Ar trebui să învăţăm finlandeza

BY ANDREEA IATAGAN · MARCH 25, 2015

Elevii finlandezi nu vor mai studia materii precum matematica, istoria sau fizica. Aceasta e a doua etapă radicală dintr-un proces de reformă care a început acum 50 de ani şi care le-a transformat sistemul de învăţământ într-unul dintre cele mai bune din lume. Principiile sunt simple şi multe s-ar putea aplica şi la noi. Pentru elevi, mai puţin înseamnă mai mult

1.     Şcoala începe la 7 ani, nu mai devreme.

2.     În primii 4 ani de şcoală nu se dau note şi nu există teme.

3.     Primul test standard la nivel naţional se dă abia la 16 ani, la finalul ciclului obligatoriu.

4.     Şcolile nu sunt în competiţie una cu cealaltă. Nu există clasamente.

5.    Copiii învaţă prin joc şi lucru în echipă la fiecare oră. Sunt încurajate imaginaţia şi creativitatea.

6.     Nu se învaţă mai mult de 4 ore pe zi în clasele primare. Pauzele au 15 minute.

7.     La fizică, chimie, biologie sau ştiinţele naturii se fac experimente la fiecare oră de curs.

8.     Fără materii, doar teme mari de studiu

9.     A doua etapă, anunţată zilele trecute, ar trebui să aducă studiul de la şcoală mai aproape de experienţa din viaţa reală. Materiile nu se vor mai învăţa separat. Vor fi teme de studiu. Uniunea Europeană spre exemplu, va fi abordată din punctul de vedere al istoriei, al geografiei, al limbilor străine, al sistemelor politice, etc. Conceptele teoretice vor avea, în acest fel, aplicaţii practice.

10.  Un sistem eficient de învăţământ are întotdeauna la bază principiile cele mai simple. Finlanda nu face excepţie. Ce face România?

Urăsc temele, mami!

Atât de repede încep copiii să aibă teme la şcoală încât noi, părinţii, suntem luaţi pe nepregătite. Nu ştim cum să îi ajutăm sau cât de mult să îi ajutăm. Şi aşa ajungem să auzim, adesea, ”Urăsc temele, mami!”.   Un studiu foarte serios realizat în Statele Unite timp de 30 de ani a analizat implicarea părinţilor în activitatea de la şcoală a copiilor lor. Rezultatele au fost neaşteptate. Copiii ai căror părinţi îi ajutau la teme, explicându-le fiecare exerciţiu sau compunere pe care o aveau de făcut, obţineau note mici la şcoală. Cu părinţii la cârmă, copiii nu învaţă cum să înveţe ci doar cum să dea răspunsul corect. Sunt mai degrabă părinţii cei care răspund la întrebarea – cât fac doi plus doi – şi nu copiii. Dacă ne ajutăm prea mult copiii când sunt în clasele primare, atunci când vor creşte şi vor avea dificultăţi în a înţelege o cerinţă sau o temă vor crede că nu sunt capabili sau că nu sunt suficient de inteligenţi. Aşa se acumulează frustrări care pot duce, mai târziu, la anxietate. spune Jeff Wood, doctor în Psihologie la UCLA. Care e, aşadar, cel bun comportament atunci când e vorba de temele copiilor noştri? Nu există un singur răspuns. Dar studiul pare să indice că e mai bine să nu îi ajutăm pe copii cu temele pe care le pot face singuri. Pentru că asta le subminează încrederea în ei. E mai bine să îi învăţăm să pună întrebări, să gândească logic, să încerce singuri să obţină răspunsul corect. Chiar dacă nu reuşesc întodeauna, e important să preţuim efortul şi mai puţin rezultatul. Voi cum procedaţi cu temele copiilor voştri?

Despre şcoală, cu sinceritate

BY ANDREEA IATAGAN · MAY 9, 2015

Când am scris despre ritmul infernal de predare de la clasa pregătitoare, nu îmi imaginam că vor fi atât de multe reacţii de la părinţi şi învăţători. Comentariile lor mă bucură. Nu şi mesajul pe care îl transmit. Iată ce au scris şi cum se vede, prin ochii lor, tabloul şcolii de astăzi.  

Suntem obosiţi de-atâta competiţie, lipsă de frumos şi plăcut, poezii învăţate pe de rost. Când a dat dovadă de creativitate, a fost pus la zid şi i s-a spus clar că doar acasă poate să fie cum vrea, la școală trebuie să fie cum vor cei mari. Obedienţă, aliniere, toţi pe-acelaşi calapod… Ce să mai vorbim de abilităţi, entuziasm, pasiune, zâmbete, prietenie, emoţii şi sentimente minunate?!

Cristina   Cunosc sistemul de învăţământ din interior de 40 de ani şi recunosc că, atât “sistemul” cât şi “goana” după puncte determină de cele mai multe ori cadrele didactice să îndemne copiii să participe la tot felul de concursuri. (…) Eu am decis să selectez cu mare atenţie ceea ce le propun copiilor. Ce te faci însă când părinţii intră într-o competiţie acerbă între ei, îşi compară copiii şi vor să îşi împlinească visele nerealizate punând presiune pe cadrul didactic cât şi pe copii? Îi felicit pe părinţii care au început să se trezească, să lase copilul să facă ce-i place, fără a-i neglija educaţia.

Marioara Frangulea   Avem baieţelul în clasa pregătitoare. E dat la şcoală la 6 ani şi jumătate. Aşa-zisa joacă de la pregătitoare pe care au anunţat-o la televizor numai joacă nu este. Aşa că, din păcate, şcoala nu se opreşte…şi merge mult prea repede pentru ca cei mici să mai poată vedea ceva pe geam.

Mica   Copiii noştri nu vor mai avea copilărie, din păcate.

Claudia De ce nu eşti la fel ca ceilalţi? Cand o să fii la fel ca ei? Cam aşa şi-a început Boby primul an de şcoală. Un ghemotoc de 7 ani pasionat de istorie şi fizică, cu o creativitate nemarginită, a păşit într-un sistem în care după doar trei ani a început să-şi piardă încrederea în ceea ce poate, să se considere un ciudat. De ce? Pentru că el nu este la fel ca ceilalţi,  are un IQ superior. Ce vom face în continuare? Se va pierde în masa uniformizării? Schimbarea mentalităţii este cea mai importantă. Nu noi furăm copilăria copiilor, ci acest sistem care încă se zvârcoleşte (Doamne, de câţi ani….) şi care în loc să simplifice lucrurile le complică, spre disperarea tuturor.

Creţu Ildiko   NU mă interesează notele/calificativele şi nu stimulez competiţia, deoarece copiii sunt diferiţi, au percepţii diferite, învaţă în ritmuri diferite, au diverse pasiuni şi înclinaţii naturale, prin urmare ar fi incorect să îi comparăm.