Susţinere acţiune suporteri petrolişti în cazul Hamza-Mazăre
Subsemnaţii,
Ne manifestăm interesul şi solicităm autorităţilor române să acorde atenţie maximă acţiunii suporterilor petrolişti în cazul molestării lui Youness Hamza de către oamenii numitului Radu Mazăre. Cazul este descris la adresa http://www.doarpetrolul.ro/index.php/201308121623/scrisoare-deschisa-in-legatura-cu-agresiunea-asupra-lui-hamza.
Considerăm că într-un stat de drept este inacceptabilă agresiunea fizică sau încurajarea acesteia şi este cu atât mai grav când fapta este săvârşită de o persoană publică, politician important în principalul partid de guvernare şi ales în urma votului popular. Prin urmare acţiunea justiţiei trebuie realizată cu celeritate, iar în cazul dovedirii acuzaţiilor măsurile punitive să fie aplicate imediat. Este firesc ca aceasta să fie atitudinea întregii clase politice, inclusiv a partidului din care face parte agresorul incriminat. Orice tergiversare va dăuna profund statului României ca ţară civilizată.
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am eliminat informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) al Uniunii Europene impune un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale și ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. 704 |
| Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți.
Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel?
Alte petiții care v-ar putea interesa
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie