S.O.S. familia!
Quoted post
Musafir |
#2779 Stenograma sedintei CNA - cateva observatii2013-11-12 05:591. Reprezentantul postului ProTv a mintit pe fata, sustinand ca:
Lorand Turos: Stimaţi colegi foarte sincer, cred că această emisiune a atins anumite… nu, nu, vreau să spun şi doamnei, anumite subiecte tabu. Pe mine m-a deranjat, nu această cununie m-a deranjat, m-a deranjat expresia unei concurente, cu băiatul, acel băiat negru, care credeam că e o maimuţă. M-a deranjat foarte mult, da şi mai tare. Eu aş dori să, să, să-i interpretez într-un fel anume, poate mă ajutaţi, să confirmaţi sau nu, această expresie şi reacţia noastră la această expresie, era cumva în contrast cu reacţia noastră şi ca societate faţă de acea cununie. Adică ne revoltăm când vedem că spune despre băiatul negru – arată ca o maimuţă şi ne revoltăm pe drept fiind o expresie de discriminare şi ne revoltăm şi atunci când vedem o căsătorie, o cununie gay. Am dubii reale ca remarca ii apartine in mod natural persoanei care a emis-o, nu neaparat pentru ca ea insasi face parte dintr-o minoritate etnica (asta nu exclude rasismul). Aceasta persoana sustine ca a trait cativa ani in UK, iar mirele, judecand dupa fularul rosu (expresie a unui microbist cu exces de zel, altfel nu-mi explic asa ceva la propria nunta) pare a fi din Aberdeen, un oras cu o diversitate etnica foarte mare, centru universitar care atrage oameni din toate colturile lumii, inclusiv ale continentului african. Oricum, acelasi lucru se aplica oricarui oras din UK. Acest lucru este relevant pentru ca cineva care a trait acolo (si cateva zile, daramite cativa ani) nu putea avea un asemnea ''soc'' la vederea unei persoane de culoare; e practic imposibil, iar acea remarca ignoranta o ''cretinatate sinistra'', ca sa citez ''mireasa cu penis''. Ar fi fost mai credibila reactia venind din partea cuiva care a trait toata viata intr-o zona rurala izolata a Romaniei, eventual si fara televizor. In cazul de fata, chiar nu. Din aceasta cauza am o puternica banuiala ca acelei concurente i s-a cerut sa spuna asa ceva pentru ca emisiunea sa obtina efectul dorit. Nu pot avea certitudinea, fireste, dar e mult prea suspect si convenabil pentru mesajul pe care au vrut sa il transmita.
3. Cativa membri au parut sa nu cunoasca legile Romaniei si nici macar Legea audiovizualului, acest lucru fiind un motiv serios de ingrijorare vis-a-vis de competenta dumnealor.
4. Un membru a sustinut ca totul a fost facut din motive comerciale (implicit in mod parsiv, mincinos, pacalind telespectatorul cu reguli false) si totusi a votat impotriva sanctionarii postului.
Viorel Buda: Vreau două comentarii să fac. Unu. Nici nu se pune problema de biserica catolică fiindcă era un preot femeie. Preoteasa în limba română fiind nevasta preotului. Deci în biserica catolică, niciodată nu veţi vedea o femeie. Sunt biserici protestante şi mai ales din nordul Europei, unde exact aşa se întâmplă. Doi. Asta era tema emisiunii. Ăsta era meciul Steaua-Chelsea. Ăştia doi. Restul era umplutura. Nu poate deseară să ne arate PRO TV-ul sau oricine meciul Steaua–Chelsea dacă arată numai spectatori, numai terenul numai nu ştiu ce. Trebuie să arate jocul. Jocul era ăsta.
5. Alt membru s-a referit la legalizarea casatoriilor homosexuale in viitor ca la o certitudine. Dumnealui sustine ca poporul roman trebuie reeducat cu aportul unor institutii cum ar fi CNA-ul (a carei existenta o si asigura din punct de vedere financiar).
