S.O.S. familia!

Păcăleala „născut aşa”

Arătam în numărul precedent că filme precum „Copiii sunt bine-mersi” (difuzat cvasi-ilegal şi abuziv tocmai la Muzeul Ţăranului Român) sunt subversive, acţionând ca nişte „retro-viruşi” conceptuali creaţi şi „injectaţi” mediatic special pentru a „păcăli” sistemul imunitar al organismului social.

„Anticorpii” acestui sistem trebuie să fie Biserica, valorile creştine şi normele religios-morale, apoi normele juridice şi legislaţia, în sfârşit instituţiile statului şi societatea civilă – formatorii de opinie şi opinia publică. Or, asemenea artefacte cinematografice sunt pure „implanturi” ideologice, „psiho-bombe” menite să anihileze, să arunce în aer familia tradiţională şi rânduiala firească. Inducând ideea că o „familie” lesbiană nu ar fi o aberaţie contra naturii ci doar o alternativă perfect legitimă, filmul urmăreşte să valideze un fals model la nivel colectiv şi să-l introducă în mainstream – curentul principal al comportamentelor normale, general admise – făcându-l acceptat şi acceptabil.

Iată paşii acestei strategii de „mainstreaming”[1], planificaţi cu decenii în urmă:

1. Mai întâi perversiunea e transformată în „boală”, e descrisă ca o afecţiune, de care homosexualii n-ar fi vinovaţi sau responsabili, şi nu ca o alegere indusă de patimă, cum e de fapt. Comportamentul imoral condamnabil devine o patologie, nemaifiind pedepsit ca infracţiune. „Boala” e dezincriminată şi scoasă de sub incidenţa legii penale (în România, articolul 200 a fost scos din Codul Penal în 2000).

2. Pasul următor e ca „boala” să nu mai fie boală, ci să fie prezentată ca o „condiţie” din naştere, eventual cu substrat genetic. Ceea ce era înainte o deviaţie maladivă devine un atribut congenital, o condiţionare biologică naturală, la fel ca rasa ori culoarea ochilor. Tactica e veche, fiind azi cunoscută drept „păcăleala naşterii gay” (born-gay hoax[2]). Introdusă acum o sută de ani în Germania de activistul politic pedofil Karl Heinrich Ulrichs („strămoşul” mişcării mondiale a drepturilor homosexualilor), odată cu lozinca „Uranieni din toată lumea, uniţi-vă!”, ea a fost rafinată în 1985 în S.U.A. de Marshall Kirk şi Hunter Madsen (Erastes Pill) în articolul The Gay Agenda (însuşi titlul dovedeşte că există o agendă). A fi „născuţi aşa” (born this way) le dădea dreptul de a fi asimilaţi unei minorităţi (nu întâmplător piesa lui Lady Gaga „Born This Way” e asociată mişcării LGBT, pretinzându-se „Manifestul Mamei-monstru a unei noi rase a libertăţii nelimitate”). Apartenenţa la o minoritate e acum asimilată unei identităţi înnăscute. A-i ataca devine echivalent cu a contesta dreptul unei minorităţi la propria identitate de grup, deci drepturi fundamentale ale omului. Ponderea reală, sub 2%, a acestei „minorităţi” e umflată la 10% prin studii manipulate, pentru a invoca incidenţa socială semnificativă.

3. „Identitatea” gay e prezentată drept o simplă extravaganţă inofensivă. Anormalul e preschimbat în curiozitate ce nu prezintă pericol social, putând fi uşor tolerat. Este etapa în care ne aflăm în România în prezent (cazul filmului „Copiii sunt bine-mersi”). Scopul, potrivit celor doi autori de mai sus, e „desensibilizarea publicului: a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie… Marea massă trebuie să ajungă să aşeze preferinţele sexuale pe acelaşi plan cu cele pentru arome de îngheţată sau sporturi: ţie îţi place ciocolata, mie vanilia; tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nici o problemă… Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul, nimic mai mult. Nu putem şi nici nu trebuie să ne aşteptăm la o «apreciere» sau «înţelegere» deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi ideea de a convinge massele că homosexualitatea e bună. Dacă le faceţi să gândească că e doar un lucru obişnuit, să ridice din umeri, lupta pentru drepturi juridice şi sociale e câştigată”.[3]

4. Pentru unele categorii de snobi se poate merge până la ridicarea simplei extravaganţe la rang de modă cool, comportament „şic”, sofisticat, marcă a unei elite „branşate” la curentele emancipării deja prevalente în Occident. Curiozitatea benignă e metamorfozată în trăsătură dezirabilă, toleranţa – în emulaţie a celor „speciali”.

5. În cele din urmă, rezultatul e acceptarea la nivel de masă şi legiferarea viciului ca un comportament perfect normal, ca normă socială şi „morală”. Păcatul devine lege, virtutea – infracţiune. Ordinea firii se răstoarnă, cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, „cu susul în jos” într-o lume care L-a părăsit pe Dumnezeu.

http://www.familiaortodoxa.ro/2013/12/03/cum-e-inlocuit-marxismul-cu-corectitudinea-politica-ii/

http://www.familiaortodoxa.ro/2013/11/02/cum-e-inlocuit-marxismul-cu-neo-liberalismul-corect-politic-i/