Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei


Musafir

/ #319

2017-10-26 12:13

www.asymetria.org

APEL PENTRU MODIFICAREA LEGII 213 DIN 06.01.2004 

Analizând cu atentie si cu responsabilitate modul în care Colegiul Psihologilor din România, constituit în baza Legii 213, încearca sa puna în practica continutul acestei legi, constatam ca în locul aspiratiilor, idealurilor si sperantelor care l-au caracterizat pe psihologul român în momentul aparitiei legii, ne confruntam cu un demers birocratic de tip autoritar folosit pentru obtinerea controlului social integral asupra domeniului si comportamentului practicantilor in scopul detinerii monopolului asupra întregii activitati de psihologie in special din sectorul privat .  Pentru atingerea acestui scop, autorii Proiectului de functionare a activitatii de psihologie pe baza Legii 213 nu au ezitat sa eludeze legile tarii ca si sistemul legislativ european, cel care constituie baza juridica si politica de discutie pentru integrarea Rom?niei ?n UE. Astfel:  Aceasta lege nu a fost publicata in presa, nu a fost supusa dezbaterii societatii civile si nu a luat in considerare asteptarile societatii romanesti actuale.  Continutul legii 213 si al Normelor metodologice aferente de aplicare sporesc starea de confuzie si incertitudine p?na la a crea o situatie de haos .  Pretentia legii 213 de a conferi dreptul de practica unei persoane nu in urma absolvirii unei facultati ci in urma obtinerii unei autorizatii (sau a n autorizatii) este o incalcare a principiul autoritatii si autonomiei universitare si in acelasi timp deschide calea abuzurilor si coruptiei .  Disjunctia creata artificial la noi intre Asociatia Psihologilor si Colegiul Psihologilor (in tarile democratice cu traditie nu exista Colegii...), ambele fiind de fapt asociatii profesionale, respectiv intre apartenenta la o profesie si dreptul de a o practica, genereaza frustrare in randul comunitatii psihologilor prin osmoza intre cele doua organizatii atunci cand este vorba de obligatiile membrilor si estomparea limitelor acestora cand este vorba de drepturile lor.  Devine din ce în ce mai limpede ca scopul primordial al Colegiului Psihologilor din România, definit de fapt si de drept o asociatie profesionala, nu este in primul rand realizarea unui cadru optim pentru exercitarea profesiei sau aspectul stiintific al activitatii de psihologie (Asociatia Psihologilor indeplineste suficient aceste sarcini ). Prin extinderea functiei de control prevazuta initial ca o simpla componenta apartinand Asociatiei Psihologilor, la dimensiunile unei structuri care asimileaza complet propria origine , se urmareste inducerea unei dependente in randul psihologilor prin controlul activitatiilor lor sub aspect administrativ, economic si comercial de catre instante birocratice care se substituie celor in drept (controlul veniturilor,etc). Mai mult, nu se prevede si acreditarea psihologilor angajati ?n unitati economice si neeconomice de stat ceea ce instituie o discriminare. In realitate nu exista interes pentru competenta profesionala ci numai pentru controlul gândirii independente si pentru piata privata a serviciilor de psihologie .  Regimul special (echivalari, privilegii, drepturi,etc.) care se acorda psihologilor din Ministerul de Interne si al Apararii Nationale reprezinta o grava eroare deoarece intr-o societate democrata structurile militare sunt sub controlul societatii si nu invers. Legea instituie in mod indirect un control inadmisibil al structurilor militare (cf.Art.18,alin.3 din Norme Metodologice ) intr-un domeniu profesional care intereseaza de fapt intreaga societate, si in cele mai sensibile si profunde structuri ale ei , semnaland existenta in adancime a unor procese tacite care contrazic discursul social oficial. In acelasi timp, acest regim este discriminatoriu si reprezinta o ofensa provocatoare de tensiuni la adresa celorlalti psihologi.  Colegiul se declara asociatie profesionala nonguvernamentala (”entitate independenta de autoritatile statului, specializata, autorizata sa functioneze prin lege organica, condusa de catre personalitati unanim recunoscute ale profesiunii, reglementand unitar exercitarea unei profesiuni ” - cf. ”precizarile juridice” de pe site-ul http://www.copsi.ro) cu atributii la nivel national si international. In acelasi timp isi subordoneaza in mod indirect si prin transfer de autoritate o institutie a statului roman. Legea obliga Ministerul Educatiei si Cercetarii (institutie de stat) sa transforme ”propunerile” Colegiului (asociatie nonguvernamantala) in ordine pentru psihologii care ii sunt arondati. In alti termeni, Institutia de stat devine o extensie a intereselor Colegiului.  Colegiul incearca astfel sa-si aroge drepturi si atributii proprii unui minister (folosirea timbrului sec, etc) si, pe cale de consecinta, actioneaza asupra tribunalelor si Registrului Comertului din România prin impunerea modului de desfasurare a activitatii ?n domeniu si controlul financiar al acesteia. Comparatia care se face cu organisme similare din domeniul sanatatii si al justitiei este inadecvata deoarece at?t activitatea medicilor cât si activitatea juristilor este reglementata, la nivelul cel mai înalt de ministerele de resort. Nu exista si un minister al psihologiei, iar legile tarii nu permit substituirea Colegiului unui astfel de minister. Vom face si precizarea ca profesia de psiholog are un specific aparte, care nu poate fi comparat nici cu specificul muncii de medic si nici cu cel al activitatii unui jurist.  Modul nedemocratic (”conspirativ” si in absenta presei ) în care s-au facut alegerile pentru functiile de conducere ale Colegiului (un articol pe aceasta tema, referitor la starea psihologiei din România, a fost publicat pe Internet dar numai in diaspora *), demonstreaza intentiile existente ab initio, de numire în functiile respective a unor persoane care sa serveasca unor interese obscure deoarece conducerea Colegiului este un aparat birocratic imens de aproape 70 de persoane. Un exemplu si o dovada în acest sens o constituie alegerea în conducerea Colegiului a unor persoane în lipsa, persoane care cu greu pot dovedi ca sunt somitati stiintifice incontestabile în domeniu.