Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#25472 Re: Re: Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim2014-08-23 09:21#25471: - Re: Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim 24 ian 2013 Acţiunile Oltchim s-au prăbuşit pe bursă cu 15% după decizia de insolvenţăTitlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au revenit astăzi în jurul orei 16:20 la tranzacţionare şi înregistrau un declin de 15%, până la un preţ de 0,4875 lei/acţiune.
Acţiunile Oltchim au fost introduse la tranzacţionare după ce administratorii companiei au decis în adunarea de astăzi să depună la Tribunalul Vâlcea cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
În cadrul cererii aceştia au propus ca administrator judiciar provizoriu consorţiul format din firma Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, reprezentată de Nicolaie Bălan.
Acţionarii Oltchim s-au grăbit să vândă astăzi titluri pentru că aceasta ar putea fi una dintre ultimele şansă să mai obţină ceva în schimbul lor în condiţiile în care titlurile Oltchim vor fi retrase de la tranzacţionare pentru o lungă perioadă de timp dacă justiţia aprobă cererea de insolvenţă. De asemenea activele Oltchim nu sunt suficiente pentru a acoperi creanţele pe care creditorii le au de încasat de la combinat, iar acţionarii sunt ultimii care se îndestulează din active în cazul unui faliment sau reorganizare prin ştergerea de datorii. Acţiunile Oltchim au continuat să scadă puternic şi la deschiderea şedinţei de vineriAcţiunile combinatului chimic au coborât încă de joi cu 15%, când au revenit la tranzacţionare în ultimele 25 de minute ale şedinţei după ce Oltchim a transmis un comunicat către Bursă... ZFCorporate.ro 25 ian 2013 Oltchim se prăbuşeşte la BVB la limita maximă de variaţie, vineri dimineaţăzf.ro, 25 ian 2013 Bursa a deschis indecis; acţiunile Oltchim continuă să cadă puternic ZFCorporate.ro 29 ian 2013 Oltchim continuă prăbuşirea pe bursă, pe o piaţă în stagnare 29 ian 2013 Piperea: Datoriile Oltchim către AVAS vor fi şterse în totalitate. Cu băncile se va merge pe reeşalonare 30 ian 2013 Vosganian: A venit momentul să facem curat în ceea ce priveşte proprietatea economică a statului ZFCorporate.ro 31 ian 2013 Acţionarii Oltchim vor desemna peste o lună un nou director general al Oltchim ZFCorporate.ro 7 feb 2013 Ponta:Oltchim nu va fi revitalizată la dimensiunea de 3.000 angajaţi,nici la CFR Marfă nu rămân toţi ZFCorporate.ro 19 feb 2013 Ministrul Economiei spune că OMV Petrom nu va demola rafinăria Arpechim ZFCorporate.ro 22 feb 2013 Ministrul Economiei: Nu există firme de stat ieşite cu succes din insolvenţă, din cauza ezitării autorităţilor ZFCorporate.ro 5 mar 2013 Cum arată platforma industrială Oltchim după investiţii de 455 milioane de euro în ultimii 12 ani. Galerie Foto 16 mar 2013 Mihail Tălpăşanu este noul director general al Oltchim ZFCorporate.ro 17 mar 2013 Creditorii insolventei Oltchim au de recuperat 793 mil. € ZFCorporate.ro 9 apr 2013 900 de angajaţi ai Oltchim vor fi disponibilizaţi începând de săptămâna viitoare 8 mai 2013 Evoluţia rezultatelor trimestriale ale Oltchim: afacerile s-au prăbuşit de cinci ori în doi ani ZFCorporate.ro 20 mai 2013 Creditorii Oltchim vor stabili vineri modul de finanţare pe termen scurt; Ramplast poate fi vândută ZFCorporate.ro 26 sep 2013 Şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti a fost numit director general al Oltchim ZFCorporate.ro 24 oct 2013 Pe 3 februarie are loc licitaţia pentru vânzarea activelor de 305 mil. euro ale Oltchim 12 dec 2013 La un an de la insolvenţa Oltchim nu s-a rezolvat nimic: combinatul funcţionează la 20% din capacitate, nu are finanţare, iar investitorii „salvatori“ întârzie să apară ZFCorporate.ro 6 feb 2014 Calendarul insolvenţei Oltchim: După un an, soarta combinatului rămâne incertă 9 feb 2014 Oltchim nu a reuşit să atragă interesul investitorilor chiar şi fără datoriile de 700 de milioane de euro. Numele mari au dispărut din peisaj ZFCorporate.ro 31 mar 2014 Eşec la Oltchim: administratorii judiciari n-au reuşit să atragă cumpărători nici în a doua licitaţie ZFCorporate.ro 10 iun 2014 Topul celor mai mari pierderi ale firmelor, îngroşat de bănci şi companii de asigurări ZFCorporate.ro 16 iun 2014 Administratorii Oltchim încearcă din nou să vândă compania care deţine activele combinatului chimic ZFCorporate.ro 13 aug 2014 „Oltchim-ul bun“, scos la vânzare pentru a treia oară ZFCorporate.ro 13 aug 2014 |
Raspunsuri
Musafir |
