Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #25531 Privatizarea Oltchim a intrat în vizorul Comisiei Europene2014-08-26 15:23http://www.puterea.ro/economie/privatizarea-oltchim-a-intrat-in-vizorul-comisiei-europene-98887.html
Comisia Europeană stă cu ochii pe planurile autorităţilor de a privatiza combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea. CE a cerut României o serie de clarificări pe tema privatizării combinatului, întrucât există suspiciuni că statul nu se comportă ca un investitor privat, iar preluarea rafinăriei Arpechim de la Petrom ar putea avantaja compania petrolieră. Mai mult, Comisia solicită statului român să demonstreze că, în cazul Oltchim, se comportă ca un acţionar privat, după cum spune preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Comisia Europeană a aprobat, în 2012, conversia în acţiuni a unei creanţe 135 milioane de euro deţinută de statul român la Oltchim, însă conversia nu s-a realizat până acum, deoarece era condiţionată de procesul de privatizare. „Există suspiciunea că preluarea rafinăriei Arpechim de la Petrom ar putea aduce avantaje celor de la Petrom, întrucât, în aceste condiţii, Petrom ar scăpa de unele obligaţii foarte costisitoare pe care le are cu închiderea rafinăriei, precum decontaminarea zonei”, a precizat Chiriţoiu. Rafinăria Arpechim Piteşti este principalul furnizor de materii prime al Oltchim, iar statul s-a angajat să cumpere rafinăria de la Petrom şi să o vândă la pachet cu Oltchim, în cazul în care potenţialii investitori doresc acest lucru. Petrom a închis Arpechim în anul 2011, din cauza cererii mici de produse petroliere de pe piaţa din România, iar rafinăria se află acum în conservare. „Comisia cere explicaţii cu privire la faptul că, deşi Oltchim are datorii la stat, statul nu o execută, cum ar trebui să facă orice creditor, iar acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la un posibil ajutor de stat”, a mai spus şeful Autorităţii de Concurenţă, citat de Agerpres. Probleme şi la proiectul hidrocentralei Tarniţa Bogdan Chiriţoiu afirmă, totodată, că Ordonanţa iniţiată de Departamentul pentru Energie pentru a sprijini proiectul hidrocentralei Tarniţa conţine prea multe elemente care ar putea constitui ajutor de stat. „Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei este că această ordonanţă conţine prea multe exceptări legislative, astfel că ridică multe semne de întrebare cu privire la posibila acordare a unui ajutor de stat”, a precizat Chiriţoiu. Departamentul pentru Energie a iniţiat un proiect de ordonanţă pentru declararea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj drept obiective de interes strategic naţional, pentru a scuti viitoarea hidrocentrală Tarniţa de plata mai multor taxe şi contribuţii. Documentul menţionează că, pentru consumul propriu tehnologic, nu se achiziţionează certificate verzi şi nu se plăteşte taxa de cogenerare. Totodată, operatorul centralei Tarniţa se exceptează de la plata tarifului de introducere de energie electrică în reţea, prevăzută de reglementările legale. Hidrocentrala Tarniţa va fi exceptată şi de la plata apei uzinate către Administraţia Naţională Apele Române. În proiect scrie că este nevoie de avizul Comisiei Europene pentru punerea în aplicare a ordonanţei. |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5298 Creat: 2024-03-04
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
952 Creat: 2024-04-23
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
4999 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1593 Creat: 2024-03-03
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
151 Creat: 2024-04-30
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1217 Creat: 2024-04-16
Vrem parcuri în lunca Moldovei !
107 Creat: 2024-04-26
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4337 Creat: 2023-12-09
VREM PARC
73 Creat: 2024-04-18
Scarlet să fie cu Bagheera
54 Creat: 2024-04-30
Voci Unite, Acțiuni Hotărâte: Petiție pentru Soluționarea Rapidă a Crizei Locuitorilor Evacuați din Slănic Prahova și pentru Rezolvarea de Urgență a Problemelor Apărute în Străzile 23 August și Floril
51 Creat: 2024-05-01
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4548 Creat: 2023-03-14
STOP AGLOMERAȚIE ZONA PLATOU-TARG SĂPTĂMÂNAL, BRADU
46 Creat: 2024-04-28
VREM SA NE SUSTINEM ECHIPA FAVORITA, CORVINUL HUNEDOARA!
85 Creat: 2024-04-24
Alături de Andreea!
50 Creat: 2024-04-23
Solicitare către Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1330 Creat: 2024-04-12
Opriți eutanasierea cateilor din Lagărul Citadin Zalău si respectați programul de vizite si adoptii
104 Creat: 2024-04-19
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
2999 Creat: 2022-12-06
Scutirea de la plata impozitului pe venit si CASS pentru reprezentantii legali ai persoanelor cu handicap, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap
1505 Creat: 2022-10-04
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
314 Creat: 2024-04-14