Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE OLTCHIM. Musafir |
/ #32264 Compania OItchim va fi scoasă din nou la vânzare2015-01-20 13:07Compania OItchim va fi scoasă din nou la vânzarePlanul de reorganizare a companiei de stat Oltchim (OLT), în insolvenţă, va prevede vânzarea companiei către un cumpărător eligibil, a anunţat marţi combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea. "Strategia de reorganizare care va fi supusă aprobării creditorilor presupune îmbunătăţirea în continuare a rezultatelor economico - financiare, consolidarea şi păstrarea echilibrului financiar al OLTCHIM precum şi vânzarea OLTCHIM SA către un cumpărător eligibil", arată compania, într-un comunicat transmis Bursei. Pentru îmbunătăţirea rezultatelor financiare, compania vizează investiţii tehnologice care să ducă la reducerea consumului de energie. Totodată, dacă vor fi atrase alte surse de finanţare Oltchim va reporni noi instalaţii, potrivit comunicatului. Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte. Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. RomInsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie. Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani. |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
1373 Creat: 2024-04-30
Dreptate pentru Miau-Miau
925 Creat: 2024-05-09
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
1175 Creat: 2024-05-04
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
461 Creat: 2024-05-11
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5882 Creat: 2024-03-04
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
111 Creat: 2024-04-26
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
141 Creat: 2024-05-09
Susține suplimentarea transportului din Codlea cu un autobuz special pentru elevi
64 Creat: 2024-05-13
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
149 Creat: 2024-05-06
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
135 Creat: 2024-05-07
Anularea metodei de evaluare la calculator a studentilor anul 1, la examenul ANALIZA MATEMATICÃ 2
58 Creat: 2024-05-15
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5092 Creat: 2021-04-11
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
153 Creat: 2024-05-05
Aqua Dog
50 Creat: 2024-05-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1724 Creat: 2024-03-03
O vrem pe Ioana cu pancarta la Asia Express
49 Creat: 2024-04-29
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10653 Creat: 2023-10-05
Centru de respiro destinat copiilor cu nevoi speciale și părinților care sunt nevoiți să lucreze
29 Creat: 2024-05-16
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4599 Creat: 2023-03-14
Stop suprataxarea contractelor de muncă cu timp parțial
167 Creat: 2024-04-08