#25473 Re: Re: Re: Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim2014-08-23 09:50:09Oltchim Ramnicu Valcea 19 apr 2013 http://www.zf.ro/eveniment/ce-solutii-sunt-pentru-oltchim-si-ce-sanse-sunt-ca-din-2014-compania-sa-lucreze-la-100-din-capacitate-si-sa-ajunga-la-afaceri-de-800-milioane-de-euro-10764682 MINCIUNA SI DEZINFORMAREA PIPEREA, SA AFLI SI TU BAI BAIATULE: SALARIILE PLATILOR COMPENSATORII SUNT CONFORM CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA , NU DATORITA ASTEPTARII TALE A ORDONANTEI CARE ESTE O ALTA ASIGURARE DE SOMAJ SI AJOFM (STATUL ROMAN) PLATIT SI ACESTA PRIN COTIZATIE LA STATUL ROMAN DIN SALARII (LA CARE TU INCURCI BORCANELE AMETITULE), ACESTE PLATI SE APLICA LA DISPONIBILIZARE CONFORM CCM SI SUNT SALARII PLATI COMPENSATORII IN FUNCTIE DE VECHIMEA IN MUNCA SI COTIZARILE RESPECTIVE, TREBUIAU PLATITE PE LOC PRIN DECIZIA PRIMITA LA PLECARE DIN COMBINATUL CHIMIC OLTCHIM, AI NENOROCIT LEGILE SI LEGEA FANTEZISTULE, VISATORULE, AMETITULE HUUUUUUUUU....!!!!!!!! AI INCALCAT SI DISTRUS TOT IN JURUL TAU IMPREUNA CU TOTI CEI CU CARE ITI PLACE SA TE AFISEZI PIPEREA&CO CU BDO SI RESTUL HOTILOR.......!!!!!!!!!!!!!PAI DACA SPUI CA TREBUIE SA FACI PLATI CATRE CREDITORI, DE CE N-AI FACUT NEMERNICULE, SI PRIMII PRIORITARI LA PLATA SUNT SALARIATII (PLATI SALARII COMPENSATORII DISPONIBILIZATI SI ANGAJATI)??????????? SUNTEM LA SFARSITUL LUI AUGUST 2014?!!!!!!!!!!!!! Oltchim Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective Legea 85/2006 Art. 3,Al.7. prin creditor se intelege persoana fizica sau juridica care detine un drept de creanta asupra averii debitorului si care a solicitat, in mod expres, instantei sa ii fie inregistrata creanta in tabelul definitiv de creante sau in tabelul definitiv consolidat de creante si care poate face dovada creantei sale fata de patrimoniul debitorului, in conditiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului; Al. 20. reorganizarea judiciara este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat: Al. 21. categoria de creante defavorizate este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel putin una dintre modificarile urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective: Decizia din data de 15.05.2013 DECIDE: Art. 6 - Prezenta decizie isi produce efectele de la data comunicarii sale.*SI ART. 41 DIN CCM CARE SPECIFICA ACEEASI DECIZIE. (BANII TREBUIAU ACHITATI PE LOC 15.05.2013) CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA: Art.36, Art. 37 si Art.42,Art38. Al1.b) incepand cu 01.01.2012 se acorda o compensatie in functie de vechime,astfel: 1. pentru vechime intre 0 -5 ani o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii; 2. pentru vechime intre 5-15 ani o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii; 3. pentru vechime >15 ani o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii. REGULAMENTUL DE SALARIZARE: Art. 39 Al.2. Intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Ceea ce a comunicat si ITM la solicitarea noastra: ".... art.166 alin4 din aceeasi lege "intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului." OUG 36/2011 pentru modificarea si completarea OUG 116/2006 =>protectie sociala AJOFM alte sume asigurate si platite conform legii, n-au nicio legatura cu CCM salarii plati compensatorii |
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
967 Creat: 2024-04-30
Dreptate pentru Miau-Miau
636 Creat: 2024-05-09
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5745 Creat: 2024-03-04
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
260 Creat: 2024-05-11
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
120 Creat: 2024-05-09
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
117 Creat: 2024-05-07
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
127 Creat: 2024-05-06
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
648 Creat: 2024-05-04
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
128 Creat: 2024-05-05
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10641 Creat: 2023-10-05
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5090 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1692 Creat: 2024-03-03
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
49 Creat: 2024-05-08
Aqua Dog
44 Creat: 2024-05-11
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
1021 Creat: 2024-04-23
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4419 Creat: 2023-12-09
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
35 Creat: 2024-04-26
- RO: STOP construirii parcului fotovoltaic FLOTANT pe luciul apei lacului de acumulare Zetea. HU: STOP az úszó napelempark épitésére a zetelaki gát vízfelületére.
599 Creat: 2024-03-13
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3044 Creat: 2022-12-06
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1268 Creat: 2024-04-16