Daca legea nu se aplica niciodata retroactiv, cu atat mai putin se aplica sau se interpreteaza pe bazele asteptarii ca un lucru sa fie candva legalizat. Insa domnul Radu Calin Cristea are in mod clar alta parere.
Radu Calin Cristea: (...) Şi strict respectând legea audiovizualului, acea referitoare la faptul că nu se pot admite discriminări în materie de sex şi dacă vreţi, eu am mai spus în câteva rânduri asta, o spun şi acum pentru că e o temă sensibilă, eu cred că CNA-ul, ca instituţie, ar trebui să meargă uneori înaintea mersului societăţii româneşti, a realității româneşti, care de multe ori este conservatoare, este retrogradă, asimilează greu nişte modele, pe care apoi le preia într-un mod excesiv şi atuncea dacă noi am da câteva semnale măcar pe câteva, repet, subiecte sensibile, părerea mea este că şi din punct de vedere al unor mici orgolii legate de faptul că într-o anumită perioadă am fost membrii ai acestui Consiliu ar fi satisfăcute. Asta-i perspectiva mea care este una cred că nu doar liberală ci şi dacă vreţi ancorată într-o anumită realitate care va veni şi în România mai devreme sau mai târziu indiferent dacă va mai exista CNA-ul şi dacă noi vom fi sau nu vom mai fi membri în această instituţie.
Aceasta este probabil insulta suprema. Traim intr-un stat suveran si democratic - poate doar cu numele, poate stie dumnealui ca lucrurile stau altfel in realitate - si avem dreptul ca natiune sa decidem asupra viitorului nostru. Domnul respectiv si multi cu aceeasi ideologie se comporta de parca traseul legal, cultural, moral al Romaniei ar fi fost deja stabilit in alta parte, noi putand doar sa asistam pasiv la schimbarile inevitabile. Unii merg pana la a ignora legile prezente, pentru ca ''oricum se vor schimba''.
|
Raspunsuri
Musafir |
#2784 Re: Stenograma sedintei CNA - cateva observatii2013-11-12 13:06:54#2779: - Stenograma sedintei CNA - cateva observatii "societate retrograda" pentru un om care considera ca iubirea sexuala pe invers este progres? si familia nu este progres? a spus tot despre el insusi. |
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5422 Creat: 2024-03-04
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
968 Creat: 2024-04-23
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
172 Creat: 2024-04-30
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5014 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1614 Creat: 2024-03-03
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1232 Creat: 2024-04-16
Scarlet să fie cu Bagheera
59 Creat: 2024-04-30
Voci Unite, Acțiuni Hotărâte: Petiție pentru Soluționarea Rapidă a Crizei Locuitorilor Evacuați din Slănic Prahova și pentru Rezolvarea de Urgență a Problemelor Apărute în Străzile 23 August și Floril
54 Creat: 2024-05-01
Vrem parcuri în lunca Moldovei !
109 Creat: 2024-04-26
STOP AGLOMERAȚIE ZONA PLATOU-TARG SĂPTĂMÂNAL, BRADU
47 Creat: 2024-04-28
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4344 Creat: 2023-12-09
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3005 Creat: 2022-12-06
Scutirea de la plata impozitului pe venit si CASS pentru reprezentantii legali ai persoanelor cu handicap, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap
1505 Creat: 2022-10-04
Solicitare către Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1332 Creat: 2024-04-12
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4552 Creat: 2023-03-14
Alături de Andreea!
51 Creat: 2024-04-23
Jos mâinile de pe copiii noștrii!!
146 Creat: 2024-04-01
STOP MIROSULUI INSUPORTABIL DIN COMUNA BRADU
26 Creat: 2024-04-30
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
318 Creat: 2024-04-14
Combaterea Conturilor False de Facebook
24 Creat: 2024-04-29