Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

#48443: Gheorghe Piperea - Re: Re: Re: Principiile (uitate) ale procedurii insolvenței (I) 

In plus, in cazul Oltchim, inainte de insolventa, pe o perioada de 3 luni, a fost oprita complet activitatea. Creditorii, ca investitori privati, au cerut sau, dupa caz, au fost de acord cu reluarea activitatii, pe motiv ca, in faliment, si-ar fi recuperat mai putin sau nu si-ar fi deloc creanta si, in plus, ar fi pierdut un client, un partener de afaceri, un contribuabil. Unele banci au fost de acord chiar cu facilitarea unor credite noi sau cu prelungirea valabilitatii unor linii de credit, iar unii furnizori de utilitati sau de materii prime au fost de acord sa continue sa execute contractele in curs, desi acestea aveau probleme de executare din partea Oltchim (intarzieri la plata, plati partiale, executare defectuoasa etc). Activitatea a fost reluata in luna octombrie 2012 dar, inevitabil, societatea a intrat in insolventa in data de 29 ianuarie 2013.

Dupa intrarea in insolventa, creditorii cu garantii, ca investitori privati, au votat un plan de reorganizare, ocazie cu care au fost de acord cu o stergere de peste 30% a creantei lor, precum si cu rapoartele de evaluare care imparteau creantele intr-o parte garantata si una chirografara, in intentia de a primi prin planul de reorganizare mai mult decat ar fi primit in faliment. La momentul votului cu privire la planul de reorganizare (aprilie 2015), creditorii beneficiari de garantii au fost de acord chiar si cu reducerea cu 30%, in medie, a sumei de primit pentru partea de creante considerate garantata, in conditiile in care partea din creante care fusese trecuta in tabel, ca urmare a evaluarii, cu titlu de creanta chirografara, urmeaza a se stege in totalitate ca urmare a confirmarii planului de catre judecator. Aceasta parte consistenta a creantelor garantate (in jur de 50 de milioane de euro) a “alunecat”, cu acordul creditorilor beneficiari ai garantiilor, pe treptele inferioare ale ordinii de preferinta, la creditorii bugetari. Acestia din urma, fara un asemenea gest comportamental al creditorilor privati, nu ar fi luat nimic din acesti bani. Iar in caz de faliment al Oltchim nu ar fi luat nimic, oricum. Asadar, creditorii bugetari nu numai ca s-au comportat la fel ca investorul/creditorul privat, dar, in cazul reorganizarii Oltchim, au si facut un business bun din votul asupra planului de reorganizare.

Comportamentul creditorilor, de stat si privati, este perfect justificat atunci cand realizeaza ca valoarea creantelor ce pot fi recuperate tinde spre zero in scenariul falimentului. Centrul de greutate al deciziilor lor se muta dinspre „un acord cu privire la stergerea de datorii” catre „incasarea maximului posibil” dintr-o companie, in mod evident, supraindatorata. Comportamentul creditorilor controlati de stat si determinarea lui in raport de comportamentul unui creditor privat trebuie analizat pornind de la aceste premise concrete: datoriile acumulate depaseau valoarea activelor, acestea, aproapte in totalitate, erau grevate de garantii, iar creantele creditorilor de stat erau preponderent negarantate.

Judecatorii au confirmat irevocabil acest plan de reorganizare, asa cum este indeobste cunoscut.

In anul 2016, la 3 ani dupa deschiderea procedurii insolventei fata de Oltchim, aceeasi Comisie Europeana care, in 2012, a aprobat acel ajutor de stat constand in conversia creantelor in actiuni, pe baza unui plan de restructurare atat de nerealist, a deschis o investigatie pentru un posibil ajutor de stat la Oltchim, in perioada pre – si postinsolventa[15]. Nu a avut nicio importanta faptul ca Oltchim se afla in procedura judiciara de insolventa si ca planul de reroganizare a fost votat de creditori si confirmat prin hotarare irevocabila de judecatori.

In perioada septembrie 2012 – februarie 2015, creditorii nu aveau un debitor solvabil, de la care sa aiba sansa recuperarii creantei prin forta coercitiva. Interesul creditorilor (de stat sau privati) nu a fost acela de a lichida Oltchim, ci de a crea premisele pentru a face posibila valorificarea activelor si recuperarea creantelor. La momentul respectiv, creditorii Oltchim au inteles imposibilitatea recuperarii creantelor in lipsa functionarii societatii si au ales sa nu execute silit bunurile societatii in perioada ulterioara septembrie 2012, sa achite in avans marfa, sa nu pretinda compensarea cu datoriile acumulate anterior, etc.