TRANSPARENTA IN DECIZIILE FINANCIARE DIN COLEGIUL PSIHOLOGILOR

General

/ #74

2023-02-07 19:30

Transparentii transparentilor in cardasie rad in nas psihologilor de rand

Iată ce am aflat, în rezumat, despre Ciumăgeanu Mugur-Daniel, al doilea plasat în competiția pentru funcția de președinte, prin desemnarea lui de către 12 filiale teritoriale. 

În primul rând, este licențiat în medicină generală (1990-1996) și doctor în medicină (1998-2002) cu studii în domeniul psihiatriei la UMF din Timișoara. Niciodată nu a profesat ca medic și nu a fost membru al Colegiului Medicilor din România. De asemenea este licențiat în psihologie (1995-2002) la Facultatea de Sociologie și Psihologie a UVT.

În al doilea rând, în perioada 1999-2002, când încă era doctorand anul 2 la medicină și student la licență anul 2 la psihologie, desfășura activități de cadru didactic la diverse universități din Timișoara (Tibiscus, Banatul, UVT), unde susținea seminarii de psihologia familiei, psihologia dezvoltării, cursuri de introduce în psihoterapie, psihoterapii de grup, psihodiagnoză, sexualitate.

Întrebarea nr. 1: Cum a fost posibil ca dl. Ciumăgeanu, încă student la psihologie, să fie asistent universitar la psihologie?

În al treilea rând, este psiholog principal clinician și supervizor din 2008. Este foarte interesant să identificăm referințele în baza cărora a obținut direct acest titlu profesional. Eu am constatat un lung șir de nelegalități, imputabile comisiei de psihologie clinică și psihoterapie de la acea dată, după cm urmează:

- avea o vechime de cel mult 5 ani ca psiholog clinician;

- nu avea doctorat în psihologie;

- nu profesa ca psiholog în niciuna din formele legale (cabinet, cabinet asociat, societate civilă, structură sau salariat cu contract de muncă).

Întrebarea nr. 2: Cum a fost posibil, în condițiile de mai sus, ca dl. Ciumăgeanu să obțină direct treapta de psiholog principal și supervizor?

Pentru că mă aștept la tot felul de comentarii, vreau să precizez că, la acea vreme, normele de acces în profesie prevedeau, printre altele, drept criterii pentru treapta de psiholog principal fie vechimea de 10 ani în profesie, fie vechimea de minim 8 ani în specialitate și fie master în domeniul clinic, fie titlul de doctor în psihologie. Mai mult de atât, exista în vigoare o Dispoziție din 2006 a Președintelui CPR care stipula că toți cei care doreau să acceadă în profesie, pe normele încă în vigoare în perioada respectivă, aveau ca termen limită data de 31.01.2007. Ori, dl. Ciumăgeanu nu îndeplinea nici un criteriu din cele specificate. Cine poate dezlega misterul?

În al patrulea rând, în RUP partea a II – forme de exercitare a profesiei, numele Ciumăgeanu apare, pentru prima dată, în 06.02.2021, când este înregistrată Societatea civilă profesională de psihologie Ciumăgeanu&Scălcău.

Întrebarea nr. 3: Cum a fost posibil ca dl. Ciumăgeanu să fie ales în 2017 ca membru în Comisia de psihologie clinică și psihoterapie din Comitetul director al CPR, când în RUP este inexistent din perspectiva formei de exercitare legală a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică?

Până se va osteni dl. Ciumăgeanu să ne răspundă, vedem din RUP cm că a fost angajat part-time, o oră pe zi, în Societatea civilă profesională de psihologie Pătruț Laura și asociații, începând cu februarie 2017, pentru a putea candida la alegerile din vara acelui an.