Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#20692 După ce au făcut praf Oltchimul, trimiţându-l în insolvenţă, iar acum se pregătesc să-l taie,....2014-05-13 07:03După ce au făcut praf Oltchimul, trimiţându-l în insolvenţă, iar acum se pregătesc să-l taie, politicienii USL-işti se spală pe mâini: Dumitru Persu acuză manifestanţii că sunt manipulaţi politic
http://www.viatavalcii.ro/images/2014/protest-13052014.jpg...
|
Raspunsuri
Musafir |
#20699 Re: După ce au făcut praf Oltchimul, trimiţându-l în insolvenţă, iar acum se pregătesc să-l taie,...2014-05-13 10:04:23"Din partea Consiliului Judeţean Vâlcea le-a ieşit în întâmpinare vicepreşedintele Dumitru Persu. Acesta a declarat, însă, presei că în opinia sa foştii angajaţi de la Oltchim sunt manipulaţi politic: „Oamenii şi-au primit drepturile pe care le au prevăzute prin lege, urmând ca după privatizare să primească şi salariile compensatorii, drepturi pe care trebuie să le plătească Oltchimul, nu guvernul, nu prefectura. E drept că vineri le-am promis la oameni că fac intervenţii la Victor Ponta şi au spus că miercuri vin înapoi peste noi şi că intră în grevă. Cu aşa ceva nu putem să fim de acord. Eu îi primesc din nou, dar eu mai mult nu am ce să le promit. Este o etapă gândită de unii, au tot interesul să denigreze guvernarea şi conducerea Prefecturii şi a Consiliului Judeţean”, a afirmat vicepreşedintele Dumitru Persu. Gabi Bercea" "Stimate" Tovarase Persu Opinia ta este una de dinainte de "89, adica una comunista. Atitudine ta este tot una comunista, adica de oprtesiune, diversiune si de bagarea pumnului in gura. Asta ati invatat voi la scolile alea pe care le faceati gen Stefan Gheorghiu, asta puneti in practica si acum. Cum poti sa spui tovarase Persu ca e o etapa gandita cand oamenii sunt disperati , cum poti sa vorbesti tovarase Persu asa despre niste oameni cand stii si tu ca acei oameni nu mai au nici-un orizont si ii ingrijoreaza din ce in ce mai mult ziua de maine. Cum poti sa-ti bati joc tovarase Persu de niste oameni la care cu gura ta le-ai spus sa vina si Luni si Marti si apoi nu i-ati mai bagat in seama. Tovarase Persu ai uitat ca esti pe acel scaun datorita lor? Ai uitat atat de repede ca fara voturile lor nu aveai acea functie? Ai uitat pentru ce si pentru cine esti in acea functie tovarase Persu? Sa nu uiti tovarase Persu ca va venii la un moment dat si ziua scadentei. Poate va venii si pentru voi toti tovarasii de "jmecherii" si "jmenarii" ziua cand nu veti mai fii pe val si veti vedea cum e sa induri bolnav si sa stii ca poti sa mori dar sa nu ai posibilitatea sa te tratezi , poate va venii ziua cand copii sau nepotii tai vor fi obligati sa plece prin straini sa poata manca si ei o paine, poate va venii ziua cand veti traii si voi ceea ce traim noi de 25 de ani. "Dragi" disponibilizati noi suntem de vina , ne meritam soarta. Va rog sa nu veniti maine ca poate se supara TOVARASII. Nu de alta dar poate se vede cumva si pe la Bucuresti si vor fi luati TOVARASII la intrebari.
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
1080 Creat: 2024-04-30
Dreptate pentru Miau-Miau
694 Creat: 2024-05-09
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
375 Creat: 2024-05-11
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5806 Creat: 2024-03-04
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
126 Creat: 2024-05-09
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
133 Creat: 2024-05-06
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
92 Creat: 2024-04-26
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
145 Creat: 2024-05-05
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
698 Creat: 2024-05-04
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
118 Creat: 2024-05-07
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10642 Creat: 2023-10-05
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5090 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1706 Creat: 2024-03-03
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
51 Creat: 2024-05-08
Aqua Dog
49 Creat: 2024-05-11
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4423 Creat: 2023-12-09
Susține suplimentarea transportului din Codlea cu un autobuz special pentru elevi
32 Creat: 2024-05-13
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3045 Creat: 2022-12-06
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4588 Creat: 2023-03-14
Stop suprataxarea contractelor de muncă cu timp parțial
165 Creat: 2024-04-08