcomplex" vrea un credit de 3,74 milioane de lei de la Raiffeisen BURSA 20.07.2016

2016-07-20 14:37


 Acţionarii "Chimcomplex" Borzeşti (CHOB), firmă profilată pe fabricaţia de produse clorosodice, au fost convocaţi, pe 25 august, să aprobe contractarea unui credit la termen, de la Raiffeisen bank, în sumă de maxim 3,74 milioane de lei, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
     Obiectul facilităţii de credit este finanţarea/refinanţarea în proporţie de 85% a costului total al proiectului de investiţii "Modernizare saleduct", iar scadenţa este în 2019.
     Chimcomplex este parte a grupului SCR - Serviciile Comerciale Române controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza.
     În iunie, Chimcomplex Borzeşti a depus oferta de cumpărare a activelor Oltchim SPV din Râmnicu Vâlcea.
     Anul trecut, Ştefan Vuza a lansat ideea înfiinţării Companiei Naţionale de Chimie (CNC) incluzând firmele Chimcomplex şi Oltchim.
     Oltchim se află în reorganizare, dar şi sub o anchetă a Comisiei Europene privind datoriile la stat care au fost şterse. Oficialii Chimcomplex susţin însă că aceasta nu va influenţa preluarea firmei din Râmnicu Vâlcea prin licitaţie.
     În mai, Chimcomplex a anunţat că vrea să răscumpere 6% din acţiunile companiei pe care nu le deţine şi va aloca pentru această măsură un buget maxim de 10,695 milioane lei.
     Compania vrea să plătească un preţ minim de achiziţie egal cu preţul de pe piaţă de la bursă din momentul achiziţie şi unul maxim de 1,38 lei/acţiune.
     Principalul acţionar al Chimcomplex este A2 Impex SRL, companie din grupul SCR controlat de Ştefan Vuza, care deţine 83,8% din acţiuni. Statul prin AAAS deţine 12,89%, iar alţi acţionari au 3,28%.
     Compania a avut afaceri de 193 milioane lei în 2015 din care exporturile au reprezentat 112 milioane lei. Profitul a fost de 12,9 milioane lei.